Daca joi am fost la ski in predeal, in conditii de iarna adevarata si cu mai multa zapada decat a fost toata iarna, in weekend am fost sa intampinam primavara in Macin, sa vedem primii copaci infloriti sa fim batuti de un vant mai mult sau mai putin primavaratic.

Am plecat de vineri seara din Bucuresti si dupa o runda serioasa de bananait prin Braila ajungem in cele din urma acasa la braileni, care ne-au fost gazde desavarsite pe toata perioada weekend-ului. Somn putin vineri noapte deoarece am stat la povesti pana pe la 2 noaptea, iar trezirea a venit destul de brutala la ora 6:30, ora la care era intalnirea cu ceilalti in gara din Braila. Deoarece majoritatea pinguinilor alpinisti s-au hotarat sa fie lenesi sambata dimineata si sa se trezeasca mai tarziu am plecat cu grupul de trekking impreuna cu Bacea avand ca tinta cheile Racova.

In Greci (acest Busteni al Macinului : ) lume multa, multi carpatisti stransi din toate colturile tarii si de toate varstele, toti veniti pentru a vedea Cheile Chediului. Din grup ii culegem si pe Andrei si pe Laura care aveau si ei ganduri de catarat. Am mers impreuna cu grupul pana in punctul in care se bifurca traseul spre cheile Racovei, si am avut putin timp sa povestim cu oamenii. Mi-a placut mult entuziasmul oamenilor locului (in frunte cu baltarel care nu mai prididea cu explicatiile ), bucurosi sa vada atati oameni stransi pentru a vedea muntele lor.

Marsaluind pe strazile prafuite din Greci.

Semne ale primaverii.

Carpatisti trekuitori.

Ramasite ale unor munti odata semeti.

Privind spre bratele Dunarii.

Cheile Racovei.

Andrei – pozar.

Ajungem in Chei pe la ora 10:30, destul de tarziu dar la fix pentru a prinde primele raze de soare ce se chinuiau sa incalzeasca stanca destul de inghetata. Pun doua manse la peretele taberei, e destul de frig si degetele ingheata la primele contacte cu stanca, iar jos bate un vant destul de hain. Traseele sunt frumoase, mi-au placut destul de mult cele din stanga, Kanietz si Musca, lasate pe spate dar si scurte in acelasi timp.

Andrei pe traseul Bilelor.

Si Bacea pe musca.

Oricum se simte ca in ultimele 5 luni nu am facut nimic in directia cataratului, si aparent skiatul nu te ajuta cu nimic la catarat. Asta e trebuie ceva dezmortire la fiecare schimbare de anotimp 🙂 . A fost de asemenea interesant ca nici unul din oameni nu avea experienta la filat/mers secund, chestie care avea sa se simta in a doua parte a zilei. Oricum frumos la peretele taberei, o prima intalnire frumoasa cu stanca pe anul acesta.

Spre brana mare.

Spre sfarsitul zile ne-am mutat in zona hornului prieteniei (nu prea inteleg cum are 3 lungimi de coarda pe 25m) si am mai urcat un traseu de 25m pe spituri, clopotel, care urca pe muchia din dreapta hornului prieteniei. Traseul e putin friabil in partea inferioara, astfel incat andrei a ramas cu un bolovan de dimensiuni impresionante in mana, moment in care s-a dezechilibrat si a pendulat spre hornul prieteniei, lovindu-se cu spatele de perete. Bolovanul s-a spart cu un super zgomot de fundul vaii. Nu a fost cu consecinte prea grave inafara de o vanataie, dar Andrei a vrut sa coboare astfel incat a fost un prilej numai bun pentru a exersa deblocarea reverso-ului pus auto-blocant si filatul prin semi-cabestan. In mod uimitor a mers foarte usor, toata manevra durand sub 5-10 minute.

Un secund down, bucle inca in traseu, nu prea aveam chef de rapel astfel incat o indemn pe Bacea sa urce dupa mine secund. Traseul e frumos si chiar se merita urcat, si e un traseul chiar estetic, mult mai primitor decat ingramadeala de bolovani de pe hornul prieteniei.

Pleaca Bacea voiniceste si urca pana pe la jumatatea traseului, moment in care se gandeste sa ocoleasca un mic pas mai vertical prin dreapta. Toate bune si frumoase, doar ca deviaza prea mult in dreapta si se blocheaza coarda intr-un colt de stanca, astfel incat ajunge la 2 metri in dreapta traseului pe o mica platforma comoda dar fara posibilitatea de a reveni in traseu. Problema problematica, il chem pe Andrei cu coarda lui si fac un rapel pentru a debloca coarda si pentru a scoate o bucla care era la nivelul bacei in momentul respectiv. Ajuns jos o privesc pe bacea care se chinuie fara success sa desfaca ultima bucla , pana la urma renunta astfel incat mai urc odata pe ocolite si mai dau un rapel pentru a culege si ultima bucla din traseu.

Andrei pe clopotel.

Actiune de salvare.

Good to go.

Bucla buclucasa.

Za team.

Ne regrupam in cele din urma si incepem sa dam din picioare spre Greci, insotiti de lumina blanda a soarelui la apus. A urmat o seara frumoasa, cu foc si mult cantat, a fost una din primele cantari reusite de pe anul acesta, cinste celor 3 chitaristi, bacea, ursu si mateo.

A doua zi dimineata din nou lumea lenesa, astfel incat nu prea reusesc sa mobilizez pe nimeni in afara de bacea, astfel incat pornim pe la 9 spre cariera cu Memorialul, in speranta de aprinde macar doua ore de cocotz pana a fi rechemati la tabara de baza asezata in poiana de sub Pricopan. Din pacate apucam sa cataram decat 4 trasee inainte de primi semnalul de retragere, dar pana la una alta tot a fost o zi mult mai castigata decat o zi de lancezit la corturi, mai ales ca vremea a fost chiar frumoasa.

Dupa ce ne-am intors la corturi am mai stat la vorba cu iesenii din HPM, oamenii par chiar de treaba, dupa care au urmat prajituri si inghetata la Braileni, si un drum uimitor de scurt pana in Bucuresti, unde am ajuns pe lumina prima data pe anul acesta.

A fost fain, si in mod uimitor calculand e a 4-a oara in 3 ani cand am fost in Macin, mai des decat in alti munti mai inalti si mai impresionanti. Cea cea mai mare parte a pozelor mai ales cele reusite au fost facute de Andrei, pozar principal pentru ziua de sambata, cinste lui pe aceasta cale.