Concursul de astazi e ultimul concurs lung al anului si desi ar trebui sa fiu obosit fara tragere de inima parca astazi am totusi chef sa apas pedala pe un traseu atat de lung. Contribuie si faptul ca la ultimele 2 concursuri pedala a mers chiar bine si nu am suferit prea mult.

Drumul spre Pucioasa e cu multa socializare, de data asta merg cu duba lui Balan si cu oamenii din Tabere si Circuite pana la Pucioasa, in felul acesta masina ii ramane Mihaelei astazi si poate sa o foloseasca pentru a face lucruri cu Marius. In plus, sunt in mod clar mai verzi si vad cu ocazia asta si cum ar arata o duba cu care chiar poti sa faci vanlife, e incredibil cat de mare e inauntru si cat de multe lucruri intra in ea. Bine, si pretul e masura, dar daca tot iti iei ceva de genul asta macar sa ai loc sa te desfasori cu adevarat…

Ajunge la timp inainte de start dar cumva reusim sa ne lungim suficient de mult cu pregatirile astfel incat nu prea e mult timp de incalzire. Reusesc sa asez placutele pe discul nou montat cu o seara inainte, momentan pare sa prinda cum trebuie, acum sa vedem in schimb o sa fie si la cursa.

La start nu e foarte mare aglomeratie si la tura lunga sunt doar 40-50 de rataciti care vor sa mearga pe traseul de 88 de kilometri si 3000 de metri diferenta de nivel. Si la plecare lucrurile merg destul de civilizat, eu stau linistit in spatele plutonului format din elite si din oamenii rapizi de la tura lunga. Cand se termina asfaltul ma asez la ritmul de cursa lunga in spatele lui Urzica, mergand asa pe primul deal pana la Fieni. Pe coborare frana fata tot nu se simte bine, dar per total merge bine tinand cont de cat de uscat si prafuit e traseul.

De la Fieni, mergem impreuna cu Rares si cu inca un baiat de la Giant. Urcarea merge din nou bine, Cristi Jidovu nu pare sa se vada in spate si am sperante ca o sa am timp sa iau apa de la punctul de alimentare de la kilometrul 19 inainte sa vina din spate pe forestier.

Urzica si Cristi se apropie pe partea valonata a urcarii dar intru singur pe coborare si am simt chiar bine pe aici. La nici o editie nu a fost atat de uscat pe aici si daca te straduiai un pic chiar puteai sa ajungi uscat pana in asfalt. Trec pe la punctul de alimentare, iau apa din mers, am inca aproape pline cele doua bidoane de pe bicicleta si sunt convins ca o sa-mi ajunga pana la capatul urcarii.

Apropo de urcari, urcarea de aici e cea mai mai lunga urcare continua de la orice concurs de pe la noi, 22 de kilometri cu 1400 de metri diferenta de nivel, cu portini extrem de variate, de la forestiere in usoara urcare, pana la serpentine abrupte prin padure si bucati lungi de gol alpin. O urcare pe care trebuie sa-ti dozezi foarte bine efortul pentru a ajunge fara sa te tai sus.

Ii astept pe Cristi si pe Urzica pe plat pentru a lucra impreuna pe forestier, Cristi apasa un pic pedala ca sa se departeze de noi de cateva ori, ne lipim de fiecare data si mergem in formatul asta cam 2 treimi din forestier, dupa care il “lasam” pe Cristi sa se duca in fata si raman in spate cu Urzica incercand sa pastrez energie pentru urcarea ce urmeaza. Kilogramele nu ma ajuta pe urcarile abrupte si ma astept ca atunci cand incep serpetinele prin padure sa raman in spate dar astazi pedala pare sa mearga si pe urcare nu am deranjeaza nici spatele nici crampele asa ca pot sa pedalez destul de rotund. Pe Cristi il vad constant cam la 1 minut in fata, in spate Urzica in schimb a ramas in urma.

