E decat prologul unei povestiri pe care imi promit sa o povestesc in perioada urmatore, povestirea fiecarei zile intr-o zi, daca s-o putea in perioada urmatoare.

Cum a fost?, intrebare pe care am auzit-o de nenumarate ori in saptamana trecuta, la care raspunsul venea oarecum prea simplu: Fain, Frumos, Interesant. Si totusi sunt atatea de povestit incat e greu sa incepi, se de aceea mi se pare important sa urmaresti zilele asa cum au curs ele. Ce e clar e ca daca as avea din nou de ales cum sa-mi petrec cele 20 de zile de concediu tot asa mi le-as petrece. Intr-un fel chiar te rupi, si grijile inchipuite de zi cu zi sunt inlocuite de altele mai reale, de genul unde pun cortul in seara asta, ce mananc, unde ma spal. Si vezi multe, atat de multe incat de la un moment dat zilele parca incep sa se amestece una cu alta, si odata cu ele si amintirile. Intr-un fel de aceea mi se pare importat sa le scriu acum.

Ce mi-e clar ca a fost una din primele calatorii adevarate dupa multa vreme. Ultima pe care mi-o amintesc a fost creasta Fagarasului acum multi ani de zile, cand inca era o aventura si cand “Strunga Dracului” reprezenta un loc de care trebuia sa te feresti. Si atunci ca si acum senzatia era cam aceasi, in fiecare zi dormeai in alt loc, intreptandu-te spre o destinate ce parea incredibil de indepartata la inceputul calatorie. Intr-un concediu normal lucrurile stau oarecum diferit, te cateri cateva zile aici, alergi o zi acolo, skiezi 6 zile dincolo, iar drumul pana la locul in fare faci lucrurile acestea e un fel de rau necesar. Acum chiar drumul s-a transformat in partea cea mai interesanta.

Cel mai mult m-a impresionat cat de mult si cat de radical se poate schimba peisajul, si cat de variate sunt tarile din Europa, impreuna cu oamenii din ele. Mi-a placut ca in fiecare din tari, in afara de Slovenia ne-am inteles sau am incercat sa ne inteleg cu oameni pe limba lor. Si totusi toate se perinda atat de repede, de la pusta Ungara prin care am trecut insotiti de o vreme friguroasa ca de septembrie, la dealurile Slovene ce mi-au adus aminte de Moeciu, la Drava cea albastra pe care am urmarit-o pana la izvoare, pana la merii Italieni si Dolomitii stancosi si uscati, lacurile de munte din Italia si pana la Mont Blanc-ul inzapezit. Toate atat de diferite intre ele. Fascinant de diferite, la fel ca si oamenii care traiesc si muncesc in locurile respective.

Din pacate ne-a luat mai mult decat am planuit ajunsul pana acolo, 15 zile in care am strabatut 1800km, astfel incat dupa o saptamana petrecuta la poalele Mont Blancului nu mai aveam decat 8 zile pentru a ne intoarce in tara, astfel incat am ales sa mai biciclim inca 600km prin Austria si prin Germania, pe malul Inn-ului, pentru ca restul drumului sa-l scurtcircuitam cu trenul. Cu toate acestea am ajuns pana pe Mont Blanc, plecand din Romania, decat cu forta picioarelor noastre.

In schimb cealalta intrebare al carei raspuns plecasem sa-l gasim a ramas la fel de neelucidata. Am pleca un an de zile cu bicicletele?Nu stiu sincer, in schimb nu am gasit acel DAcategoric pe care ne asteptam sa-l gasim.

Urmeaza povestirea fiecarei zile in parte, dar pana atunci am ales cate poze care mi-au placut:

Baloti prin pusta Ungara

Fugind de furtuna

Drava la limita dintre Slovenia si Austria

Din nou Austria, apropiindu-ne de munti.

Doomsday cycling.

Dolomitii.

Italia si contrastele ei.

A long way up.

Umbra uriasului.

Mai e mult?

La coborare, privind de la balcon.

Pe curand!

Inn-ul in Germania.

Prin sudul Germaniei, o zona care ne-a placut foarte mult de altfel.

Inapoi in Austria.

Si sfarsit de zi si de calatorie.