Postarea Mihaelei aici.

Sau zilele recuperarii coletului cu echipament cum as putea sa le zic. Ne trezim noi luni dimineata increzatori ca astazi va fi ziua cea mare in care ne vom recupera echipamentul de alpinism trimis prin curierat din Romania. Partea buna era ca se anunta vreme buna pentru urmatoarele 3 zile, astfel incat speram sa facem rost de pachet luni pentru a putea urca marti la refugiu.

Astfel incat incepem ziua cu telefoane date la Bartolini Aosta pentru a ne da seama pe unde e coletul. Dupa o perioada destul de lunga in care ba suna ocupat, ba nu raspundea nimeni pana la urma reusesc sa dau de un nenica cu care incerc sa ma dialoghez intr-un fel de italiana fara foarte mult success. Degeaba ii zic numarul coletului pe care il stiam din Romania pentru ca acesta se schimba automat in momentul in care pachetul era preluat de catre Bartolini Italia, iar la cautarea dupa nume nu aparea nici un rezultat, cum aveam sa aflam mai tarziu din cauza unei greseli de tipar.

Si dai si incepi cu grijile, pe unde o fi coletul, daca s-o fi pierdut pe drum, daca o sa trebuiasca sa asteptam dupa el cine stie cat pentru a putea doar sa-l trimitem inapoi, daca vom mai prinde alta fereastra de vreme buna pentru a urca pe Mont Blanc. Toate pigmentate cu indoiala de a ma fi inteles cum trebuie cu nenica, deoarece din farama de italiana condimentata cu franceza si romana nu am de unde sa stiu cat de mult a razbatut in partea cealalta. Pana la urma o conving pe Mike sa mai incerce cu cateva telefoane, in speranta ca vom da cineva care sa vorbeasca si franceza, si pana la urma avem noroc si aflam dupa ceva telefoane ca pachetul e in Aosta si ca va pleca spre livrare marti dimineata.

Din nou incercam sa ne asiguram ca totusi chiar o sa plece spre livrare, si ca va fi livrat de catre curier la adresa campingului in care suntem noi acum, facem rost de un fel de confirmare si parca ne mai linistim cat de cat, cel putin eu. Trebuie spus ca de obicei in legatura cu majoritatea lucrurilor, cel putin cele care depind de mine nu ma agit prea tare, dar sunt situatie, care in general sunt in afara controlului meu care ma fac sa ma agit uneori chiar mai tare decat Cristi, iar daca e sa ma uit in spate pe 2011 momentul recuperari coletului clar a fost momentul de panica maxima.

Pana la urma dupa ce ma mai linistesc un pic, incepem sa ne mai gospodarim putin prin Camping. Ne jucam destul de mult pe un slackline care era intins in camping, si trebuie spus ca a fost foarte interesant sa incerci sa inveti ceva nou de la 0. Si foarte fun felul in care evoluezi de un picior care se balambanea in ultimul hal in momentul in care impingeai coarda spre pamant, pana la momentul in care chiar te ridici si chiar reusesti sa-ti tii echilibrul pe coarda pret de cateva secunde. Una peste alta practica e cheia, si chiar as fi curios sa ma mai joc cu un slackline. Spre seara mai facem un drum pana in Courmayeur pentru a face cumparaturile pentru zilele urmatoare, asa ma bucur din nou de o coborare faina pe bicla, si de o urcare facuta de data aceasta fara nici un fel de bagaj. E incredibil cat de mare e diferenta, si cat de mult se simt kilogramele bagajului.

Ziua de marti incepe din nou sub aceleasi auspicii ale panicii mele, care de data aceasta s-au manifestat sub forma unor telefoane date la Bartolini Aosta pentru a fi siguri ca pachetul e la curier si ca va ajunge la noi. Din nou italiana si ceva franceza, si multe dificultati in a ne face intelesi si in a intelege. E incredibil cat de mult se pierde in momentul in care o convorbire se poarta la telefon si nu fata in fata. Pana la urma obtinem un fel de confirmare ca dupa masa ar trebui sa ajunga si curierul cu pachetul.

Deja e clar ca astazi nu o sa mai urcam nicaieri, dar macar avem noroc ca se mai anunta inca doua zile cu vreme buna in continuare, astfel incat e ok si daca urcam miercuri. Profit de ragaz si fac o alergare scurta prin zona, pe poteci faine prin paduri super misto.

Locuri de alergat.

Trebuie spus ca mi s-a parut foarte intersant alergatul in sandale, odata ce am trecut peste teama ca o sa-mi belesc degetele printre pietre. Intr-adevar nu poti sa alergi la fel de repede, dar iti si simti picioarele mult mai usoare si mai libere.

Dupamasa pana la urma primim si mult-asteptatul telefon de la curier, care in schimb ne spune ca nu poate urca pana in Camping, si ca in 10 minute trebuie sa ajungem in Courmayeur pentru a recupera bagajul. Din nou panica, reusesc pana la urma sa ma inteleg cu el in italiana pentru a stabili un punct de intalnire, si top pe bicicleta pentru a ma intalni cu omul. Pana la urma se leaga totul, il gasesc la punctul de intalnire si ma linistesc odata ce ma vad cu pachetul cu 20 de kile de echipament in brate. Nu mai conteaza ca nu prea am cum sa-l pun pe bicla, iar coburile sunt neincapatoare pentru ce e in el pentru a le urca inapoi 300m diferenta de nivel pana in camping. Dupa 25 de minute de aranjat lucrurile, gasesc un fel de combinatie care chiar mi-ar da sperante ca as putea sa merg si pe bicla daca nu as avea in fata o panta ce cred ca ajungea pe alocuri pe la 10-15% inclinatie.

Asa ca dai si impinge la ea, pentru cateva sute de metri cand ma intalnesc cu Mike care pornise si ea dupa mine. Asa ca dai si reorgnizeaza din nou bagajul, astfel incat ia si ea o parte din bagaj si mai ales cutia de carton de care aveam nevoie pentru a trimite si lurcrurile inapoi. La intoarcere facem o pauza si la Notre-Dame de la Guerrison, o mica bisericuta in interiorul careia sunt multe poze/tablouri ale unor oameni care au avut noroc la munte, un fel de multumire adusa Providentei pentru norocul pe care l-au avut. Ajungem in cele din urma in camping si facem bagajul cu mancarea pentru ziua de maine, cand ar trebui sa ajungem pana la refugiul Gonella.

Una peste alta, doua zile care ar trebuit sa fie de odihna dar care s-au lasat cu ceva alergaturi, si mai ales cu ceva griji legate de recuperarea pachetului.