Ziua de sambata ne intampina cu vant naprasnic. In fiecare zi vantul a batut mai tare si acum am ajuns sa ma rog, ca daca exista un Dumnezeu al biciclistilor, vantul sa continua sa bata din aceeasi directie toata ziua, ca sa putem beneficia de el si pe drumul de intoarcere din Žďár nad Sázavou catre Kutná Hora.

Pana sa pornim insa pe drumul de intoarcere mai avem de tinut piept vantului din fata si mai ales din lateral, pe unele coborari, fiind atat de inversunat, incat imi scoteam preventiv SPD-urile, ca nu cumva, o pala hotarata sa ma arunce in sant. Fara gluma, e cel mai puternic vant pe care l-am prins pana acum pe bicicleta si atunci cand batea din fata, nici nu simteai ca esti pe coborare, iar atunci cand batea din lateral, era o adevarata provocare sa mentii directia, mai ales ca mergeam pe drumuri publice, pe care le imparteam cand si cand cu cate o masina. Si cum nu sunt deloc slabuta, ma gandeam ce sanse ar fi avut Claudia de exemplu pe un uragan ca asta.

Deci din prima parte a zilei nu am prea mult ce povesti. Nu aveam mancare mai deloc, vantul batea ca nebunul si nu prea aveam unde sa ne adapostim, desi pedalam cu inversunare progresam anemic, astfel incat nerabdarea mea cel putin atinsese cote maxime si eram mereu in fata, sperand sa vad pe un varf de deal manastirea spre care ne indreptam. Stiam din filmuletul de prezentare ca e ridicata cu perspectiva si cu ochii mei de vultur nu aveam cum sa nu ii remarc forma atipica.

Cand in sfarsit a aparut in campul vizual, m-am simtit mantuita, nu de alta, dar asta insemna ca lupta noastra cu uraganul avea sa se incheie in curand. Ca sa sarbatorim, oprim la Lidl si Radu se intoarce cu napolitante Roger, batoane de susan si miere, iaurt si kefir de la Pilos, ma rog, in supermarketurile din Cehia erau cam aceleasi produse ca si in Romania. Ma asteptam la asta, pentru ca in general pe ambalajele produselor pe care le luam din Romania era scris in ceha, poloneza, slovaca etc, deci produsele erau evident comune in toate aceste tari. In Germania, in magazinele din acelasi lant gasesti produse total diferite, semn ca exista doua piete diferite de desfacere.

Bun, deci daca dregem repede busuiocul cu ceva dulce si crestem la loc cota moralului ridicat, ne pornim spre manastirea atat de originala, ce capteaza cu usurinta atentia oricarui om ce vine de pe dealuri si are ocazia sa o vada de la departare…sau de sus.Asta datorita formei sale atipice de stea, ce nu se regaseste in modelele clasice de biserici/manastiri. Ea este produsul imaginatiei unui arhitect ceh (un fel de Schinckel local), pe nume Jan Blažej Santini Aichel, fiind poate cea mai importanta lucrare a sa, un fel de simbol al ideilor si inspiratiei sale. Santini a creat peste 80 de cladiri in diverse colturi ale Cehiei, iar 10 din ele sunt cu adevarat deosebite, majoritar fiind vorba de castele si cladiri de cult. Manastirea de fata este inchinata unui sfant ceh pe nume  St. John of Nepomuk, sfant de numele caruia se leaga un amalgam de legende. John of Nepomuk a fost sanctificat atunci cand la deschiderea mormantului sau i-a fost gasita limba intacta (sau cel putin asa se credea).

Abia la sfarsitul secolului 20, oamenii de stiinta au concluzionat ca nu e vorba despre limba omului, ci despre o bucata de creier dar deja imaginea sfantului intrase in constiinta colectiva. Constructia originala se bazeaza pe simbolul cifrei 5 (cele 5 rani ale lui Hristos, cele 5 litere din cuvantul latinesc “tacui” ce inseamna “pastrez linistea”, cele 5 stele vazute deasupra locului in care sfantul a fost omorat (innecat in Vlatva)), ce se regaseste ca atare sau ca multiplu de 5 intr-o multitudine de elemente arhitectonice. In orice caz, Santini a reusit sa se exprime si sa transmita povesti si legende, folosind o paleta restransa de elemente si combinanad cu maiestrie doua stiluri aparent opuse (cel gotic si cel baroc), dand astfel nastere sau popularizand stilul Gotic-Baroc, regasit in multe constructii din Cehia.

