Ca de obicei fiind dependenti de prognoza nu am fost siguri ca plecam pana joi seara cand dupa o saptamana in care a nins la munte mai mult decat in toata iarna, dar cu o prognoza favorabila pentru weekend ne hotaram totusi sa ne incercam norocul cu Cheile Turzii. Tot joi seara ii convocam in ultimul moment pe catalin si pe corina, dornici si ei de o iesire cu soare si mult catarat.

Sambata a fost zi de escalada in zona Rametea. E incredibil cat de mult trasee sunt intr-o singura zona de catarat, practic noi am fost de doua ori pana acum si nu cred ca am apucat sa exploram un sfert in traseele deschise in zona. Si zona e placut de linistita, fara trafic si cu o priveliste frumoasa din locul in care te cateri, care contrasteaza cu majoritatea locurilor de escalada, care se regasesc intr-un orizont relativ inchis. Pentru Mike avea sa fie o zi de reacomodare cu stanca, dupa o iarna fara catarat, si de experimentat mersul cap pe traseele usoare din zona. Incet incet, traseu dupa traseu urcam de-a lungul peretilor, pana cand spre sfarsitul zile ne zambeste si soarele de dupa trascau.

In Rametea, spre peretii de escalada.

Bucuria catararii.

Duminica ne gasim in Cheile Turzii, in curtea mosului ce are campingul la iesirea din Petresti. Prietenos loc, pe care l-am gasit schimbat in bine cam de fiecare data cand am revenit. Totusi anul trecut mosul a avut si un necaz, in fatidica zi de 27 iunie 2010, cand in urma unei ploi torentiale din amonte Hasdatele s-a umflat si a transformat micul camping-ul in lac. Stand putin de vorba cu el am aflat si posibila cauza, respectiv drenarea nu foarte bine planuit a autostrazii transilvania, care afecteaza cursul apelor din zona in caz de ploi torentiale.

Campingul mosului.

Mike exersand mersul cap pe Hans Gora.

Planul pentru Cheile Turzii era destul de relaxant ca de obicei, respectiv trezirea nici prea devreme nici prea tarziu, cat sa se incalzeasca putin, un sau doua trasee frumoase urmate de o seara la foc. Iar Cheile Turzii chiar nu duc lipsa de trasee frumoase. In prima zi ne hotaram pentru un traseu frumos si spectaculos, respectiv Creasta Hans Gora din Coltul Crapat. Un traseu pe care merge cap mike mai bine de jumatate din traseu, inclusiv pe lungimea care are si pasul traseului si care a prins-o pe neasteptate.

La fereastra, privind spre Hasdate.

Sunt foarte faine lungimile superioare, unde se intalneste si o fereastra la un moment dat. Tot timpul la inaltime, cu o vedere superba asupra peretului urias unde Corina si Catalin erau in Memorial Jenci Baci. Frumos, usor si aerian, singura neplacere fiind data de papuci care nu prea se intelegeau bine cu picioarele umflate dupa o zi de escalada side soare. Ziua s-a incheiat cu putina escalada, si cu stransul lemnelor pentru foc. Mie unul chiar imi place sa fac focul seara cand mergem intr-un loc care permite locul asta. Imi place si sa strang lemne, sa fac focul, sa mai foc o mamliga cu branza si smantana atunci cand iau tuciul dupa mine. E ceva magic in statul la foc noaptea, iar senzatia de caldura si siguranta cred ca e bine inradacinata in subconstietul fiecaruia dintre noi.

Aerian.

Crucea lui Hans Gora.

Odihna si relaxare pentru picioarele noastre dureros de umflate.

