Linkcatre poze.

Dimineata zilei a zecea incepe cu ceasi vreme frumoasa pe care am avut-o in ultimele zile. Nu mai avem access la net de pe kindle de cateva zile, astfel incat nu prea avem sa aflam nici cum va fi vremea in zilele urmatoare. Suspectez ca internet-ul e moca de pe kindle doar in anumite tari, dar cand aveam sa ajung acasa aveam sa descopar ca problema nu vedea de aici, ci mai degraba de la inregistrarea lui pe o tara nepotrivita.

Azi e ziua a zecea, conform planului ar de acasa ar fi trebuit sa fie ziua in care ar fi trebuit sa ajungem in Courmayeur, dar cum socoteala de acasa nu prea se potriveste cu cea din targ am facut deja 1300km si mai avem inca 500km pana in Courmayeur. 500 de kilometri care sa vor desfasura printr-o tara cu care nu am avut foarte mult contact pana acum. Fiind si ei latini ca si noi nu avem asteptari prea mari, suntem mai mult curiosi sa vedem ce o sa gasim.

In primul rand mai cativa kilometri de mers pe pista de biciclete care merge pana in Muhlbach, de aici neavand foarte mult habar ce vom gasi. Speranta ar fi sa dam de alta pista de biciclete care sa ne coboare in sud spre Bolzano si Trento. In Muhlbach incercam sa aflam intr-un oficiu de informare turistica cum sta treaba si aflam ca intr-adevar e opista care merge in directia buna, dar care incepe din Bressasone. Pentru a ajunge acolo avem de ales intre 25 de kilometri intortocheati pe o pista si 15 kilometri pe un national care merge la vale. In cele din urma alegem cea de-a doua varianta. Tot in Muhlbach, pentru ca uitasem sa-mi pun ochelari in dimineata respectiva reuseste sa-mi intre si oganganie cam afurisita in ochi, astfel incat urmeaza minute bune de chin pentru a scoate animalul mort de sub pleoapa. De aici incolo imi invat lectia si nu mai merg fara ochelari, mai ales pe coborarile pe care gonesti in viteza.

Prin munti deocadamta inverziti, gonind spre Muhlbach.

Pistele deocamdata sunt identice cu cele din Austria.

Coborand spre Bressasone dam pentru vedem pentru prima data si intinsele livezi de mere ale italienilor. Initial nu ne dam seama ca sunt meri pentru ca merii sunt aliniati la distanta foarte mica unii de altii, ordonati pe randuri si crescuti mai mult pe verticala. Si sunt imens de multe livezi, dar in acelasi timp totul are un aer de agricultura industriala.

Ajungem in cele din urma in Bressasone, unde dupa o scurta pauza de alimentare la un supermarket gasim si pista de biciclete. E facuta macar partial pe unde a fost un drum vechi drum roman, si teoretic face parte dintr-o magistrala ciclabila care traverseaza italia de la nord la sud. Bressasone e interesant, peste tot se vad lucruri scrise si in Italiana si in Germana.

Printr-un orasel tipic.

Avem 45 de kilometri pana in Bolzano, si la cum pare sa mearga pista de biciclete cel mai probabil toata ziua vom merge pe langa malul raului Adige, pe langa Dolomitii stancosisi uscati. Pedaland spre Bolzano simtim pentru prima data si mirosul de mare. Nu stiu exact cum a ajuns aici, la 200 de kilometri de cel mai apropiat tarm dar miroase foarte puternic si pregnant a mare. Odata cu mirosul in schimb incepe sa-si faca de cap in schimb si un puternic vant dinspre sud. Intr-un popas vorbin si acasa cu parintii Mihaelei pentru a expedia coletul cu echipamentul pentru Mont-Blanc, desi stim ca suntem in intarziere si ca probabil va fi o mica aventura cu recuperarea coletului.

Invartindu-ne printr-un Bolzano cam aglomerat.

Ne invartim putin prin Bolzano, care arata foarte asezat ca si oras, pacat e cam incomod sa mergi pe stradutele mici cu bidiviul dupa tine. Mancam si o inghetata foarte buna pecare o asteptam de ceva vreme (trebuie spus ca cele mai bune inghetate de pana acum le-am mancat in Italia). Pana la urma ne asezam din nou la drum, urmand pista de Bicicletespre Trento pana unde avem inca 50 de kilometri.

Valea arata extrem de interesant, sunt locuri in care se ingusteaza destul de mult dar si locuri in care kilometri buni complet plati din mal in mal. Incep apara si strugurii,alternand din loc in loc cu livezile de meri. In schimb totul e mult mai uscat, si oamenii au sisteme de irigatii extrem de bine puse la punct in zona. Arata extrem de spectaculos si Dolomitii stancosi care strajuiesc pe stanga si pe dreapta vaii. Si bicicletele si oamenii s-au schimbat destul de mult, acum 80% din biciclistii pe care ii intalnim sunt pe cursiere. In schimb toti sunt foarte prietenosi, si mai conversand cu unul cu altul ne dam seama ca intelegem fara nici o problema ce vorbesc, chiar daca vorbele noi le transmitem printr-o corcitura de romano-italano-franceza.

Livezi de meri, podgorii de vie.

Incercand sa ne dam seama pe unde suntem

Toate strajuite de pereti stancosi.

In schimb pe masura ce ne indepartam de Bolzano incepe sa se manifeste un vant foarte puternic dinspre sud, intr-o asa masura incat trebuie sa luptam putin pentru a inainte cu16-17 km/h. Frustrarea incepe sa se accentueze putin inainte de Trento cand pista face un ocol de 10 kilometri pentru a trece un rau peste care nu era pod in locul potrivit. Odata cu inserarea ajungem si in Trento, din care in schimb nu intelegem prea mare lucru pentru ca ne grabeam pentru a gasi a face cumparaturile si pentru a gasi un loc de cort.Ne dialogam in acelasi timp si cu un tip super de treaba, care ne explica ca un drum pe care voiam sa mergem initial e foarte aglomerat si plin de tunele, si care ne indruma sispre un supermarket care sa fie deschis la ora respectiva.

Pana la urma trecem mai departe si de Trento, pentru a gasi un loc chiar fain de cort pe malul raului, complet echipat si cu loc de spalatacit. Dupa o cina copioasa de paste cusos, si cu carnati Pippi, admiram si un apus frumos dupa care cateva picaturi de ploaie ne fac sa intram in cort, unde cadem la datorie morti de oboseala. Pana la urma prima zi in Italia nu a fost chiar asa de rea precum ne asteptam, sa vedem ce ne rezerva si zilele urmatoare.