Cum noaptea trecuta m-am oprit fix sub cetatea antica de pe culoarul Wakhan, dimineata vine momentul sa ma cocotz sus pe ea sa vad despre ce e vorba, nu inainte de a strange cortul din fata unui mic muzeu din mijlocul pustietatii. Ca o nota, desi suntem la 2500 de metri, e destul nisip, iar intre sate sunt lungi portiuni unde gasesti doar piatra si nisip.

In dune creste un fel de maracine spinos ce e folosit de oameni pentru a face garduri. Gardurile sunt practic formate strangand maracinii de prin dune si aliniindu-i in jurul unui teren pe care vrei sa-l protejezi de animale. Tot ca o nota, in timpul verii oamenii ies cu caprele si cu vacile prin zonele de langa sate si pastreaza neatinse pentru fan micile portiuni de imas. Iarna e lunga si tot ce se poate pastra pentru iarna, e pastrat.

Explic chestia asta pentru ca brusc trebuie sa am foarte multa grija pe unde pun cortul din cauza maracinilor, si cum nu vreau sa ma trezesc cu cortul si cu salteluta gaurite, trebuie sa curat destul de bine zona inainte de a pune cortul. Seara asta am scapat, iar in urmatoarele zile o sa ma indepartez de zona populata si sper sa scap de problema asta.

Revenind la cetate (Kakahak???) nu a ramas prea mult din ea, dar macar privelistea de sus e chiar faina si dupa multe zile pedaland chiar pe firul vaii, e fain sa te urci un pic mai sus sa vezi cum arata locurile. In schimb cum ma urc pe bicicleta si ma apuc sa pedalez, incepe sa se porneasca un vant potrivnic cu care probabil ma voi lupta toata ziua.

Din pacate albastrul zilei de ieri e inlocuit de un front ce vine dinspre vest si care acopera toate varfurile inalte in nori spectaculosi. Niciodata nu am sa inteleg momentele in care vezi ca norii pe sus alearga in directia in care mergi tu, si totusi tu te lupti cu vantul din fata. Macar asfaltul e inca neasteptat de bun astfel incat ma misc totusi destul de repede, si spre deosebire de zilele trecute chiar am chef de pedalat.

In seara asta as vrea sa ajung la Vishkut unde sunt cele mai faine izvoare termale de pe vale. Apa are 43 de grade si iese direct din stanca si dupa 3 zile de pedalat de la ultimul dus, ar merge o baie, mai ales ca urmatorul dus o sa fie probabil peste ceva vreme. Dar pana la Vishkut mai sunt 60 de kilometri de pedalat, asa ca ma asez la drum. Partea buna, in ultimele zile, e ca a inceput sa nu mai fie chiar asa de cald si nu mai beau la fel de multa apa, nu mai transpir la fel de mult si nici nu trebuie sa car prea multa apa dupa mine. Si inainte, din nou spre primavara, caci in satele prin care trec ,se mai vad copaci ce mai au ceva flori ramase!

Pe la pranz ma pomenesc cu o invitatie la ceai de la un mosulica de 76 de ani ce arata mult prea tare pentru a o refuza, asa ca aflu si cum arata o casa traditionala din zona. Mosul e mult prea tare, si desi poarta dioptrii imense, se tine bine si povesteste multe, pacat ca rusa mea e la un nivel in care sunt foarte multe momente in care dau doar din cap afirmativ si mai repet cate un cuvant pe care il prind din zbor. Totusi e interesant, caci omul povesteste ca a facut armata doi ani de zile in Rusia si per total are o parere foarte buna despre Putin si despre rusi. Printre altele, doi nepoti sunt plecati la munca in Moscova, castigand pe undeva pe la 200-300 de dolari pe luna.

Casele sunt extrem de interesante pentru ca exista la fel ca si in alte locuri o singura incapere pentru dormit / stat si un fel de bucatarie pentru mancat. “Dormitorul” nu are nici un fel de ferestre iar lumina intra printr-un fel de orificiul din tavan. Iar toate casele de aici nu au acoperis, sau mai bine zis au un acoperis plat. Ploaia cu siguranta nu e o problema. Oricum mi se pare foarte interesant felul in care traiesc si dorm 3-4 generatii sub un singur acoperis, si cum dorm 10-15 oameni intr-o singura camera. Iar distanta mica dintre ei sunt convins ca se reflecta si in modul in care vad familia sau relatiile dintre alti oameni. E fix la polul opus fata de nemti unde in general distanta dintre oameni, atat in locuinta cat si in alte relatii e mult mai mare.