Dealul pe care este asezata biserica este batut de vant pe toate partile, asa ca revenim in oras pentru a gasi un loc insorit si ferit de vant si pentru a manca ceva. Pe de alta parte eu as tot pedala acum, ca sa beneficiez de vantul din spate, caci era deja hotarat: revenim la masina si mergem motorizat in sud, spre celelalte 2 obiective de pe lista de acasa (Třebíč si Telč)  pe care nu am avea timp sa le atingem pe bicicleta.

Radu nu prea cupleaza la ideea, dar kilometri se scurg in favorea mea, noi mergem mai mereu la vale, vantul bate din spate, iar pe seara se opreste si desi ne prinde noaptea cu 15-20 de kilometri inainte de masina, ii multumesc Dumnezeului ciclistilor ca a tinut cu noi pana la urma. Bifurcatie dupa bifurcatie aleg drumul cel bun si vad cum ne apropiem din ce in ce mai mult de tinta noastra, intram in harta regionala cu Kutná Hora care ne ajuta sa alegem o ruta prin cateva sate deja adormite, unde doar cainii se sinchisesc de trecerea noastra pe acolo si in final, coboram ultimul deal, cu imaginea bisericii langa care am parcat masina ca un reper infailibil. Aici, la campie este mult mai cald, vantul a incetat de tot si la o margine de camp gatim un festin cu paste si gulas si dormim din nou in puf.

Ziua de duminica era dedicata turismului cuminte. Conducem cam 70 de kilometri pe drumuri nationale bune spre Telčunde ajungem in jurul orei 9.00. Din fericire piata centrala este goala, caci pentru ea am venit. In descrierea mea scria asa “un orasel desprins din povesti, o piata centrala ce parca a venit direct din povestile lui Hans Christian Andersen, un castel plin de romantism si ochiuri limpezi de apa ce inconjoara orasul”. Din pacate lumina diminetii nu ne-a ajutat foarte mult si nu am vazut lucrurile in culorile acelea deosebite din filmuletul de prezentare. Dar pot sa imi imaginez cum ar arata piata respectiva pe final de zi, cu toate casele acelea superbe, care isi fac parca concurenta intr-un concurs de profil numit “Eu mi-s(s) casa cea mai frumoasa”.

Casele sunt ridicate in stil renascentis si baroc, cu fatade impunatoare (uneori mai inalte decat acoperisul sau la mansarda cu fatade false) si viu colorate, unele decorate cu modele geometrice sau diverse scene zilnice, altele cu mici reliefuri. La parter toate casele au arcada, arcadele se unesc si dau nastere unor galerii in care sunt ascunse magazine si cafenele insa tocmai din cauza aceasta piata are un aspect unitar, nimic nu depaseste linia imaginara a galeriei, comerciantii nu ies cu marfa in strada, iar micile localuri nu au decat un numar limitat de masute afara. Ne bucuram ca in piata e liniste, exploram si castelul in capatul estic si revenim la masina la fix, tocmai cand un grup de asiatici se revarsa in piata centrala. I-am vazut de departe, fiecare cu aparatul sau la gat (cel putin un aparat, preferbil cat mai nou si mai “destept”), cu tabletele pe post de aparat foto, mici, galagiosi si stransi buluc in jurul celui ce le servea ca ghid.

Dupa 30 de kilometri ne regasim intr-un cu totul alt oras. Třebíč nu arata nici pe departe atat de ingrijit precum Telčul  Fiind mult mai mare, blocurile de locuinte se vad inca de departe si centrul istoric este ascuns undeva pe malul Jihlavei (raul ce tranziteaza orasul). Locurile arata putin obscur, multe cladiri lasate in paragina, multe schele, totul inchis si relativ pustiu. Eu ma bucur de linste, Radu se teme insa pentru siguranta bicicletelor lasate pe masina. Pornim totusi la drum spre cele 3 obiective aflate in Patrimoniul Unesco: Basilica Sf. Procopius, Cartierul Evreiesc si Cimitirul Evreiesc, grupate toate intr-un circuit de 2-3 kilometri.

Basilica, ridicata pe locul unei vechi manastiri benedictine nu m-a impresionat foarte mult. Are cateva parti exeterioare frumoase (mai ales intrarea in basilica si partea sudica bine pastrata in stil romanesc-gotic, insa alaturi se gasesc anexe recent renovate in stilul castelului din Litomyšl cu mult alb ce constrasteza puternic cu griul intunecat al gresiei folosita ca material de constructie. Iar intrarea dinspre est, vopsita intr-o nuanta de caramiziu-rosu-rozaliu m-a dat pe spate…Radu a intrat si in interior insa problema in Cehia este ca tururile ghidate sunt doar in ceha, iar strainii primesc doar o foaie cu descrierea obiectivului in engleza (sau intr-o alta limba de circulatie internationala), insa datorita barierii de limba pierzi mult din esenta povestii pe care o spune ghidul.

