E foarte interesant cum gandurile ti se deruleaza cu incetinitorul atunci cand cazi, si ai timp in interval de cateva secunde sa te gandesti la atat de multe lucruri. In cazul meu s-a intamplat pe o portiune abrupta de drum care coboara in firul vaii, plina de pietre si de bolovani mari. Coborarea de 400 de metri diferenta de nivel e pe un drum suficient de prost incat sunt multe portiuni in care a trebuit sa merg pe langa bicicleta la vale. Pe partea dreapta drumul se termina cu o panta extrem de abrupta iar gandul ca o manevra gresita ma poate arunca in fundul vaii ma face sa merg cu destul de multa grija.

Asta pana cand inainte de o portiune mai inclinata ma gandesc ca as putea totusi sa cobor pe bicicleta pe aici, cativa metri mai incolo cu franele stranse la maxim bicicleta incepe sa joace pe pietrele mari si ascutite. Si tocmai cand trebuie sa dau drumul la frane cu gandul ca o reusesc sa reduc din viteza pe o portiune mai putin pietroasa din fata unul din coburile din fata se desprinde de pe portbagaj. Am timp sa ma gandesc ca nu e cel mai bun loc sa cad, dupa care intr-o succesiune rapida cobul se desprinde complet iar eu raman cu o bicicleta extrem de dezechilibrata incercand sa gasesc un loc in care sa opresc monstrul de 40 de kilograme. Cum in partea stanga drumul nu se termina cu o prapastie reusesc dupa o serie de manevre dezechilibrate sa ma imprastii pe drum si pe pietre, cu bicicleta la 2 metri in spate. Partea bune e ca bicicleta a scapat intreaga, cum se intample de obicei in situatii de genul acesta, partea proasta e ca eu am iesit destul de sifonat din tot incidentul, si am rascait destul de bine pietrele ascutite cu genunchiul stang. Totusi nu e nimic grav si in afara de durerea temporara si de o julitura cum nu am mai avut de multa vreme pot sa ma urc din nou pe bicicleta si sa continui drumul.

Odata ajuns in firul vaii drumul panta se mai domoleste si sunt cateva portiuni extrem de frumoase in care drumul e acoperit complet de iarba si sunt cateva locuri de campat care ma fac sa regret ca aseara am dormit in mijlocul drumului si ca nu am continuat inca 10 kilometri. In schimb am de trecut 2 rauri, unde reusesc sa spal cat de cat juliturile de la cazatura de dinainte, dupa care nu merg mai mult de 5 kilometri si in momentul in care vreau sa ma opresc sa fac o poza si incerc sa decuplez spd-urile reusesc sa cad din nou, binenteles tot pe partea dreapta. De data asta la viteza mica, dar pe aceasi pietre ascutite asa ca toata igineziarea juliturii trebuie sa o fac din nou atunci cand dau de apa.

Drumul e suficient de prost ca sa imi pun probleme serioase daca are sens sa ma chinui sa ajung astazi pana in Goudara, mai sunt 5 kilometri pana acolo si drumul a devenit un fel de poteca larga framantata in fiecare zi de capre si de oi, plina de nisip si de pietre mai mic sau mai mari. Colbul se ridica in urma mea la fiecare portiune de coborare iar aproape la fiecare panta pierd aderenta si trebuie sa imping bicicleta la deal.

Vine si ultimul urcus pana in Goudara, o ultima panta plina de praf pe care ma incapatanez sa o urc pe bicicleta si unde reusesc, tot din cauza spd-urilor, sa cad a 3 oara in aceasi zi, binenteles tot pe genunchiul julit care acum e bine tapetat cu praf. Din varful dealului in schimb se vede Goudara, cu parcele de grau aproape copt si cu case imprastiate pe fundul vaii largi. Aici se termina intr-un fel aventura prin pustietate caci de aici incolo o sa tot fie sate de-a lungul vaii. Iar dupa 3 zile pe platou si cu extrem de putin mancare ramasa, intr-un fel chiar imi pare ca am ajuns din nou in civilizatie si planul e ca in seara asta sa dorm la una din familiile din sat.

Seara in schimb trebuie sa incerc sa curat cat pot de bine julitura caci nu ar fi deloc roz sa se infecteze pe undeva pe aici, la sute de kilometri distanta de cel mai apropiat spital. Privind in spate trebuie spus ca nu mi-a iesit prea bine si dupa 4 zile cand am ajuns in Rushan am reusesit sa pescuiesc din rana o pietricica care ma mir ca nu a produs nici un fel de probleme.

Seara cu familia la care stau e in schimb chiar faina, aflu de la oameni ca drumul spre Rushan e inca inchis pentru masini, ca toate satele din partea superioara a vaii au fost aprovizionate cu elicopterul dar ca sunt mici sanse sa gasesc mici magazine aprovizionate, asa ca urmatoarele zile probabil dieta o sa fie formata in primul rand din paine, unt si ceai. Pe insearate se face focul in tandor si painea e pregatita pentru urmatoarea saptamana. Dupa zile bune cu paine invechita, momentul in care la masa de seara gust painea proaspata e absolut mirific, iar noaptea dorm absolut bustean dupa o zi cu doar 38 de kilometri pedalati, dar care fizic a fost cea mai dificila de pana acum.

Datele zilei:

Distanta: 48km.
Diferenta de nivel: +400 / -700.
Obiective: 6.
Moral: 5.

Inca putin pana in firul vaii.

Putin dupa incidentul nefericit cu bicicleta,

Pe drum.

O ultima traversare de rau.

Alunecari de teren si push-bike pe marginea raului involburat.

Inca putin pana in Goudara.

Starea drumului, bolovani si pietre framantate impreuna.

Salvarea si revenirea in civilizatie, ultima coborare pana in Goudhara.

La poalele gigantilor.

Paine, Hleb, Lipioshka, Nan. Atat de multe nume pentru alimentul de baza pentru mare parte din oamenilor de pe lumea asta.