Dupa mult ceai cu zahar si cu o paine proaspata super buna, e timpul sa ma astern din nou la drum, la fix caci vantul s-a mai potolit putin. In schimb asfaltul a disparut momentan si e inlocuit cu un drum de nisip intarit / piatra in care s-au format un fel de zimti / valuri care te zdruncina in ultimul hal daca mergi cu mai mult de 8-9 kilometri la ora. De la mos am aflat ca pana la Vishkut trebuie sa parasesc drumul principal si sa pedalez cam 7 kilometri in dreapta, iar cand ajung in cele din urma la intersectie vad ca cei care au facut drumul pe aici sigur nu s-au gandit la biciclisti.

Ca si la orice moment in care trebuie sa parasesc drumul principal mereu ma intreb daca se merita, mai ales ca la cum arata drumul, cu o panta imposibila si cu bolovani pe el se anunta ceva push-bike. Dupa primii 500 de metri imi zic ca nu are sens, mai ales ca la cum arata drumul ma cam indoiesc ca pot cobora pe ea pe aici. Opreste langa mine un jeep si oamenii se ofera sa ma ia, dar ar fi prea complicat cu bicicleta, si in plus Rohloff-ul nu ar trebui sa stea culcat, asa ca continui sa imping la ea la deal.

In total in 7 kilometri au fost 600 de metri de urcat, iar panta a fost pe alocuri destul imposibila si a fost de impins la ea cam jumatate din distanta. Izvorul cu apa termala e fix la capatul drumului, dupa ce trec de ultimul sat, si chiar daca eu imi imaginam ca e salbatic si neamenajat si ca pot sa pun cortul pe undeva prin zona si sa fac inainte de culcare o baie fierbinte intre munti, nu e chiar asa. Izvorul e amenajat si cum am ajuns prea tarziu in seara asta, nenica care are cheia a plecat deja.

In jur si-au facut aparitia doua mici cladiri ce joaca rol de hotel si cum nu am nici un chef sa ma intorc inapoi in sat pentru a urca inapoi dimineata, ma gandesc sa trag la unul dintre ele. Cativa tineri veniti aici la weekend ma cheama la unul dintre hoteluri si dupa ce vorbesc cu ei isi face aparitia si un tip care stie si engleza destul de bine, si care zice ca se duce sa faca rost de cheie si ca mai tarziu o sa mearga toti la baie. Si cum pretul unui pat e la superoferta, respectiv 20 de somoni (echivalentul a 4 dolari) nu pot refuza o asa propunere, si ma opresc aici.

Acum despre izvorul propriu-zis unde am ajuns dupa lasarea intunericului trebuie spus ca e chiar fain, mai ales ca apa care iese din stanca are 43 de grade, asa ca te simti cam ca in sauna acolo. Si cum sunt mare fan sauna, dar ultima data cand am vazut una la fata a fost in Romania,aceasta a cazut foarte bine. Cu ocazia asta am avut ocazia sa vorbesc si cu tinerii tadjici veniti aici peste weekend. Erau din Ishkashim, mica comuna (caci nu o pot numi orasel) situata la inceputul Wakhanului, si am stat si am povestit cum e viata aici la capatul lumii. Salariul unui profesor in Tadjikistan e pe undeva pe la 100 de dolari pe luna, si toti invata rusa si mai nou engleza in scoala, si chiar se pune accent pe chestia asta. De altfel sunt si foarte multi care pleaca la munca la Moscova, si cu totii vad cu ochi buni mama Rusia, spre deosebire de felul in care e privita Rusia din Uzbekistan. Una peste alta, chiar ii respect pe tadjici pentru ca aproape toti stiu sau invata o a doua limba, lucru complet diferit fata de tari precum Turcia sau poate chiar si Iran.

Fortareata Kah-Kaha.

Caprele Marco-Polo, daca nu pe viu macar ca statuie.

Largimea Wakhan-ului.

Sosea libera.

Pustiu.

Sapat in stanca.

Interiorul unei case din Pamir.

Si singura camera in care doarme toata familia.

Privind spre fereastra.

Noua generatie.

Si mosul cu invitatia la ceai.

Si baba mosului.

Dispare asfaltul si apar valurile Wakhanului.

Pestre drum e Hindu-Kush-ul.

Straja.

Pe coasta muntelul.

Dune de nisip la 2500 de metri.

Impodobirea gardurilor.

Pe ulita satului.

Pe ulita satului.

Urcand spre izvoarele cu apa termala de la Bibi-Fatima.