Linkcatre jurnalul lui mike.
Linkcatre poze.
Linkcatre bikemap.

Astazi e ultima zi a periplului nostru din Romania pana la poalele Mont-Blancului. Nu mai sunt decat 55 de kilometri, e adevarat cu destul de multa urcare, dar totusi distanta paleste in comparatie cu kilometri acoperiti pana acum.

Nu stiu daca stiti senzatia pe care o ai, aproape de sfarsitul unei calatorii, atunci cand poti sa spui oarecum implinit “Mult a fost, putin a ramas”. Chestia asta o spuneam cu aproximativ o jumatate de ora/ o ora inainte sfarsitului drumurilor Oradea-Slatina si Slatina-Oradea. Daca stau putin bine sa ma gandesc, probabil dorinta si placerea de a calatorii o am tot de atunci, din vremea cand de 3-4 ori pe an, faceam impreuna cu bunicii 600km cu trenul. Totul incepand de la 6 luni pana la terminarea clasei a 12-a.

Cam asta a fost senzatia care ne-a insotit toata ziua, de cand am plecat din campingul din Quarth pana cand am ajuns in campingul de la poalele Mont-Blancului. Ziua incepe cu o vreme mohorata, si cu un scurt drum pana in Aosta, unde ne oprim putin prin centrul orasului. E un fel de targ artizanal care a ocupat tot centrul orasului, cu diferite produse ale mestesugarilor din zona, si chiar sunt foarte multe lucruri interesante si de bun gust de vazut. Zabovim putin, mancam si o inghetata foarte buna, dupa care pornim mai departe spre Courmayeur.

Kilometri se scurg mai repede decat ne asteptam, astfel incat in curand ajungem in Morgex, unde mai face o pauza de aprovizionare pentru zilele urmatoare. Trebuie spus ca tot concediu am fost insarcinat in fiecare zi cu cumparaturile (intr-un fel pentru a balansa faptul ca acasa nu prea fac cumparaturile), astfel incat eram obisnuit sa intru in supermarket-uri noi, cu aranjamente complet diferite, cu produse complet diferite, si sa gasesc lucruri care sa ne placa si care sa tina si de foame. Incarcam pana la urma bidivii pana la refuz, si cu avantul serios taiat continuam la deal. E foarte interesant ca in portiunea respectiva drumul actual merge cu aproximatie destul de mare pe urme vechiului drum roman (motiv pentru care mare parte din vechiul drum roman nu mai exista), dar din loc in loc se vad urme din felul in care arata drumul odata.

Unul din multele castele ce strajuiesc pe vale.

In departare munti inalti.

Tot intre Morgex si Courmayeur ni se infatiseaza pentur prima data si o parte din masivul Mont-Blanc, respectiv Aquille Noire de Peuterey a carei sileta inconfundabila poate fi vazuta de departe cum fi pe vale. Si cum o vad cum mi se intipareste un zambet cat toata fata. Nu stiu de ce, dar in momentul respectiv stiu mai clar decat am stiut vre-odata ca vreau sa-mi petrec viata pe langa munti. E o chestie lipsita de o ratiune palpabila, si totusi atat de adevarata si de reala. Iar revederea cu Mont Blanc-ul e intr-un fel si ea ca revederea cu un prieten bun, cu acelasi zambet care ti se intipareste neconditionat pe fata.

In departeare silueta varfului Aquille Noire de Peuterey.

Spre munti inalti.

Curba dupa curba castigam inaltime si ne apropiem de Courmayeur, pe care il gasim neschimbat de ultima data cand am fost pe aici, in urma cu 3 ani de zile. Oprim la oficiul ghizilor pentru a afla prognoza, duminica e vreme urata, luni vant si marti si miercuri frumos. E la fix, avem o zi de recuperare, o zi de recuperat coletul cu tot echipamentul de alpinism urmate de vreme frumoasa.

Din pacate pizzeria “La tunel” la care visam de cateva zile incoace e inchisa intre 15 si 17, astfel incat nu avem de ales si pornim, sub un cer mohorat din care incepusera deja sa cada picaturi de ploaie, pornim si pe ultimii 5 kilometri ai drumului. Si in ce mod mai bun de a-ti termina calatoria decat cu o urcare de 350m diferenta de nivel in 4 km, cu o inclinatie considerabila si constanta, cu tot cu casa in spate si cu provizii pentru doua zile. Ma incapatanez sa raman pe bicicleta, si merge destul de ok, mai naspa e la opririle ocazionale pentru poze moment in care plecarea de pe loc e o adevarata provocare. Pe la jumatatea urcarii incepe si o ploaie serioasa, mike e putin mai in spate impingand la bicicleta, asa ca ma refugiez sub streasina unei case de langa Notre-Dame de la guerisson. Sincer cred ca nu sunt foarte multi cicloturisti care calca prin zona asta, pentru ca drumul pe Val Veny e o fundatura, si nu se poate ajunge nicaieri mai departe. Soseste si mike, face o poza care are tenta unui tablou suprarealist, si pornim amandoi mai departe spre camping.

Compozitie de exceptie, cicloturist daramat impreuna cu bicicleta sa, icoana fecioarei Maria, si reflexia ingerului pazitor.

Kilometrajul arata 3850 km , la plecare arata 2050km, deci in total au fost 1800km din Oradea pana in camping. Putin mai multi decat cei 1500km pe care ii calculasem. Daca a fost mult sau putin nu pot spune, dar totusi privind in spate au 2 saptamani in care aproape am traversat mare parte din Europa, mai pune inca 2 saptamani si pot ajunge in cel mai indepartat punct din Europa, inca 2 si poti fi in mijlocul unui alt continent. Am invatat o groaza de lucruri, printre care probabil cel mai important a fost sa ne bucuram de ce ne iese in cale, fara a avea asteptari prea mari, iar calatoria avut foarte multe ocazii in care ne-a surpins. A fost si greu pe alocuri, mai ales pentru Mike care a tras de un genunchi subrezit. Dar au fost si foarte multe momente in care mergand pe bicicleta, nu puteai sa nu exclami “Uite ce frumos e!”.

La final de calatorie.

Dupa 1800km.

Poza de grup, cu casuta noastra cu tot.

Acum urmeaza partea a doua, urcusul pe Mont-Blanc, de care eu sunt convins ca va fi mai usor decat se asteapta Mike sa fie, dar deocamdata trebuie sa vedem cum putem recupera echipamentul de alpinism in timp util.