Weekend-ul acesta voi iesi din nou la o singura zi. Mike ramane in Bucuresti pentru o serie de cursuri, iar vremea la munte parca nu se anunta suficient de buna pentru un weekend de doua zile. O vreme vineri stau sa oscilez intre concursul din Piatra Mare si o iesire la ski de tura prin Bucegi, si pana la urma aleg ultima varianta.

Ajungem in Busteni destul de devreme, pe la 8, in formatie de 4, eu, Lolek, Mihaela si Cosmin. Pentru prima data in ultimele 2 luni e chiar cald in Busteni, problema e ca din cauza faptului ca e cald in loc sa ninga asa cum zicea prognoza, ploua cu spor. Moralul nostru e initial destul de inecat de rafalele de ploaie, parca nu-ti vine sa pleci la ski de tura cand ai un fata o zi in care prima data ploaia te va uda, pentru ca pe masura ce urci sa dai de un vant care sa te inghete in ultimul hal. Toate astea pe langa un inceput de raceala in urma careia am petrecut seara de vineri stranutand si suflandu-mi mucii. Dar pe principiul cui pe cui se scoate sambata dimineata sunt binenteles la munte.

Pana la urma ne facem curaj si ne echipam, la inceput pe o ploaie destul de deasa dar pana apuca sa ne ude de tot ploaia se opreste. Desi Mike nu e la munte weekend-ul acesta tot echipamentul nostru de schi de tura e, in picioarele a doi prieteni care sunt pentru prima data la ski de tura, Cosmin si Lolek. Pana la urma echipamentul e facut pentru a fi folosit, si cred ca privind lucrurile intr-un mod mai animist si schiurile se simt mai implinite alunecand prin zapada in Bucegi decat in Bucuresti.

Planul initial era sa mergem pe plaiul Munticelu pana in Poiana Costilei, si de aici in sus pe Cerb, pana la urma am continuat pana in Poiana Morarului, am urcat pana in Poiana cu Urzici si putin pe Valea Adanca dupa care am coborat pe la Cantonul Coltii Morarului (povestea scurta a turei, povestea un pic mai lunga urmeaza mai jos).

Din pacate tura aceasta am reusit sa uit acumulatorul aparatului, astfel incat pozele ii apartin Mihaelei. In Bucegi e o groaza, de zapada, cel putin pe jos. Si asta chiar dupa o saptamana in care a fost destul de cald si in care s-a topit o parte din ea, astfel incat putem sa urcam fara probleme din Busteni direct pe schiuri. In schimb tot pentru ca a fost cald nu mai e nici un pic de pulver, doar un fel de crusta, mai moale sau mai tare in functie de cat de batut de soare a fost locul in saptamana de dinainte. Si Lolek si Cosmin se misca bine astfel incat dupa cam doua si putin ajungem in Poiana Costilei.

La urcare ne-am intalnit si cu doi baieti din Cluj, care urcau cu rucsacii plini cu echipament pentru a incerca Fisura Albastra in zilele urmatoare. Tot respectul, mai ales tinand cont de vremea si de vantul din zilele respective.

Dupa ploaie avem parte si de un pic de soare.

Prin padurea larga de pe plaiul Munticelu.

Lolek in poiana costilei.

Investigand conditiile din Poiana Costilei.

Pana la urma tinand cont ca in Poiana Costilei vuia vantul destul de tare si era si o crusta mai urata decat pana atunci, ne hotaram sa mai mergem pana in Poiana cu Urzici cu sperante de zapada mai buna si de locuri mai ferite. Si chiar le-am gasit, deschizand poteca dupa Poiana Morarului, pe unde probabil din cauza zapezii considerabile nu s-a avantat nimeni pana acum. Si pe sus in zonele in care nu a suflat-o vantul chiar e o groaza de zapada, tot ce inseamna bolovan, bradut sau piatra avand o cusma de un metru de zapada mai mult sau mai putin tasata pe ea.

In poiana cu Urzici urc impreuna cu Cosmin pe Adanca pana la prima saritoare (mereu am vrut sa schiez pe bucatica respectiva, mai ales ca arata atat de tentatnt cand vii de Morar. De frumos e frumos doar ca e putin cam scurt, 150-200m diferenta de nivel pana se cam domoleste de tot panta. Dar a fost ok ca pana la urma am facut si cateva viraje pe ziua respectiva, nu doar plimbareala prin padure. Zapada pe adanca era destul de tasata/firnuita, in schimb pe portiunea de jos din rapa zapezii erau si cateva zone in care era stransa cam ciudat de vant.