A doua zi alegem unul din traseele restante de ceva ani pentru Mike. Parca nici nu au trecut 4 ani de cand am fost prima data in Cheile Turzii la catarat, si cand priveam cu admiratie la silueta zvelta si impunatoare a Turnului Ascutit. De atunci am mai trecut de destul de multe ori, dar atunci cand am fost cu mike ne-am rezulat la trasee mai usoare,creste, grote si alte cele. De data aceasta merg eu cap tot traseul, desi sincer cred ca cu destul de mult timp la dispozitie s-ar fi descurcat si Mike. De fapt mi se pare catinand cont ca nu a facut nici un antrenament special iarna asta se descurca ok. De fapt compenseaza lipsa de antrenament si forta cu ceva tehnica stransa treptat de-a lungul anilor.

Prima lungime e aletica, putin lasata pe spate in anumite locuri, si cu un pas la care trebuie sa stii de o rigleta salvatoare pe care n-am dibuit-o din prima, asta voi mai trece cu singuranta pe acolo pentru a iesi si traseul la liber. Oricum foarte placut de catarat, si cu un stil care mie imi place. Vine si mike, mai chinuit si mai din bucla in bucla pe alocuri, dar totusi destul de repede. Urmatoare lungime consta in plasir climbing, cu exceptia unui mic peretel mai lipsit de prize, mike e entuziasmata de frumusetea traseului pe aici. Urmeaza lungimi din ce in ce mai usoare, dar frumoase, aeriene si expuse, cu Hasdatele mult sub noi, cu pasari care trec razant pe langa noi si cu eventuala iesire in soare (traseul e in umbra in prima parte a zilei). Vizavi Catalin si Corina tocmai terminasera traseul Chipckes, un alt traseu frumos din Cheile Turzii.

Pe Tancul Ascutit.

Castigand inaltime lungime cu lungime, traseul devine din ce in ce mai aerian.

Ajunsi la sfarsitul traseul descoperim si o faleza cu trasee de escalada, numita Faleza Ungureasca unde mai imi rup si eu putin mainile si degetele pe cateva trasee ceva mai grele in mansa (primul spit e pus cam generos de sus pe toate traseele, si parca nici spit-urile ruginite nu inspira prea multa incredere).

Seara am dat un fel de tura de trail running, pe versantul din dreapta al Cheilor, unde am prins si un apus superb, urmata de o alergare rapida si frumoasa pe poteca care coboara inapoi in Chei. Sunt anumite poteci care se preateaza foarte bine la alergat, cu o combinatie de panta potrivita, serpentine croite cum trebuie si denivelari pe care sa le poti folosi ca sa mai pierzi din viteza, si atunci cand toate se leaga parca plutesti la vale, printre pietre si copaci. Tot se intampla instinctiv, si tot ce poti sa faci atunci cand totul se leaga e sa chiui de bucurie. Si aici sunt probabil ceva amintiri subconstiente legate de copilarie, cand imi place, probabil ca oricarui alt copil sa alerg la vale. Seara din nou foc si randuri citite dintr-o carte cu dragoni, cavaleri, uriasi si vartejuri de sabii.

Frumoasa incheiere de zi, sa zica cineva ca nu prinzi apusuri faine si la campie.

Ultima zi avea sa fie o zi scurta, in care aveam sa alegem un traseu necunoscut si pentru mine si pentur Mike, Peretele Suspendat. Un traseul frumos si variat, ce mi-a placut foarte mult si pe care mi-ar place sa revin, de data aceasta odihnindu-ma destul de mult in cateva bucle de-a lungul traseului. Iesirea in chei o incheiem cu ultima portiune dinCreasta Sansil, comuna atat pentru Peretele Suspendat cat si pentru Sansil.

Peretele Suspendat, ce nu degeaba se numeste suspendat.

Mike zambitoare pe traseu.

Iesiti in Sansil, in spate se vad de la stanga la dreapta, Tancul Ascutit, Grota lui Hili, Peretele Porumbeilor si Peretele Urias.

Powered by Schogetten, si seminte decojite, si alte alimente satioasa si usor de carat prin trasee.

Cam asa s-a scurs o mini-vacanta de primavara, dupa care mi-am propus sa incerc sa ies mai des la catarat. Ce-o iesi in schimb om vedea.