Jurnalul laconic si curatat al lui mike poate fi vazut aici.
Bikemap aici.
Poze aici.

Prima zi a calatoriei noastre a fost de fapt o noapte, noaptea de condus pana la Oradea. Cum de obicei planul de acasa nu se potriveste niciodata cu cel din targ, am avut norocul sa stam cam doua ora in Calimanesti-Caciulata din cauza unui pod kilometric la care se lucra. Astfel incat drumul s-a prelungit mult peste mieziul noptii, ajungand in cele din urma la Oradea la casa bunicilor mei noaptea la ora 4.

Nu-i nici un bai, avem 30 de zile in fata, nu ne mai grabim pentru a ajunge luni inapoi la munca, astfel incat a doua zi dimineata ne trezim de voie pe la ora 10. Nenea Gino si tanti Flori, vecinii, sunt de mult treziti. O ora de trebaluit de bicle si suntem gata de plecare. E interesant cand stai sa te gandesti ca in 2 coburi de fiecare bicla avem toate lucrurile de care avem nevoie pentru o luna.

Biclele la inceputul calatoriei, in curtea in care am facut si primii pasi.

Gata de drum.

Reusim in cele din urma sa plecam pe la 12, si dupa ora de pedalat pe un fel de centura a Oradei ajungem la vama Bors, la primul si ultimul control de acte din urmatoarele 30 de zile. Sincer cred ca multi din noi nu realizam cat de mult conteaza spatiul shengen fata de cum arata Europa pe vremea parintilor nostrii, acum practic poti vedea un continent doar cu buletinul dupa tine, fara vize, fara controale la frontiere, un fel de libertate care ar trebui apreciata din plin.

Prima granita, macar arata totusi cat de cat fotogenic.

Dupa un scurt moment de ezitare cand ne dam seama ca avem doua pasapoarte dupa noi, dar amandoua ale mele, unul expirat si unul valid trecem in cele din urma in Ungaria. Acum ca paranteza, primii 6 ani am crescut la Oradea la bunicii, bunica din partea mamei fiind maghiara, astfel incat in momentul in care am crescut am invatat in acelasi timp si romana si maghiara, intr-un fel destul de natural pentru ca jumatate din copii din vecini vorbeau maghiara acasa. Tot ca paranteza, mereu mi s-a parut foarte interante si contrastante numele bunicilor mei, pe bunica din partea mamei o chema Vigh Ilona in timp ce pe bunicul meu Brad Gheorghe.

Si e extrem de interesant cum o limba pe care nu ai mai vorbit-o de ani de zile iti vine destul de usor inapoi, initial mai greu ca o bicicleta ruginita dupa care din ce in ce mai usor. Nu as fi in stare sa tin o prelegere in maghiara, dar la discutii normale ma descurc si inteleg cam tot ce se vorbeste, asta fara sa fi facut nici o orade gramatica, si fara sa fi scris vreun cuvant in maghiara vreodata. Daca stau sa ma gandesc bine, probabil vorbesc mai bine maghiara decat franceza dupa 8 ani de scoala, sau decat germana dupa un an de meditatii. Clar cand si daca vom avea copii vor invata cel putin doua limbi in momentul in care vor creste.

Revenind la calatoria noastra, intrand in Ungaria ajungem si la primele probleme de rezolvat, respectiv singurele griji pentru ziua de Sambata, sa scoatem forinti de laun bancomat, sa gasim o harta cu Ungaria, si sa luam ceva de mancare pentru a nu muri de foame. 2 kilometri de la granita si gasim si primul semn cu interzis pentru biciclisti pe national, astfel incat intram prin Artand, intreband de drumul spre Biharkerestes. Aici gasim frumos bancomat in centrul satului, astfel incat rezolvam problema cu forintii. Pasul doi ii intreb pe cei doi politisti ce stateau in centrul satului despre harta, si aflu de o benzinarie care e la 2 km si unde am putea gasi harta, astfel incat dupa un sfert de ora suntem mandrii posesori ai unui altas rutier cu Ungaria, facut foarte profi, cu o scara de 1:250000. De departe cea mai buna hartape care am avut-o toata calatoria.

