Linkcatre jurnalul lui mike.
Link catre poze.
Link catre bikemap.

Inca o zi cu putine poze, poate in parte pentur ca nici vremea nu a fost stralucita, poate si in parte pentru ca locurile nu au fost foarte interesante. Ne parasim destul de grabiti locul de cort din seara de dinainte, pentru a limita cat mai mult pagubele provocate de tantari, astfel incat amanam pauza de dimineata pentru un un viitor loc propice.

Din fericire incepem ziua din varfului unui mic delulet, mai e si racoare afara pentru ca un strat de nori destul de subtire acopera cerul, astfel incat primele 2 ore trec foarte repede. O prima coborare faina pana in Borgonamero, unde dam de un fel de targ comunal unde era stransa o groaza de lume in centru, si vanzatori cu tarabe si mai ales oameni iesiti la cumparatori. Nu reusim sa razbim prin centru astfel incat o luam pe un fel de centura ce e cam bombarata si cu lucrari in desfasurare. Si tot coboram intr-o veselie spre Romagnano Sesta, suficient de mult cat sa ne para rau dupa inaltimea pierduta.

In Romagnano Sesta intram prin centrul oraselului, care arata chiar genial, un orasel mic de campie cu strazi inguste, pustiu si amortit intr-o vineri dimineata. Ar fifost un loc fain de oprit si de luat masa, dar in gand zic sa mai profitam de racoarea diminetii astfel incat continuam spre Gartinara. Pe aici nimic interesant, o zona
generica de campie/deal, si kilometri curg fara a vedea nimic deosebit. Pana la urma ne razbeste si foamea, astfel incat cotim dreapta de pe drumul judean pana langa opadurice, unde punem de un mic festin, imbinand masa de dimineata cu pranzul.

Daca stau sa ma gandesc bine in italia masa de dimineata a constat cam de fiecare data din biscuiti cu cereale (absolut geniali), iaurt musli, lapte, branza, oua fierte, deci chiar nu am dus-o rau de loc la capitolul mancare. Chestia asta s-a vazut si la greutate, astfel incat dupa cateva kilograme jos date in primele doua saptamani g
reutatea noastra a inceput sa revina la normal pe masura ce inaintam in tura.

Si in timp ce stateam noi linistiti la umbra si mancam de dimineata, apare un mosulica pe la 60 de ani, pe o bicicleta din categoria “tohan romanesc rablamentat” care cum ne vede opriti se opreste langa noi si incepem sa ne dialogam. Si aflam ca vine de pe camp unde fusese sa alunge pasarile de pe o tarla (aici nu sunt sigur ca am inteles bine), aflam ca si la el in sat sunt doi romania, ca dentistul lui s-a casatorit cu o romanca, ca tatal romancei cand a venit in romania putea sa vorbeasca italiana dupa doua saptamani. El afla de unde venim, incotro mergem, cati kilometri am facut, si alte lucruri care nu stiu cat de bine s-au transmis mai departe in italiana mea pocita. Intalnirea asta cred ca poate descrie destul de bine cam experienta noastra cu italienii. Una peste alta din toata tarile prin care am trecut cu bicicleta ne-a impresionat cel mai putin, dar oamenii de acolo ne-au placut cel mai mult, si intr-un fel lucrurile se balanseaza din punctul acesta de vedere.

Masa de dimineata.

Pana la urma omul pleaca si el la ale lui, si noi incalecam din nou pe biciclete continuand spre Gatinara si spre Biela. Intre timp a disparut si stratul de nori astfelincat in curand pedalam prin aceasi caldura de care am avut parte si zilele trecute. Inainte de Gatinara urmarind indicatoarele avem un moment de ratacire si aproape intram pe o autostrada, dar pana la urma dibuim si drumul care merge paralel cu autostrada, si incepem un usor urcus continu care se termina abia in Biela. Panta nu eraprea mare, dar suficient de lunga cat sa te demoralizeze si sa te faca la psihic. Cu putin inainte de Biela intrebam un cursierist despre cea mai buna varianta de a merge spre Aosta si omul de sugereaza sa ocolim spre Ivrea, chestie care ar fi insemnat 30 de kilometri in plus fata de o varianta mai directa care implica si un tunel.

Cam pe aici i s-a taiat tot cheful lui Mike, atunci cand a auzit ca mai avem si de ocolit 30 de kilometri, si de coborat si de urcat dupa aia la loc spre Aosta. Printrelacrimi si suspine ne ducem totusi pana in centru in Biela, in speranta de a primi vesti mai bune de la biroul de informare turistica. Aici o tanti ne sugereaza tot o

varianta prin Ivrea, alta decat a lui nenica cu cursiera. Incerc sa-i explica ca noi am vrea pe drumul ala direct care taie muntele, tanti ne zice ca teoretic nu e voieca e cu tunele dar ca nu e trafic prea mult.

Dupa ce o imbunez pe Mike cu o inghetata, o luam pe drumul cel mai scurt, care se dovedeste pana la urma a fi foarte putin circulat si chiar fain, exceptand faptul ca urca destul de mult in prima parte. Incepe si o ploicica inainte de a sari muchia, care cade chiar bine tinand cont de caldura de care am avut parte pana acum. Mai nasol e la coborare, cand toata apa mi-e aruncata in fata in momentul cand depasesc o anumita viteza. Dar la cat de faina e coborarea e si pacat sa nu depasisti viteza respectiva, astfel incat cobora mijind ochii cu un mi torent care ma stropeste pe fata continuu.

Jos se vede valea Aostei, doar singurul inconvenient fiind ca trebuie sa coboram pana in fundul vaii pentru a urca dupa aceea inapoi spre Aosta. Vedem si primul indicator cu Aosta, 48 de kilometri, dupa inca 3 klometri urmeaza unul cu 43, iar dupa inca 6 kilometri unul cu 52km. Nu mai intelegem nimic, si din pacate ultimul si cel mai demoralizant indicator se dovedeste adevarat.

Ajunsi pe Val d’Aosta.

Indicatoare derutante

Intre vii si munti inalti.

Nori spectaculosi la lasarea serii.

Ochim si un birou de informare turistica din Aosta, luam o mica brosura cu campingurile de pe vale, si ochim unul la care am vrea ajungem si continuam sa pedalam pe vale printr-un trafic mult prea aglomera petru gusturile noastre. Valea e geniala in schimb, cu varfuri de 2500-3000m ce se vad de pe fundul vaii, cu vii si cu mici castele ce strajuiesc pe promontorii din loc in loc. Aproape toate casele sunt facut din piatra, cu acoperisul facut dintr-un fel de gresie feliata care da foarte bine in poze. In schimb e si destul de mult de urcat, mai ales la sfarsitul unei zile destul de obositoare. Pana la urma ajungem pe inserate in camping, unde e in sfarsit racoare, avem si dus si cel mai important doar 60 de kilometri pana la poalele Mont-Blancului. 1740 kilometri sub roti, inca 60 de facut.