Spre Poiana cu Urzici.

Versantul nordic al Morarului, cu toata zapada suflata de vant in vale.

Daca te dadeai jos de pe schiuri in locurile astea intrai cam pana la brau.

Urcand spre canionul din Adanca.

La coborare Lolek, care era la a doua oara pe schiuri, a avut un pic de emotii, si un pic de tras de ea pana in Poiana Morarului, pana unde era totusi cate ceva de schiat. Mai jos de aici in schimb incepea o crusta care pentru un incepator s-ar fi putut dovedi cam periculoasa, asa ca de la Canton a coborat cu schiurile in spate. Noi ceilalti, dupa ceva chinuieli si contacte mai intime cu crengute si nuiele ajungem in firul vaii in apropiere de Diham.

Loc in care reusesc, pentru a 3-a oara in ultimele 3 luni sa cad si sa-mi busesc ceva. Prima data mi-am dat glezna stanga peste cap in Mehedinti, dupa aia la schi in Austria m-am ales cu ligament intins pe la o coasta, iar acum cu un ligament interior intins la genunchiul drept si glezna dreapta sucita. Daca stau sa ma uit in spate nu prea e un bilant prea bun pentru iarna asta. Si toate din cauza ca dimineata, dupa ce in ultimele ture de schiat prin zapada mai afanata mi s-a intamplat de o groaza de ori sa sar pur si simplu de pe schiuri la contactul cu damburi mai mari, m-am hotarat tocmai in dimineata asta sa le mai strang legaturile. Doar ca grabit de ploaie si nu foarte atent nu le-am strans in mod egal, si una din legaturi a fost stransa mai mult decat ar fi trebuit, astfel incat cu 200m inainte de a trece raul inainte de Diham, pe o chestie aproape plata, mi-a sarit din nou la un damb fiind reglata mai slab, si in timpul cazaturii in vreme ce ma asteptam sa sara si celalalt mi-am sucit piciorul drept spre interior, s-a auzit un poc dupa care a sarit si legatura.

Binenteles ca in momentul respectiv aveam in minte doar scenarii de ligamente incrucisate rupte, operatii si alte cele, mai ales ca in momentul respectiv a durut in ultimul hal. …nu cele mai roz ganduri pentru sambata seara. Pana la urma ma urc inapoi pe schiuri (daca nu ar fi trebuit sa inot prin zapada considerabila) si cu un picior mai blegit ajung pana la urma la Gura Diham. Aici doua runde de stat cu genunchiul in zapada pana vine masina si mai mai ca pot sa merg normal, pacat ca pana ajung in Bucuresti iar se anchilozeaza.

Duminica binenteles pe net scenarii care de care mai negre si dupa ce petrec toata ziua cu piciorul in sus si cu gheata pe genunchi din doua in doua ore ma hotarasc sa ajung luni si la doctor. Aici ajuns cam tarziu si cu ceva oameni in fata care pareau mult mai rablamentati ca mine, si cu pus la rand intr-o coada care avansa cu viteza melcului turbat renunt pana la urma la gandul doctorului, si ma hotarasc sa tratez problema cu tratamentul cu care mi-am rezolvat si ultimele probleme, si anume indiferenta. Pana la urma daca lasi lucrurile suficient de mult, corpul se vindeca in majoritatea situatiilor de la sine, si intr-un fel nu pot decat sa ma minunez de capacitatea lui de vindecare de fiecare data cand mai trece cate ceva. Acum probabil o sa fie cam 3-4 saptamani pentru glezna si cam doua luni pentru genunchi la cum se arata lucrurile, si sper sa fie doar o intindere la genunchi. Oricum deja pot sa merg oarecum normal si sa alerg usurel in panta, iar piciorul doare decat in anumite pozitii, asa ca ma indoiesc ca o sa fie ceva grav.

Mai problematic e cu maratonul de la Roma care e peste doua saptamani, si la care sunt destul de sigur ca nu o sa scot vreun record personal. Initial voiam sa-i intreb duminica pe oameni daca poti sa te retragi dupa inscriere, dar pana la urma o sa incerc sa particip, mai sontac, mai alergand, iar experienta maratonului de sosea cu multi participanti/spectatori tot o sa fie interesanta. Si oricum vezi in timpului maratonului o mare parte din obiectivele turistice din Roma.