Link catre jurnalul lui mike.
Link catre poze.
Link catre bikemap.

Prima zi in care am balaurit prin Italia adevarata, nu pe piste de biciclete facute pentru comoditatea si placerea cicloturistilor, ci Italia aglomerata, plina de masini, calduroasa si prafuita, cu orase care se intind pe zeci de kilometri. Intr-un fel la ceva de genul acesta ne asteptasem de cand intrasem in Italia, dar vreme de 3 zile am avut norocul sa dam de o pista de biciclete care ne-a ajutat foarte mult.

Dimineata incepe cum nu se poate mai bine, cu noi strangand cortul pe care descoperim ca l-am pus langa un drum judetean, intre cimitirul orasenesc si un santier in constructie. Intram inapoi in Desenzano, incercand sa gasim pista de biciclete care merge spre Brescia, dar reusim din nou sa o pierdem. De fapt aici pistele de biciclete nu sunt piste in adevaratul sens al cuvantului, si mai mult un fel de trasee ciclabile, care merg in marea partea a timpului pe strazi. Pana a urma renuntam sa cautam pista de biciclete, si ne hotaram sa pornim direct spre Brescia pe acelasi drum pe care ajunsesem in Desenzano cu o seara inainte. Seara era chiar liber, in schimb acum dimineata a plin de masini si de tiruri.

Moralul e inca sus totusi, dar incepe sa scada vertiginos pe masura ce vremea incepe sa devina din ce in ce mai calduroasa. E ora 8 si murim deja de cald. Si atmosfera e neclara, incinsa de caldura si plina de praf. De fapt e foarte interesant cum pe masura ce inaintezi spre sud se schimb destul de mult lumina. Sigur poti sa ai si in sud zile clare cu lumina faina, dar sincer cred ca sunt mult mai putin decat in parte de nord a continentului.

Totul a mers bine pana cand drumul judetean pe car mergeam a trecut printr-o serie de 2-3 tunele destul de lungi. Pe scurt tunelurile au fost absolut groaznice, un fel de iad pe pamant pentru cicloturisti. Un adevarat infern, plin de caldura zgomot, claxoane ale tirurilor, bucati de sosea pe care se lucra, gaze de espament. Culmea dupa ce trecem de tunele si ne apropiem de Brescia ajungem si intr-un punct in care drumul pe care veneam se transforma intr-o autostrada. Singura varianta e a incerca sa traversam un fel de intersectie/brete.
Cam asta a fost unul putinele din tura asta in care mi s-a luat, stand pierduti pe langa biciclete incercand sa traversam o stada de doua benzi pe care veneau camion dupa camion. Cu ocazia asta ne-am reconsiderat si parerile despre ce inseamna cu adevarat trafic aglomerat, chiar e la cu totul alt calibru fata de romania. Sunt mult mai multi, au mult mai multe masini si se agita si mult mai mult. Dupa vre-o 10 minute de stat gasim pana la urma o varianta si intram pe o alta bretea, ne invartim putin pana cand nimerim pe un drum ce pare sa mearga in directia Bresciei

Brescia incepe, la fel ca toate orasele italiene mai maricele cu 10 kilometri inainte de centrul orasului. Oricum tinta e sa ajungem la biroul de informare turistica din Brescia pentru a afla ce piste de biciclete exista pentru a merge mai departe. Pentru mine nu conteaza cat de multe sunt, puteau sa se invarta si incerc din partea mea dar dupa experienta de dimineata strazile statele ale lor nu mai sunt o optiune.

Si mergem pret de 10 kilometri prin suburbiile Bresciei, pana cand ajungem in cel din urma sa ne apropiem de centru, aici ne descurcam mai cu un indicator, mai cu o intrebare si ajungem la biroul de informare turistica din centru. In drum vedem in centru si o penalitate pe nume de “Bar Romanesc”, de unde rasunau manelele si in fata caruia statea un nenica cu burta afara din tricou si cu lantul gros la gat.

Totusi centrul arata chiar bine, cu strazi stramte ce probabil sunt in forma actuala de o groaza de ani, intr-un fel mi-ar place sa ma invart si sa pierd vremea pe jos prin centrul orasului pret de o zi, cu bicicleta e mult mai incomod si nu prea merge.O conving totusi pe mike sa ne invartim putin cu biclele sa vedem macar cladirile principale.

Prin centrul Bresciei.

De la biroul de informare turistica aflam si de o pista de biciclete care merge intr-o directie oarecum potrivita, respectiv spre Lago di Iseo, pana unde sunt cam 35 de kilometri. La biroul de informare turistica aflam si care e mersul lucrurilor cu pistele de bicicleta din Italia. Ele nu sunt piste in adevaratul sens al cuvantului, si mai degraba rute ciclabile care te plimba prin zone mai putin circulate si mai pitoresti. Tinand cont de experienta de azi dimineata pare sa fie varianta castigatoare, chiar daca dupa indicatoarele rutiere distanta era cu o treime mai mica. Dupa tipicul dezorganizat al italienilor in schimv fiecare mica provincie stie doar de rutele ciclabile de pe teritoriul ei, astfel incat pentru a afla continuarea pistei trebuie sa cauti primul birou de informare din urmatoare provincie.

Spre Iseo.

Din partea frumoasa a zilei.

