Bike.Climb.Bike – ziua 6

Link catre jurnalul mihaelei.
Link catre bikemap.
Link catre poze.

Frontul pe care-l vazusem in prognoze nu s-a lasat asteptat, astfel incat dimineata ne-am trezit sub o ploaie marunta si deasa. Stiam ca ar fi trebuit sa treaca dupamasa, astfel incat nu aveam niciun fel de motivatie sa ne grabim si sa strangem cortul in ploia marunta. La un moment dat descoperim si ca am fost aproape complet invadati de furnici, probabil sub locul unde am pus cortul fiind un musuroi de toata frumusetea.

In schimb ce nu au luat in calcul furncile a fost dimineata ploaiasa si rabdarea pensionareasca cu care ma mandresc intr-un fel. Ce a urmat va ramane probabil pentru totodeauna in memoria neamului furnicesc din zona sub numele de “Marele batalie de la Ruse”. Intr-o prima parte a bataliei, adormiti si luati prin suprindere de numeroasele cohorte furnicesti soarta luptei parea sa incline in favoarea lor, dar in cele din urma am reusit sa intoarcem cursul bataliei. Astfel incat dupa o ora de lupta, campul de batalie era umplut de trupurile neinsufletite a sute de furnici.

Odata amenintarea trecuta, am ramas si fara activitate, si tinand cont ca era trecut bine de amiaza ne hotaram totusi sa strangem, desi ploaia nu dadea semne serioase de oprire. In schimb partea buna e ca intotdeauna ploaia si vijelia par mai naspa din interiorul cortului, iar odata ce iesi afara vezi ca dracul nu e chiar asa de negrusi ca pana la urma nu e decat putina apa.

Locul marii batalii.

Si locul fain de scaldat din seara de dinainte.

Nu-i chiar asa de rau, chiar e bine si racoare.

Drava invaluita de mister

Strangem repede, si pe la 2 pornim prin ploaie pe biciclete, pe un national nici foarte circulat dar nici liber. Partea buna e ca pe masura ce inaintam ploaia incepe sase opreasca, si incep sa iasa din ceata malurile impadurite ce strajuiesc malul Dravei. Zona asta imi aduce aminte de Romania, aceiasi munti impaduriti si domoli, seamana putin cu zona Maramuresului parca putin, aceiasi copaci, aceasi vegetatie, poate ceva mai multe precipitatii.

Ne oprim din nou intr-un supermarket sa facem cumparaturile, cu putin inainte de Dravograd, unde trebuie sa ne si hotaram ce varianta alegem in continuare. Pe harta apare un drum mai scurt dar muntos, dar in momentul in care vedem ca tot traficul greu e deviat pe acolo ne hotaram sa continuam pe malul Dravei, doar om da pana la urma de pista de biciclete mult promisa.

Si supriza, cum iesim din Dravograd dam si de pista, care aparent venise de la Maribor pana aici pe malul stang al Dravei. Dupa 10 kilometri trebuie sa ne luam si la revedere de la Slovenia, si intram pentru prima data in Austria pe biciclete, pe langa un fost punct de trecere al frontierei ce fusese desfiintat. Odata ajunsi in Austria cam aceasi senzatie ca si la ultimele doua treceri de frontiera, iar austriecii par cu ceva ani in fata Slovenilor, ce sunt cu cativa ani inainte ungurilor, ce sunt cu cativa ani inaintea romanilor. Nu vreau sa adun anii ca sa nu ma demoralizez, cert e ca diferenta te izbeste la fiecare trecere de frontiera.

Welcome to Austria.

Piste impecabile, sosele impecabile.

Trecem prin cateva satuce frumos aranjate, pana cand dam si de un prim punct de informare de pe pista. Aici aflam si ca pista ne va duce in urmatorii 300km pana la Dobbiaco, deci urmeaza cateva zile fara trafic, prin satuce austriece, pe malul Dravei ce capata o tenta din ce in ce mai albastrie pe masura ce inaintam pe malul ei. De bucurie nu ne mai grabim nicaieri, si dupa alte cateva satuce si un muzeu de arta plastica din mijlocul pustietatii punem in cele din urma cortul pe o miriste pe margineaunei paduri de brazi. In procesul de punere al cortului reusesc sa fiu si intepat de o viespe de toata frumusetea, probabil zeii au auzit blestemele furncilor de azi dimineata. Seara ne prinde din nou la paste, paste unguresti, cu sos italian, branza slovena mancate in austria, sub un apus de toata frumusetea.