Linkul catre jurnalul lui mike.
Bikemap(are ceva inexactitati deoarece multe drumuri secundare nu apar pe bikemap)
Putin mai mult poze aici.

Astazi zeii nu au fost darnici cu noi, astfel incat atunci cand ne trezim nu auzim decat ploaia mocaneasca cum cade peste cort. Nu avem nici o tragere de inima de a strange cortul pe ploaie, astfel incat mai atipim la loc in speranta ca ploaia se va opri. Din pacate in schimb orele trec dar ploaia nu da semne de oprit, astfel incat dupa ce ne plictisim de citit si de frecat menta ne urnim pana la urma pe la 12:30 sa strangem cortul. Totusi ploaia se mai domoleste astfel incat ne pornim la drum sub un cer plumburiu si o burnita usoara.

Casuta noastra din livada de pruni.

Ajungem din nou la Dunare, pe care o traversam in doua etape, prima data un mic brat urmat de bratul principal, pentru a ajunge pana in Dunafoldvar, vechi targ si punctvamal de pe vreme otomanilor, unde unele cladiri au vizibile influente orientale. Nu zabovim prea mult si pornim spre Balaton, tot depasindu-ne cu doi cicloturisti localnici care probabil aveau aceleasi ganduri ca si noi. Iesim de pe drumul principal in Elloszallas, pentru a urmari o serie de drumuri secundare pentru urmatorii 40 dekilometri.

Traversand unul din bratele Dunarii.

Aceasi vreme mohorata de septembrie, insotita cu un vand dinspre nord ne fac sa muncim din greu in momentul in care drumul pe care mergem o ia spre nord. Toate satele sunt pustii, lumea sta in casa la caldura in timp ce noi ne chinuim sa ne incalzim facand miscare. Doar ca e destul de racoare astfel inca pana la urma punem si gecile pe noi. Daca ne spunea cineva inainte de plecare ca o sa avem parte de temperaturi de genul acesta din Ungaria as fi zis ca-si bate joc de mine.

Drumuri pustii si vreme de septembrie.

Si drepte ca-n palma binenteles.

Lait-motivul zilelor din Ungaria, balotul ungar.

Sunt si locuri frumoase si imbietoare totusi, mici laculete ce mai coloreaza putin pusta.

Trecem prin Sarbogard, un sat care arata destul de comunist si care demonstreaza ca sunt sate si sate, si ca pe masura ce mergi spre vest locurile nu arata in mod necesar mai bine. Ajungem in Enying, unde ne facem cumparaturile si continuam pe un drum national pana dam de primele localitati de pe malul balatonului. Inainte de ajunge aici auzisem de la mai multa lume ca e exista o pista de biciclete care inconjoara Balatonul, un fel de mandrie nationala a ciclistilor unguri, pe care in schimb nu reusim sa o dibuim.

Cautand cu privirea capatul lacului.

Ajungem in schimb pe un drum secundar de unde vedem prima data si lacul care e intr-adevar imens, privit pe lung dintr-un capat intr-altul nu ai sanse sa-i vezi capatul, sau cel putin nu in seara mohorata in care am ajuns noi. Continuam printr-o serie de localitati din jurul lacului pana cand gasim in cele din urma si pista de bicicle
te, care e intr-adevar amenajata ca la carte, si ne clatim ochii cu infatisarea statiunilor lor. Per total toata zona lacului probabil reprezinta un fel de mini-litoralpentru unguri, astfel incat localitatile sunt un fel de combinatie dintre statiuni si satuce de vacanta. Plaja in adevaratul sens al cuvantului, si 90% din accesul lalac e ingradit de o puzderi de mini-strandulete care ofera un gazon foarte bine intretinut si dusuri/sez-longuri. Totusi in general arata mult mai civilizat si mai ingrijit decat litoralul nostru spre exemplu, de sunt si statiuni mai darapanate si mai comuniste printre ele.

Printr-un mic satuc de vacanta.

Scapand de grija drumurilor natinoale inaintam prin statiuni si dupa lasarea serii, ne mai delectam cu cate un porumb fiert. Pana la urma gasim si un loc propice de cort, nu inainte ca mike ca sa mai reuseasca sa-si continue relatia zbuciumata cu SPD-urile.