Apoi ne indreptam spre cimitirul evreiesc, explorand in voie strazile mai mult verticale ale orasului vechi. Practic centrul vechi a fost dezvoltat pe malul raului, cu cartierul evreiesc la baza, apoi pe masura ce orasul s-a dezvoltat, pe dealul terasat de deasupra ghetoului s-au ridicat mereu alte si alte case, iar orasul nou, ridicat de comunisti, este direct sus pe deal. Astfel ne strecuram printre locuinte cu gradini minuscule, schimband seriile de trepte si urcand mereu mai sus, mereu deasupra urmatorului acoperis.

Ajunsi in varful dealului, nu e greu sa ajungem la cimitirul evreiesc, care a fost probabil cea mai interesanta parte a vizitei noastre din Třebíč  Si cea mai estetica. Poate veti fi intrigati de substantivul ales, caci doar un cimitir e mereu un cimitir. Cruci, povesti nespuse, vieti stinse, memorii incrustate in piatra si desi nu imi plac in mod special cimitirele, acesta a fost altfel. Nu pentru ca era un cimitir de evrei. Nici pentru vechimea sa (partea veche a cimitirului datand din secolul 17, cea mai veche piatra funerara fiind din 1625), ci pentru modul in care arata acest cimitir.

Dupa ce rascolesti cu picioarele stratul gros de frunze moarte de pe aleile de pamant si depasesti crucile de marmura neagra schimbate recent (ultima inmormantare a avut loc aici in 1953 daca am gasit eu cea mai recenta data de pe crucile din partea noua), ajungi la oameni ce au trait la cumpana dintre secolele 19 si 20, ajungi la cruci de piatra, pe care scrisul se vede greu, cu pozele cazute ori scuipate de piatra crapata in spate. Pe cruci poti citi prenume ce nu se mai folosesc in mod uzual, dar pe care le-am mai auzit in copilaria mea.

Este interesant si de observat ce se scria in fiecare perioada pe cruci, ce nume aveau oamenii, in ce limba se scria, pentru ca au existat evident niste curente. Intre sfarsitul Primului Razboi Mondial si 1953 insemnarile sunt in mare parte in germana, multe nume sunt germane, cam pe toate crucile scrie ceva de genul “Liniste/Pace cenusii sale/tale” si exista doar un rand in ebraica, sau cateva caractere. Coborand insa pe coasta de deal, intri in partea veche a cimitirului, cu oameni nascuti la inceput de secol 19 si decedati la sfarsit de scecol 19, oameni ce nu au prins niciunul din Razboaiele Mondiale si nu poti sa nu te intrebi cum era viata pe atunci. Aici nu mai sunt cruci ci pietre funerare pe care este scris doar in ebraica. In cimitir sunt aproximativ 3000 de pietre funerare, cele mai multe in partea veche. Unele pietre sunt inca la locul lor, altele sunt sprijinite de cate un copac sau de zidul cimitirului.

Putine se mai tin drepte, multe sunt crapate, rupte, mancate de timp, strambe, cazute, ilizibile, cuprinse de pamant si vegetatie. Iedera stapaneste totul, nu mai exista alei printre randurile de pietre, nu mai exista decat niste randuri imaginate, cu cateva cruci aici, apoi un spatiu gol si altele la capat de rand. Nici un pas nu a mai tulburat linistea dintre morminte. Totul e ascuns sub covorul des de frunze verzi si iarba, toti sunt la fel, toti o apa si-un pamant. Cum privesc liniile din cimitir vorbele “ne inghite pamantul” nu imi dau pace.

Am pregetat destul de mult in acest loc si am pornit tarziu spre oras, pentru a vedea unde au trait oamenii ce si-au gasit aici odihna vesnica. Cartierul evreiesc din Třebíč contine 123 de case, ridicate in jurul a 2 strazi principale si reunite prin alei si ganguri stramte. S-au pastrat aici cladirile ce definesc o comunitate: primaria, scoala, doua sinagogi, casa rabinului, spitalul, un camin pentru saraci si evident casele oamenilor simpli.

Este unul din cele mai bine prezervate cartiere evreiesti din afara Israelului, cel mai intins si singurul sit legat de evrei din afara Israelului, inclus in Patrimoniul Unesco. In 1890 aici locuiau 1500 de evrei, in 1930 doar 300, toti fiind deportati in lagarele de concentrare iar dupa razboi, s-au intors doar 10 persoane. Acum nu mai exista o comunitate evreiasca aici, si casele, cate mai sunt locuite, au propietari de o alta religie. Ne-a placut in primul rand faptul ca din nou am gasit locurile pustii si ne puteam plimba in voie. In sinagoga noua este amenajat un mic centru de informare, iar acolo exista un model 3D al intregului cartier, cu casele importante si explicatiile corespunzatoare.

