Inca un weekend cu prognoza apocaliptica, cu ploi si ninsori in toata tara ne-a fortat la masivul nostru de vreme rea, cu alte cuvinte Cozia. In timp ce urcam Sambata initial printr-o ploaie mocaneasca de toamna, urmata de lapovita si de ninsoare pe masura ce urcam chiar ne intrebam cand a fost ultima data cand am prins senin de pe varf, concluzia fiind ca a fost acum 3-4 ture, in rest in general a fost ploaie,zapada, viscol sau ceata.
Dar una peste alta Cozia imi place, ne place defapt, chiar si fara minunata panorama pe care poate sa o ofere asupra Fagarasului,Iezerului si Bucegiului. Imi amintesc si acum o zi de iarna de acum multi ani, cand ne intorceam de la Portalul de Piatra prin zapada de un metru spre cabana, un apus superb si stralucirea stranie a releului de la Costila probabil. Si cu cata fascinatie si teama priveam atunci Fagarasul, vazut pe toata lungimea lui, cu toate plaiurile domoale care se prelungesc spre sud, cu toata creasta intinsa in fata ta, de la Suru pana la Moldoveanu. De atunci muntele s-a schimbat pentru mine, o fortareata semeta de stanca s-a transformat intr-un masiv domol si bland, Fagarasul privit cu fascinatie a devenit un prieten bun si cunoscut, iar mai toti muntii care se vad din Cozia (si nu sunt putini) au cunoscut bocancul meu la un moment dat sau altul. Dar totusi de aici i-am vazut pe toti pentru prima data, acum 7 ani intr-o frumoasa zi de toamna, aici am fost prima data iarna la munte, aici mi-am pus prima data schiurile in picioare, si o parte din magia acestor momente s-a pastrat si se va pastra, pentru mine cel putin.
Cu toate acestea a fost totusi prima data cand am urcat pe Muchia Scortaru continuata cu Turneanu, de obicei aceasta fiind varianta clasica de coborare pentru noi. Lume a fost destul de multa, in total cu oamenii din tura de initiere a lui Mike fiind 15 persoane.Zapada a inceput putin mai jos de a intra in Muchia Turneanu pana acolo ploaia amestecandu-se cu lapovita si transformand covorul de frunze intr-un mic patinoar. Tot pe la Turneanu am descoperit cu Emil avantajul tactic al terenului mai inalt la bulgareala, activitate cu care ne-am indeletnicit mai pe larg in schimb a doua zi la coborare.
Urcusul a mers nesperat de repede, singurele proble de orientare le-am avut la traverseul de dinainte de varf, dar pana la urma l-am nimerit fara prea mari probleme. Zapada era destul de mare pe alocuri, ajungand si la 1 metru un zonele viscolite si variind de la 10-50cm in rest. La cabana acelasi primitor nea Marian, un cabanier de nota 10 in opinia mea, asta nu ca nea Vasile n-ar fi de treaba, doar ca e in general ceva mai morocanos din fire. Seara am stat la povesti si la vin fiert, bere sau tarii, fiecare dupa preferinte si ne-am retras la culcare fiecare dupa puteri, cei mai anduranti ramanand pana pe la 1 noaptea.
A doua zi dimineata vremea era neschimbata, viscol si ceata doar cu ceva mai multa zapada fata de ziua de dinainte, dar cu toate acestea coborarea a fost foarte fun, padurea aratand genial proaspat imbracata zapada imaculata. S-a lasat cu bulgareli, frecusuri, trante si alte indeletniciri placute pentru cei cu mintea ceva mai tanara, si cu o frumoasa proba de ski-noroi, o viitoare proba olimpica in cativa ani.
Am ajuns jos la manastirea de la Turnu pe la 13:00, destul de uzi si noroiti astfel incat masa calda de la manastire a mers la fix, desi mancarea de post nu pot sa zic ca a fost deosebita ca si gust, o ciorba de peste chiar buna, o salata orienta de cartofi cu cartofi si cu ceapa, si o mancare de varza dulce, sau dulceaga. Dar deh, gusturile nu se discuta, poate asa le place oamenilor varza.
Pe valea Oltului trenurile erau blocate, astfel incat a urmat transbordarea prin mai multe mijloace de transport pentru a ajunge la Slatina, unde reusim in cele din urma sa ne recuparam pe Filoftea (numele ei initial, nu l-am schimbat si nici nu cred ca o sa-l schimbam) , care a suferit reparatii mai mult sau mai putin majore in saptamanile trecute.
Leave a Reply