La punctul de control de la Leaota beau 2 pahare de cola care intra chiar bine, in golul alpin distanta fata de Cristi creste si il ajung din urma pe Cazaceanu la punctul de alimentare din creasta. Cat timp stau sa beau 2 pahare de cola si umplu bidoanele Cristi a plecat de mult pe coborare. Pe Caza il prind din urma inainte de stana si de aici cobor surpinzator de controlat, chiar daca pe spate am un Thunder Burt destul de chel. Frana fata in schimb incepe sa scartaie pe coborare si prinde la intamplare asa ca-mi dau seama ca problema nu era de la discuri si de la placute.

Pe Cristi il vad din nou atunci cand se termina bucata abrupta de coborare, calc pedala pe forestierul in coborare pentru a tine macar distanta constanta. Urcarea spre manastire il vad constant la 30s-1min in fata. Sincer, imi place mult mai mult sa mergi asa decat roata in roata, poti sa te asezi mai bine in ritmul tau si ai un pic mai mult spatiu de manevra dar in acelasi timp ai si funia invizibila care te face sa mergi mai repede decat daca ai fi singur.

Ma astept sa-l prind din urma pe single trail-ul de la manasitire dar merg un pic haotic (dar tot mai bine ca anul trecut) din cauza franei fata ce tine dubios. Ies si 2 ori in decor cand cedeaza franele, ultima portiune abrupta in schimb imi iese si trec rau tot la 30 de secunde in spatele lui Cristi. De aici sunt convins ca placa de 36 o sa-l ajuta sa pune minute bune pe forestierul la vale pe care il facem acum in sens invers dar atunci cand vine urcare vad ca era tot la 30 de secunde in fata. Din punct iau din nou apa din mers si incerc sa apas pedala pe urcare pentru a ma apropia de Cristi. La cum ma simteam ma asteptam sa mearga si picioarele dar pe urcare de 200 de metri Cristi mai adauga un minut la ecart, si probabil inca un minut si ceva pe urmatoare urcare mai lunguta. Sper totusi sa-l prind din urma pe coborare si in ciuda franei fata merg destul de cursiv pe aici, problema cu fade-ul apare doare pe coborarile mai lungi cand incepe sa se incalzeasca discul si pe aici nu e cazul de asa ceva.

Pe ultimii kilometri inainte de Pucioasa tot aud ca Cristi e tot la 30s – 1 minute in fata dar cum nu-l vad pe nici un gat imi dau seama ca probabil distanta e mai mare. Cu toate astea pedala merge foarte bine pe aici si termin cursa la mai putin de 2 minute in spatele lui Cristi si cu 23 de minute mai bine ca anul trecut (ce e drept, anul trecut aveam un alt concurs lung inainte). In acelasi timp, raportat la forma din ultimele concursuri (pentru care n-am facut nimic in mod special in ultima luna) imi dau seama ca lucrurile sunt pe acolo pe undeva: un pic de greutate data jos de pe bicicleta, un pic de greutate data jos de pe mine, bidoane in puncte (asta s-a simtit cel mai mult la Blajel) si lucrurile sunt acolo. De antrenament nu vorbesc pentru ca in vara asta n-am facut nimic structurat si am ajuns la concluzia ca pot sa merg destul de bine si din combinatia de mult zona 2, un pic de sala pentru core si intensitate pe la concursuri. Dezavantajul e ca trebuie sa intri in hora concursurilor pentru a-ti face antrenamentul, dar pentru perioade scurte si cu concursuri faine se rezolva si asta. In acelasi timp e super fain sa te intreci cu cineva un concurs intreg chiar si de la distanta, sincer nu-mi dau seama cum au trecut atat de repede cele 4h47m , multumiri lui Cristi pentru asta.

PS.

Pana saptamana asta eram fan frane Shimano si eram convins ca sunt indestructibile, mai ales dupa ce am trecut prin aproape 10 seturi de frane, si zeci de discuri si placute fara probleme. Doar ca pana la urma statistica te ajunge din urma si dai si peste un etrier care are un defect de fabricatie. Ramane sa incercam si Magura, de Sram m-am convins deja in sens negativ.

Photo credits: Fisheye.ro , Cornel Pochiu, Traian Olinici si toturor celorlalti fotografi de pe traseu.