Dupa ziua lunga si obositoare de ieri azi nu mai poate fi vorba de o plecare matinala. In plus locul de cort pe care l-am avut in noaptea aceasta chiar e fain si izolat, asezat pe o mica terasa deasupra vaii la aproape 2500 de metri. De aici avem teoretic o lunga coborare pana la 900 de metri in Jalal-Abad, primul oras intalnit in partea Kyrgyza a vaii Fergana. Practic in Jalal-Abad incepe din nou si asfaltul pe care nu l-am mai vazut de aproape 400 de kilometri, dar cu el vor incepe si caldura si traficul.

E deja ora 10 cand reusim sa strangem tabara si sa ne suim pe biciclete, afara e inca destul de racoare, iar drumul bun ne permite sa coboram in viteza, serpentina dupa serpentina. Legat de serpentine sunt extrem de multe momente in care planurile se suprapun si vezi drumul sub tine si extrem de multe momente in care nu poti sa nu admiri priceperea drumarilor rusi care au cladit drumuri prin creierii muntilor kyrgyzi. Si chiar daca au nevoie de intretinere in fiecare an si chiar daca nu au vazut niciodata asfalt totusi drumurile astea, ce au peste jumatate de secol, rezista cu indarjire.

Dupa ce ajungem pe firul vaii in schimb totul devine mult mai uscat si in loc sa fie totul la vale drumul urca si coboara pe fiecare parte a vaii. Cu ocazia asta imi dau seama ca sunt totusi destul de multe detalii pe care le-am uitat fata de anul trecut. Spre exemplu tin minte destul de bine locurile de cort si sursele de apa pe care le intalnest pe drum, dar sunt mult portiuni care daca au fost la vale sau daca nu au nimic deosebit pe ele au fost comprimate intr-un mod nu foarte realist in memorie.

Cam asa e si acum, si pentru ca anul trecut am facut bucata asta de dimineata pe racoare am uitat complet de lunga bucata cu multe urcusuri si coborasuri. In plus anul acesta se adauga la peisaj caldura si praful starnit de fiecare masina care trece pe langa noi, iar izvorul care tin minte ca trebuie sa apara nu se vede la linia orizontului.

Kilometri trec totusi destul de repede, dar se simte oboseala dupa ziua de ieri in care s-au strans peste 2000 de metri de urcare. Genunchiul Spaskai scartaie pe fiecare urcare mai abrupta si sunt sanse destul de mari ca daca continua asa, sa renunte la Pamir si la Tadjikistan. De vina nu e genunchiul cu probleme ci o intindere musculara dobandita pe coborarea din Song-Kul, o intindere musculara ce nu are timp sa se vindece si care in fiecare zi devine din ce in ce mai deranjanta. Nu ajuta nici ziua lunga de ieri, dar fara ea nu am fi avut sanse sa ajungem astazi in Jalal-Abad. Problema cea mai mare e ca in Osh ne asteapta Angie si Petru si George care tocmai au coborat din Pamir, asa ca cel mai probabil din Jalal-Abad vom incerca sa facem rost de un transport spre Osh pentru a scapa de caldura si de trafic.

Pe Petru si pe George i-am vazut ultima data acum 4 luni si jumatate in Bucuresti, moment in care si-au inceput calatoria spre est pe aproape acelasi traseu pe care am fost si eu anul trecut si sunt extrem de curios sa vad cum arata dupa atata drum si care sunt experientele prin care au trecut si cum s-au schimbat intre timp.

Dar pana acolo mai sunt 40 de kilometri de pedalat printr-o salba de sate care prevesteste reintoarcerea in civilizatie. In plus se porneste un vant hain din fata care contrabalanseaza coborarea de care ar trebui sa ne bucuram. Bateriile sunt aproape pe zero, caldura si praful sunt la ordinea zilei si desi abia am coborat de cateva ore din munti de-abia astept sa ma intorc la inaltime. La munte e racoare, e salbaticie si ai mereu ceva de vazut, dar pe de alta parte e si mult mai mult de muncit. Dar pana la muntii adevarati si pana la Pamir mai e ceva de mers si pana una alta suntem in mijlocul campiei, intrand in Jalal-Abad si incercand sa gasim o autogara. Aici ajuta foarte mult rusa Spaskai, si pana la urma reusim sa ne tocmim cu un nenica care oricum are drum spre Osh, asa ca ajungem la Guesthouse-ul in care stau oamenii nesperat de repede si de bine. Urmeaza o masa impreuna la un restaurant cam high-class pentru noi, dar tinand cont ca va fi ultima masa adevarata inainte de Dushanbe nu pot sa zic ca imi pare rau. Atunci cand stii ca te asteapta 3 saptamani de conserve, lapte condensat si paine, o friptura adevarata e mai mult decat binevenita.

Datele zilei:

Distanta: 82 de kilometri.
Diferenta de nivel: -1700 / +400.
Peisaje / obiective: 5.
Moral: 6.

Dimineata pe racoare.

Portret de ciclst dupa 8 zile pe drum.

Tot la vale.

Pepene, pufuleti, umbra si racoare, ingredientele unei pauze reusite.

Reuntalnirea cu George si Petru si o ultima masa adevarata inainte de Dushanbe.

O friptura la care am visat de multe zile.