Bancomatul salvator, intr-ul sat absolut normal.

Astfel incat putem sa ne asternem linistiti la drum, mergand foarte mult pe drumuri secundare. Arata foarte ingrijit toata Ungaria, cu mult mai multa pamant lucrat, cusatele mai aranjate, ceva zeci de ani inaintea Romaniei din punctul asta de vedere. Totusi sunt diferenta mari si la ei de la sat la sat, vedem si sate care arata cam ca pe la noi, dar si sate model.

Baloti fotogenici, alaturi de o bicicleta la fel de fotogenica.

Prin pusta ungara.

Mike care era un fan al spd-urilor isi ia si prima cazatura cu ele, urmata destul de repede de o a doua, care se soldeaza si cu o julitura de toata frumusetea. Astfel avea sa inceapa si primul nemesis pentru mike din tura asta, respectiv relatia zbuciumata dintre ea si spd-uri. Mai rezolvam si o problema cu o roata dezumflata, astfel
incat in curand gonim cu 23-25 km/h prin pusta Ungara. Inainte de primul oras mai maricel, Szeghalom intram si pentru o scurta perioada de vreme pe un national, in schimb decretam ca nu ne place din cauza traficului destul de intens. Tot in Szeghalom facem si cumparaturile, dupa care ratacim putin si drumul luand-o dintr-un exces de zel spre iesirea nepotrivita din oras.

Balotus fotogenicus.

Cismelele vopsite in albastru care sunt trademarkul satelor ungare.

Pedaland pe drumuri pustii.

Numai la fix ce nimerim si drumul cel bun, doar ca in directia lui cerul incepuse sa capete culoare vinetie ce precede o ploaie de vara. Gonim in speranta ca vom evitaploaia, stam in dubiu daca sa ne oprim intr-un satuc pentru a sta de ploaie, pana la urma ii dam inainte cu speranta ca vom scapa. Speranta desarta, pentru ca dupa 5 kilometri incepe potopul, care ne prinde binenteles in mijlocul pustietatii fara sanse de a gasi un adapost. Pe noi si pe un biciclist ungur care era si el la fel de demoralizat ca si noi. Dupa un adapost temporar sub un plop hotaram ca nu are sens sa mai stam, astfel incat ii dam inainte sub ploaia racoarasa de vara. Dupa 10 minute oricum suntem uzi pana la piele, astfel incat nu mai conteaza, macar testam cu ocazia asta si impermeabilitatea coburilor.

Adapostul temporar, pe care l-am parasit destul de repede.

T+2h, aceasi ploaie, alt adapost si noi putin mai fleasca.

In schimb ploaia de vara nu pare sa se termine, si ploua cu destul de multa ura, dar kilometri se scurg si ajungem Gyomaendrod, unde e un fel de parc national format de meandrele unuia din Crisurile noastra. Pana la urma se opreste si ploaia, si se lasa inserarea, cu noi pedaland pe un judetean pustiu, sub o lumina superba. Imi place momentul, mai avem cam o jumatate de ora si trebuie sa punem cortul, suntem in mijlocul pustietatii, iar maine cand ne vom trezi vom merge inainte, fara grija intoarcerii. Si imi place si Ungaria, si mi se pare ca frumusetea poti sa o gasesti pana la urma peste tot, nu doar la munte, si judeteanul asta pustiu in prag de inserare, cu case imprastiate pe ici pe colo e chiar frumos.

T+3h, iese soare si pe strada noastra.

Intrebam o babuta ce statea intr-o casa cam izolata de apa de baut si ne indruma catre ce-a mai apropiata cismea (viz-kut), care se gasesc in cam toate satele din Ungaria. Rezolvata problema cu apa, gasim si un loc de cort, sub un copacel in mijlocul pustei ungare si avem parte si de un apus frumos, combinat cu cativa nori indepartati de ploaie in care inca ma danseaza fulgerele.

Sfarsit de zi.