A venit si ultimul weekend inainte de 7500, si chiar nu aveam chef de o alta tura de antrenament pentru 7500. Sincer pentru 7500 nu prea ai cum sa antrenezi, 7500 e o chestie pe care o faci o data pe an, astfel incat sa treaca suficient timp pentru a uita cat de greul si pentru a-ti aminti decat partea frumoasa. Iar daca ar fi sa-mi amintesc concursul de anul trecut principala senzatie a fost ca a trecut foarte repede. O sa vedem cum o sa fie si anul acesta, speram sa scoate sub 24 de ore, pentru a avea public in momentul in care trecem linia de sosire, iar singura chestie pe care am vrea sa o schimbam fata de anul trecut e felul in care ne alimentam. Teoretic un om poate absorbi in regim de efort intre 200-300kcal, iar asta inmultit cu 24 de ore echivaleaza cu ceva de genul 8000kcal, adica vre-o doua borcane de 800 de miere. Anul trecut am stat destul de jalnic la capitolul aceasta, si dupa gura diham ritmul in care am mers a fost destul de jalnic. Sper sa putem schimba capitolul acesta, sa vedem daca o sa ne si iasa, pentru sunt momente in care organismul poate spune nu si in momentul respectiv cu greu mai intra ceva.

Sa revenin in schimb la ceea ce voiam sa povestesc de fapt, adica week-end ce tocmai a trecut. Avem in plan ca in concediul din vara asta sa pedalam pana la poalele Mont-Blancului, sa urcam pana pe Mont-Blanc, si sa ne intoarcem inapoi pe biciclete in tara. Nici pentru asta nu prea ai cum sa te antrenezi, dar e oarecum intelept sa vezi daca te impaci bine cu bicla la drum lung, si sa faci un test al portbagajelor si al cob-urile. Partea a doua nu prea am avut cum sa o punem in practica pentru ca portbagajele si cob-urile sunt inca pe drum spre noi, dar macar partea cu drumul lung am zis sa o incercam.

Plecam astfel in formatie extinsa de 5, eu, mike, em, vali si muha, pregatiti sa cucerim dealurile din jurul buzaului. Mike a facut inainte si o tura aproximativa ce ar fi trebuit sa insumeze 150km cu 2000m diferenta de nivel, dar pe principiul ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ pana la urma am facut o tura care s-a potrivit in proportie de 20% cu track-ul initial. Si asa nu e deloc rau, pentru ca a iesit o tura foarte frumoasa care ne-a dus prin locuri superbe si salbatice, dar in acelasi timp destul de accesibile, in total 125km cu 1600m diferenta de nivel.

Tura aceasta a fost si prima mai lunga pentru noua mea bicla, care sper sa ma poarte cu success in calatoriile ce urmeaza. Pe scurt pe la inceputul anul mi-a aparut un pitic pe creier cu butucii Rohloff, initial voiam sa-mi fac o bicla de la zero dar pana la urma a aparut pe bursa de pe ciclism o bicla din 2010 echipata decent pentru ceea ce fac eu bicla asa ca am reusit sa-mi ingrop si piticul asta. Pe scurt dupa 400km mi se pare super misto, daca treci peste inconvenientul zgomotolui din vitezele inferioare (face cam ca o rasnita peste urcari), si peste o oarecare lipsa de eficiente in anumite viteze (oricum nimic foarte observabil). Toate acestea fiind balansate de o durata de viata foarte lunga si de o menentanta extrem de redusa.

Butucu cu pricina

Din nou revenind la ziua de sambata, tura a inceput dintr-un sat pe nume Candesti, unde ne-am lasat biclele unde altundeva decat in fata Bisericii. Dupa o scurta sesiune de trebaluit pe la bicle ne urnim in cele din ura pe la 10, pe un DN 10 nu foarte aglomerat. Si a urmat o foarte placuta incalzire pe sosea pana la Magura, unde stiam de la mike ca se gaseste primul obicectiv interesant al turei, si anume Tabara de Sculptura. Si ajungem noi in Magura, si tabara de sculptura nu apare, si trece si magura, si tabara tot nu se iveste, astfel incat intreband un localnic aflam de directia in care trebuie sa o apucam pentru a ajungem la obicectiv, respectiv 7 kilometri pana la manastirea Ciolanu pe un drum secundar proaspat asfaltat. 400m diferenta de nivel in 4 kilometri, o urcare delicoasa care se poate compara cu brio cu cea de pe Valea Fiarelor sau cu urcarea Ciocanu, numai buna de pus sangele in miscare, si pentru a vedea cum urca Rohloff-ul. Urca ok, dar trebuie totusi sa nu apesi ca animalul in momentul in care schimbi vitezele, si face ca o rasnita in anumite viteze, zgomot cu care te obisnuiesti destul de repede totusi.

Urcarea spre Manastirea Ciolanu.

La judecata.

In bratele statuilor

Ofranda adusa zeitei fertilitatii.

Em pe tron cu sceptrul in mana

Mormant

Modulul de aselenizare lunar impreuna cu vaca lunara.