Luam si o mica pauza de masa in Brescia, intr-un mic parculet prafuit dintr-o suburbie, dupa care continuam sa pedalam printre suburbii si drumuri de tara spre Iseo. Ruta ciclabila e chiar faina, de fapt in comparite cu traseul din primele ore ale diminetii e chiar foarte faina. Pe aici intr-un fel e chiar genial sa mergi cu bicla, chiar daca faci mult mai mult ca timp, dar macar locurile sunt faine si pitoresti. Mi-au placut ultimii kilometri inainte de Iseo cand mergeam printre laculete etajate pe unde erau amenajate si un fel de trasee tematice.
Iseo, un alt lac de multe mai mic decat Lago di Garda, cu o un mic orasel vechi si pitoresc situat in locul in care pleaca un mic raulet din lac. Trecem de 3 ori pe langa biroul de informare turistica fara sa-l vedem, pana la urma il bunghim si imi exersez din nou italiana de balta si plec bine lamurit si cu un set de 3 carticele care explica cam toate rutele ciclabile din provincia respectiva. inca 25 de kilometri pana in Bergamo, al doilea oras mare prin care ar trebui sa trecem astazi.

Pedaland printre vii.

Moment de relaxare pe malul lacului.

Aici ruta ciclabila are mai multe variante, iar noi o alegem pe cea care ne duce in mod nefericit pe un single-trail cu multe pietre ce urca si coboara destul de mult. Pe mtb-uri si fara coburi ar fi fost foarte fain , in schimb asa impingem la ele cu spor in momentul in care panta devine prea abrupta. Cu 18 kilometri inainte de Bergamo ne hotaram sa parasim pista, care de acum inainte merge ca pisu boului, si o scurtam pe un drum judetea/national de-al lor. Pe aici dam si peste un nenica cu cursiera, care ne lamureste pe unde trebuia sa o luam mai departe, merge cu noi vreme de cativa kilometri, timp in care ma tot dialoghez cu el despre vrute si nevrute.

Push-bike

Venim din Romania si venim pe bicicleta de acolo, fata de langa mine e sotia mea (Mike nu prea si-a exersat italiana de balta tura asta), asa e ea mai tacuta, pentru a ajungem in bergamo tineti drumul pe care vi-l arat pana la capat, vremea o sa fie faina urmatoarele zile, ar fi bine sa mergeti pe langa lacuri si sa evitati Milano, drumurile in italia sunt foarte aglomerate in perioada asta in care toata lumea in concedii, in lecco gasim si camping. Toata discutia fiind purtata din mers pe biciclete. Una peste alta sfaturile lui nenica chiar ne-au ajutat foarte mult, si in ziua respectiva si in zilele urmatoare

Bergamo, din nou pauza de alimentare la un supermarket. Ca o chestie interesanta cu supermarket-urile din italia e ca tot raionul de fainoase e dublu ca dimensiune fata de cum e pe la noi, iar chestiile din cereale integrale sunt la mare rang. Cam trist cu fructele in schimb, sau mai degraba depinde ce nimeristi. Si au niste biscuiti geniali. In Bergamo ne invartim foarte putin prin centru incercand sa apucam drumul spre Lecco, incercand sa descurcam indicatoarele care incercau sa ne pacaleasca sa intr-am pe o bretea cu regim de autostrada. Deja ne-am obisnuit sa intrebam fara nici o jena pe oricine pe strada. Bergamo mi-a placut mai mult ca Brescia, poate si pentru ca l-am nimerit pe inserat, si ne-am lasat oarecum purati de traficul mai lejer care traversa orasul. O groaza de oameni pe scutere pe aici, partea e buna e ca atunci cand stai la stop mai ai cu cine sa te dialoghezi si de la cine sa ceri informatii.

Peace, in Bergamo.

Din Bergamo pana in Lecco mai sunt 25 de kilometri, si cum am plecat pe inserate din Bergamo mike e convinsa ca o sa ne prinda noaptea pe drum, si ca va trebui sa gasim iar un loc mai putin fericit de pus cortul, la fel ca in seara anterioara. Eu cu optimismul caracteristic sunt convins ca vom ajunge inainte de a se lasa intunericul si ca vom gasi si un camping fain pe malul lacului pana atunci. Uitasem sa mentionez si norii unei furtuni de vara care incepeau sa intunece cerul spre Lecco. Contrar asteptarilor de data asta optimismul meu a fost mai aproape de realiate, astfel incat lasarea noptii ne gaseste punand cortul intr-un camping dragut pe malul lacului inainte de Lecco.

Aici rezolvam si probleme cu incarcarea dispozitivelor electronice, respectiv kindle-uri si telefoane, mike profita de wifi si mai pune ceva postari pe blog, eu ma dialoghez cu un danez venit singur cu bicla din Danemarca lui. Omul a avut acelasi soc legat de trafic in momentul in care a intrat in Italia, avand aceleasi experiente neplacuta cu tunelele la traversarea Alpilor. Cu ocazia asta ii donam si hartile cu routele ciclabile din provinciile prin care am fost. Initial voiam si o baie in lac, dar furtuna incipienta ma descurajeaza astfel incat o aman pentru dimineata, dar una peste alta a fost o incheiere foarte fericita a unei zile ce incepuse groaznic.

Ziua asta, la fel ca si zilele urmatoare sunt destul de sarace in poze, pe de o parte pentru ca ochiul meu nu a vazut foarte multe lucruri care sa se merite pozate, pe de alta parte pentru ca nici lumina nu a fost foarte potrivita pentru poze.