De colindul oamenilor de la CPNT stiam de cativa ani dar nefiind brasoveni de fel fiecare Craciun ne-a prins plecati fie la parinti fie plecati din tara la ceva tura de bicicleta. Anul asta e un pic diferit si dupa o luna decembrie in care ne-am simtit poate mai pe fuga decat ar trebuit am zis sa nu mai facem sprint de condus de condus pentur a bifa Bucurestiul, Slatina si intoarcerea la Brasov in 2 zile. Chiar daca Marius in functie de mood rezista la drumuri de 3-4 ore in masina in momentul in care cuplezi 3 astfel de drumuri in 2 zile nu iese o experienta chiar faina. Asa ca anul asta am hotarat sa mergem doar la Bucuresti de Craciun si sa lasam Slatina pentru mai multe zile pentru dupa revelion.

Asa ca anul acesta ne-am inscris la colindul de Craciun, in formatie de trei si fara sa stim exact la ce sa ne asteptam de la toata experienta. Dar cu 50 de oameni, o chitara si cu multa voie buna nu are cum nu iasa ceva fain. In plus cu zapada cazuta in ultimele doua zile Brasovul chiar pare ca e in anotimpul potrivit.

Pe o mare parte din oamenii din autobus ii cunoastem fie din ultimii 7 ani de Brasov fie din perioada 2010-2015, o perioada in care grupul s-a înnoit cu foarte multi oameni faini care au facut in perioada respectiva cateva evenimente etalon pentru ce sporturile de munte din Romania: Maraton 7500, Brasov Maraton, ProPark si multe altele mai mici. N-au fost perfecte dar au avut pentru vremea respectiva un spirit si o energie pe care ma indoiesc ca o sa-l vedem prea curand la aceasi intensitate in viitor, motivul principal fiind felul in care s-a schimbat intre timp societatea in mod general. Cert e ca desi am participat la multe din evenimentele respective mi-ar fi placut sa fi fost atunci si in CPNT Brasov, doar ca nu a ajutat deloc localizarea geografica pe moment.

Colindul a inceput la 15:30 cu strangerea la autocar pe Calea Bucuresti si prima casa a fost a lui Iulian unde vedem cum pot sa intre 50 de suflete intr-o camera de casa. Reteta e simpla si se repeta aproape la fel fiecare casa, intram cantand in casa pana umplem orice loc ramas liber, cantam primul calup de 4-5 colinde dupa care urmeaza momentul culinar in vedem cum sunt bucatele intinse pe masa si socializam intre noi sau cu gazda, dupa care inca 2 colinde la incheiere dupa care urmeaza transferul fiecare catre autocar fiecare urmatoarea casa. Cantarea de intrat in casa suna si mai bine la doua casa, un apartament din blocurile din sacele in care chiar reusim sa intram 50 de oameni intr-o garsoniera nu foarte spatioasa. Si trebuie sa recunosc ca suna foarte, foarte fain si ca parca pe masura ce trec casele si se ung gatlejurile si se strange exercitiul colindele parca suna din ce in ce mai bine. Sau poate ca pe masura ce se veseleste lumea doar devin mai tolerante urechile.

In drum spre familia Ber iese o bulgareala de toata frumusetea cu zapada numai buna de asa ceva de pe drum. Primirea de aici e si ea de nota 11 (trebuie sa ma motivez sa montez un clip scurt si cu ce am filmat in seara respectiva), urmeaza inca o mega-bulgareala la intoarcerea la autocar, inca o casa din Sacele, inca un apartament in Noua dupa care eu, Mihaela si Marius ne retragem pentru a culca copilul timp in care autocarul cu colindatori face un drum catre Bran la familia Spirilor. Cu Marius e un pic complicat in momentul in care se strange oboseala si probabil daca am fi prelungit seara am fi ajuns la in moment in care nu am mai fi reusit sa ne intelegem cu el. Una din lectiile invatate e ca in astfel de situatii e bine sa te opresti un pic mai devreme si chiar daca de multe ori iese cu plansete (cum a iesit si astazi cand i-am explicat ca trebuie sa mergem la culcare) e mai bine pentru toata lumea. Daca intinzi prea mult coarda sunt sanse destul de mari sa ajungi la un moment in care sa nu te mai intelegi cu copilul…

Ajungem acasa, sunam parintii sa le zicem Craciun Fericit, culcam copilul si dupa o conving pe Mihaela sa ma duca urmatoarea casa de pe lista, casa Spiridonilor din Sacele. Dupa atat de multe case deja nu mai e loc de mancare si parca nici de bautura si nivelul de energie e pe descrestere. Ne trezeste la viata mica drumetie spre Fodori, caci autobusul ne lasa la poarta Schei si de aici e un pic de mers pana la oameni. Cornel vine cu inca o chitara, curtea mica a Fodorilor se umple de oameni si colindul doilea vant pe seara asta, vant care ne tine pana la Orleni si pana la ultima casa de la Feldioara.

Lasand la o partea descrierea factuala a serii toata seara s-a simtit super fain si poate e mai aproape de felul in care decurgea colindul pe vremuri pe la sate, cu timp mult petrecut la fiecare casa si cu o latura dionisiaca / bahica care lipseste complet din redarile rigide din orice fel de medii. Imi dau seama in acelasi timp ca o parte din felul in care s-a simtit seara asta nu se poate reda complet in cuvinte. Dar la final pot zice doar atat, 50 de oameni care canta la unison un colind suna intr-un mare fel, si sa fii una din vocile alea (oricat de neantrenata si lipsa de talent e vocea aia) se simte super fain.