La manastirea Ciolanu

De la Ciolanu urmeaza o coborare lunga spre Tisau, si de aici facem dreapta spre Glod. Sate frumoase, pline de verdeata, cu foarte multi visini pe drum, cu fantani la marginea satului. Sunt locuri foarte misto pentru cicloturism, si cam asa sper sa fie si tura noastra prin Europa. Ne-am facut un trec care sa treaca cat mai mult pe drumuri secundare, cat mai putin circulate, dar pe de alta parte o sa vedem daca socoteala de acasa o sa se potriveasca la fel de mult ca si in ziua de sambata. Din Glod urcam spre Lapos pe un drum ce nu aparea pe Garmin, iar din Lapos intram pentru o scurta perioada pe drumul Vinului. Drum pe care am ocazia sa testez si pentru prima data bicla mea pe forestier, pentru prea mult asflat nu am vazut pe drumul Vinului. In schimb sunt multe portiuni cu un forestier domol, numai bun de cicloturism. Tot aici dam si de cea dea doua urcare mai serioasa a turei, pe care o facem pentru a ajunge inapoi in Cislau si in DN10. Intre timp vremea a inceput sa se cam strice, norii au inceput sa se stranga si vantul a inceptu sa bata destul de tare. Noroc ca mare partea a drumul merge prin padure, astfel incat suntem feriti de urgie. Muha lupta din greu dar cucereste in cele din urma si ce-a de-a doua catarare mai serioasa. Sus in capatul urcarii apuc sa ma mai joc un pic cu SPD-urile lui Em, imi iau si o tranta in proces, dar pana la urma reusesc sa le prind cat de cat spilul. Sunt foarte curios cum sunt la drum lung, acestea sunt o alta parte a echipamentul care e in drum spre noi.

Pedaland cu spor spre Lapos.

Pe sub bolta padurii.

Intersectam si drumul vinului.

Pedaland cu spor spre Cislau.

De aici urmeaza o noua coborare lunga spre Cislau, unde gasim o bodega providential asezata pentru a ne adaposti de mica ploaie de vara care se napustest asupra noastra. In tura aceasta am testat pe langa bicla si un alt gadget care mi se pare genial pentru cicloturism, respectiv un Kindle 3 cu 3G care mi se pare o super unealta. Ai 3G moca in orice tara in care exista acoperire 3G, poti sa intri pe Google Maps, Wikipedia, BikeMap, poti sa verifici vremea, poti sa citesti nspemii de carti, poti sa asculti muzica, si tine si pana la 30 de zile bateria. Genial. Am avut timp sa-l butonez cat timp am stat la bere, descoperind cu ocazia asta ca pe la 18:00 se mai pregateste inca o ploaie. Noi batman-batman, poate n-or avea dreptate cei de la vreme.

Astfel incat continuam spre Patarlagele pe DN10 si de aici cotim dreapta spre Colti, unde daca am fi ajuns mai devreme am fi avut alt obiectiv intresant de vizitat, Muzeul Chihlimbarului. Pe drum ne prinde si ploaia prognozata, astfel incat ne adapostiv o ora intr-un garaj al unui localnic binevoitor. Soarele iese in cele din urma pe la 18:15, astfel incat ne asternem din nou la drum, pe un drum cam bombardat pentru slick-urile cu care suntem echipati. De aici urmeaza partea interesanta a turei, respectiv trecerea peste munte spre Bozioru, pe un drum ce nu apare nici pe GPS, nici pe harta dar pe care zic localnici ca se poate trece.

Lumina e absolut superba, si peisajul pe masura, iar noi inaintam cu spor pe forestierul ce urca destul de abrupt. Locurile sunt de asemenea superbe, iar drumul serpuieste prin catune cocotate in varfurile dealurilor, localitati ce imi aduc putin aminte de Dobraia si de Mehedinti. Coborarea a fost in schimb intersanta, prin noroaie destul de serioase, si un forestier care a testat destul de serios capacitatile de off-road ale bicicletei mele cu furca fixa. Pana la urma mergand mai incet a fost ok, astfel incat caderea serii ne gaseste pedaland pe drumul judetean ce face legatura dintre Bozioru si DN10. In cele din urma ajungem inapoi la masini pe la 22:00, dupa o tura chiar frumoasa pe o vreme numai buna de pedalat.

Pedaland prin sate uitate de lume

Spre Bozioriu.

Drumul urca continuu aproximativ 500m diferenta de nivel.

Usor, usor castigam inaltime.

Vali a fost singurul cu cauciucuri de MTB, astfel incat a putu sa se bucure pe deplin de coborarea spre Bozioru

Ca o mocheta verde dupa cum zicea Em.

De aici e doar coborare.

A doua zi eu si Mike voiam sa ramanem in zona pentru a face o alta tura, astfel incat am dormit cu cortul pe marginea drumului care coboara spre Tisau, dar in cele din urma vremea ne-a jucat din nou feste astfel incat dupa un somn lung si dupa o ploaie ce s-a prelungit pana dupa ora 12:00, ne-am hotarat sa ne strangem jucariile si sa o luam spre Bucuresti, pentru a ne ocupa cu alte indeletniciri casnice.