Am plecat spre masina abia in jurul orei 17.00 pentru ca in fata ne stateau 500 de kilometri de condus spre Berlin, cu sentimentul ca vom mai reveni in Cehia, caci desi este o tara mica, este plina de istorie si locuri originale. Avand in vedere ca perioada de glorie a cehilor a fost intre secolele 13-16 si ca au fost cand sub dominatie habsburgica, cand sub protectorat german, cand formand Cehoslovacia, toate schimbarile acestea de sistem, si-au lasat (sau nu) amprenta asupra tarii. Si asta e foarte interesant de vazut si de descoperit la fata locului, in fiecare mic oras pe care il strabati in varianta “slow-travel” pe care ti-o induce bicicleta.

Infobox

Cicloturismul in Cehia

Cehia este in materie de cicloturism undeva la jumatatea distantei intre Romania si Germania. Exista rute ciclabile dar nu prea exista piste. Rutele ciclabile urmaresc in general drumuri secundare (maxim drumuri judetene), sunt marcate si indicate intr-o oarecare masura. Ca semne, se folosesc placute metalice galbene cu inscris negru si cu un semn distinctiv de bicicleta. Acestea sunt plasate pe aceiasi stalpi cu indicatoarele rutiere, dar la un nivel covenabil pentru biciclisti. De regula placutele indica directia de urmat, numarul rutei pe care esti si urmatoarele 2 orase importante si distantele pana la ele. Din pacate insa in orase, rutele sunt mai greu de urmarit si ele nu trec neaparat prin centru pentru a fi usor de intersectat.

Piste in sensul folosit in Germania nu exista decat rareori in interiorul localitatilor. Intre localitati nu am vazut deloc, nici in Moravia, nici in Boemia.

Harta cicloturistica regionala pe caream primit-o de la oficiul de informare turistica din Kutná Hora  era in format compact dar practic, scara buna (1:100.000) acoperind o zona de aproximativ 30 kilometri in jurul localitatii, cu rutele desenate, profile de altitudine si descrierea obiectivelor turistice. Integral in ceha.

Alte variante de harti cicloturistice gasiti aici  (in engleza)

Un planificator online (care mie mi s-a parut insa greoi de folosit): aici

De baza insa ne-a fost o harta rutiera cumparata dintr-o benzinarie: Czech Republic 1:250,000 Travel Map with city plans Freytag&Berndt

Desi exista 4 rute EuroVelo ce tranziteaza Cehia (nr 4, 7,9 si 13) din ce m-am uitat pe siteurile lor nu exista inca infrastructura dedicata acestor rute in Cehia si nici semnalizare corespunzatoare) dar e posibil sa ma insel. Ca si ruta de distanta lunga, cea mai popularizata este Praga-Viena Greenway.

Turismul in Cehia (cu referire la siturile aflate in Patrimoniul Unesco)

• De regula exista o taxa de vizitare si in functie de sit un orar clar de vizitare. Practic sunt tururi ghidate (in ceha de regula), organizate din ora in ora sau la 2-3 ore. Pentru straini se ofera o scurta descriere tiparita intr-una din limbile de circulatie internationala, ce se returneaza ghidului dupa terminarea turului. Tururile standard dureaza aproximativ 30-40 de minute.
• Indicatoarele turistice sunt in ceha, numele obiectivelor turistice sunt tot in ceha, deci ar fi bine sa stiti ce cautati;
• Pentru obiectivele turistice aflate “in aer liber” (de exemplu cartierul evreiesc din Třebíč  exista in locurile importante scurte explicatii bilingve dar in zonele rurale sau in obiectivele aflate in afara marilor orase explicatiile sunt de regula in ceha, astfel ca, suprapunand putin bariera lingvistica te simti oarecum vaduvit de informatie.
• Un site foarte bine organizat cu cele 12 situri Unesco din Cehia, cu descrieri ale fiecarui obiectiv, imagini si cate un filmulet de prezentare foarte bine realizat este acesta. Pe langa cele enumerate mai sus, la multe situri sunt sugerate si alte puncte de interes in zona. Pe aceeasi tema exista si un al doilea site, ce incepe cu o prezentare de ansamblu (lista +harta) al siturilor Unesco din Cehia (12 la numar, impresionant daca ne gandim ca suprafata Cehiei este doar jumate din cea a Romaniei).