Dimineata avansam cu spor pe drumurile ecuadoriene, dar elanul ne e oarecum curmat de avertizarea unor calareti ce isi faceau veacul prin zona si care ne spun ca pe drumul pe care vrem noi sa mergem, in aproximativ 5 kilometri o sa fie un pod rupt si nu vom putea trece raul. Eu, sincer, m-as fi intors din acel punct, ca sa nu bat degeaba 10 kilometri, dar Radu, partial vrajit de modul in care se vedea vulcanul astazi, partial doritor sa se convinga cu ochii lui ca nu se poate trece si va trebui sa ne intoarcem, voteaza pentru mersul inainte. Oricum nu ne grabim nicaieri si nu trebuie sa ajungem intr-un loc anume astazi.

Drumul pe care mergem ofera intr-adevar niste perspective superbe asupra Cotopaxi-ului, mai ales ca azi avem parte de o zi senina. Fiind un drum de pamant si iarba, asta inseamna si ca e total lipsit de trafic, masinile vazandu-se undeva departe la linia orizontului.

In plus, in sfarsit, drumul nu mai urca si coboara inutil, ci se mentine relativ plat si nisipos, aproape de albia raului pe care va trebui sa il trecem. La locul faptei descoperim nu numai ca puntea exista, ci si ca ea este cat se poate de solida si cu un scurt push bike ne facem intrarea pe usa din dos a parcului.

E o pustietate neasteptata pe aici si intreaga zi nu am vazut decat 3 masini. Planul initial era sa schimbam dirt road-ul pe Ruta de Los Tres Volcanes, ce prespunea un inconjor al Cotopaxi-ului traversand partea estica a parcului, salbatica, putin umblata si continand si un carry bike la un moment dat.

Asa ca urmam trackul care ne poarta pe drumuri secundare printr-un peisaj vulcanic caracterizat de o vegetatie pitica (majoritar iarba scurta si flori), teren aproape plat, mici conuri vulcanice si muntele cel mare, cu ghetarul inegal (considerabil mai extins pe partea estic fata de cea vestica. Totusi trebuie spus ca intre 1976 si 2010, ghetarii si-au redus dimensiunile cu 40%).

Pe la 3 facem o pauza ca sa fierbem niste apa, sa mancam pasta de alune cu gem si painicute, sa ne spalam si sa clatim niste haine.

Azi ne vom opri undeva la 4000 m, langa un parau ce pare sa aiba apa decenta pentru fiert.