Link catre poze.

Ne trezim destul de tarziu in campingul de pe malul lacului, si inainte de plecare incercam sa mai bagam ceva curent in electronice inainte de a pleca, cat timp mai strangem cortul si facem bagajele. Apropo de electronice, kindle-ul mi se pare perfect pentru turele de bicla, tine bateria o groaza si poti sa iei o biblioteca dupa tine in 200 de grame. Astfel incat seara, daca nu esti rupt de oboseala, pot sa te asterni la citit si sa-ti transporti mintea pe alte meleaguri. In seara asta am terminat Hobbit-ul, romanul fantasy ideal, nici prea lung nici prea scurt, nici prea incarcat si intortocheat, 300 de pagini in care chiar se intampla ceva interesant.

Dimineata o avem rezervata pentru cautarea buteliei de schimb pentru primus, asa ca intreband din magazin in magazin dupa o chestie care aveam sa aflam ulterior ca se cheama “gas kartusche” ne apropiem de un intersport in care reusim sa rezolvam problema. La intoarcere trecem din nou prin centrul orasului, pe care il gasim de data aceasta mult mai putin intesat de oameni. E interesant ca oras Villach-ul, ai pe de o parte munti de peste 2000m in jur si lacuri de munte pe la 400-500m, in plus fata de toate acestea Drava e colorata intr-un puternic albastriu. Una peste alta chiar arata fain orasul si mi-a placut foarte mult

Plimbandu-ne prin centru Villach-ului.

Drava cea albastra si rapid curgatoare.

Cer albastru si multi in departare.

Casute-grajd de tinut fanul, ce-mi aduc aminte de cele din Moeciu, doar ca la alta scara.

Ne asternem din nou la drum, tot pe malul Dravei pe drumuri forestiere ca-n palma acoperite de pietris. Una peste alta cred ca nu e destul de greu sa intretii astfel de piste de biciclete pe la ei, mare parte din uzura drumurilor vine in momentul in care ai trafic greu pe ele. Iar ca sa se uzeze de la biciclisti care au maxim 100 de kile cu tot cu biciclete e destul de imporbabil. Dimineata e frumoasa, si inaintam cu spor in prima parte a zilei pe piste, ba pe stanga Dravei, spre un orasel cu un nume cam ciudat Spital am Drau.

Mike e cam la pamant cu moralul astazi din cauza unui genunchi care scartaie. Povestea e mai lunga, din cauza cazaturilor cu SPD-urile din primele zile a ajuns sa si le decupleze preventiv destul de repede, astfel incat in ziua dinainte mergand destul de mult pe un fel de forestiere cu pietris a mers cu ele mai mult decuplate. Chestie care a insemnat ca a pedalat mai mult cu varful pantofilor, si probabil de aici durerile de la unul din genunchi. Si chiar e naspa intr-un fel, pentru ca zona e super misto iar traseul pe care mergem e unul din cele mai faine din excursie de pana acum, dar in momentul in care norii negrii se astern dintr-un motiv sau altul e cam greusa-i alungi. Dupa Splital facem si cumparaturile, de data aceasta pentru doua zile. Maine e duminica si tot ce inseamna supermarket sau magazinas e inchis de sambata seara pana luni dimineata.

Pe drumuri serpuitoare.

Incercand fara success sa ridic moralul.

Falsa libertate.

A doua parte a zilei e superba, in departare incep sa se vada Dolomitii de langa Lienz, un fel de varianta mai mica a Dolomitilor italieni. Si se vad de departe de la cam 40 de kilometri, astfel incat pe masura ce pedalam in vedem cum se apropie si cum cresc kilometru cu kilometru. Intre timp s-a innorat, si nori destul de periculosi au inceput sa se stranga, cam ca in orice zi normala de vara la munte. Intre Spital si Lienz pista merge mai mult printr-o serie de mici satuce de munte, unele de maxim 100 de locuitori, dar toate foarte fain aranjate si puse la punct. Miroase binenteles peste tot a balegar, si a un fel de iarba intrata in descompunere, stransa in niste baloti de plastic, a carei rol nu am reusit sa-l dibuim. Oricum mi se pare normal sa miroasa asa, pana la urma esti la tara si la munte, iar vacile in zonele muntoase sunt si la noi principalul mod de a-ti duce existenta. Pauza de masa o luam tot intr-un sat, pe o banca amenajata de unde urmarim pentru cam o jumatate de ore activitatile casnice ale unei familii de localnici: bunica, mama si doi plozi blonzi care se joaca in curte.

Pedaland spre pierzanie, de fapt pana la urma nu a cazut nici un strop din norii ce se vad.

Intr-un satuc tipic austriac.

Incet incet ne apropiem si de Lienz, si ziua se apropie de sfarsit, cu un apus spre masura. Locul de cort il gasim tot pe malul Dravei, tot pe ultima suta de metri inainte de lasarea intunericului. Ma duc sa ma spalatacesc, dar Mike prea demoralizata si nu mai are energie pentru o baie in seara asta. Intr-un fel sunt convins ca mare parte vine de la pshihic, dar nici un genunchi care scartaie nu ajuta foarte mult in situatia asta. Mai e si amenintarea zilei de maine cand ar trebui sa trecem un pas de 1200m spre Val de Pusteria

Sfarsit de zi.