Prima mea bicicleta a fost un Neuzer Matrix, luat in anul 3 de facultate (sun cam 7 ani de atunci) in primul rand pentru a ma ajuta cu transportul prin Bucuresti intre camin, munca si facultate. Era incredibil cum pentru a ajunge la munca faceam 15 minute cu bicicleta, in vreme ce cea mai scurta varianta cu transportul in comun dura cel putin 45 de minute, o ora din viata mea castigata in fiecare zi. Oricum si facut treaba cu brio vreme de 5 ani de zile, fiind folosita aproape zilnic prin Bucuresti dar a prins in acelasi timp si cateva ture al munte, dar tinand cont ca are furca fixa si cadru de otel coborararile erau destul de solicitate si se lasa cu un vibromasaj de toata frumusetea pentru toata partea superioara a corpului. Acum doi ani am incercat sa ajung si odata cu ea la Omu, dar vremea rea ne-a intors de Babele, astfel incat am ramas cu o restanta care a trebuit sa astepte doi ani. Intre timp bicicleta am dat-o unui prieten (Catalin, fratele lui Em) ,care a ingrit-o si a reconditionata pe ici pe colo, eu am cumparat o kona lana’i cu o echipare foarte entry level si cu o furca incredibil de proasta, cu care am terminat totusi prima evadare si triathlonul de 2 mai.

Totusi ramasese dorinta de a ajunge cu bicicleta veche la Omu, astfel inca cam la 2 ani de la prima incercare am imprutat-o de la catalin pentru o ultima zi de glorie cu vechiul bidiviu. Planul zilei era destul de simplu, sa lasam masina in Sinaia si de aici pe bicle pana la Omu, via Cuibul Dorului/Babele si sa coboram in aceasi pe al Cota 2000, eu trebuind sa ajung la nunta unui prieten inapoi in Bucuresti. Am intrebat in stanga si-n dreapta de oameni dornici de o tura ceva mai scurta si mai intensa, dar pana la urma nu ne-am strans de ca 3, eu, Em si Florin. A fost prima data cand am folosit si suportii de bicle noi cumparati, e absolut genial sa poti sa pui si sa dai jos biclele in sub 10 minute.

Plecam destul de tarziu din Sinaia, la 9:30 pe asternem la drum incepand cu serpentinele numai bune de incalzire ce ne poarta spre forestierul ce duce spre Cuibul Dorului. Dimineata e superba, un cer albastru de toamna cu o lumina foarte calda si cu o racoare placuta numai potrivita pentru pedalat. Ne infigem in pedale si ii dam la deal, alergati un pic de Em care a urcat tot drumul cu foaia mijlocie, a mers si la mine in prima portiune dar raportul putin diferit al Neuzer-ului si lipsa a 2 pinioane suplimentare nu au prea ajutat, astfel incat dupa o ora am trecut pe Granny Gear cu care am tinut-o cu destul de mult spor pana sus. Problema cea mai mare era ca nu prea mergea sa pedalezi din pedale pe pinionul mic, ritmul fiind prea crescut pentru a pedala in pedale.

Distantele aproximative de la Cuibul Dorulul.

Serpuim si noi odata cu drumul.

Ajunsi pe platoul Bucegilor.

Close-up cu bidiviul ros-albastru.

Urcusul pana la prima bifurcatie majora trece repede, cu exceptia unei scurte pene pe care o fac intr-un ciob dar care se rezolva repede, astfel incat dupa 3h:30 ajungem la Babele, unde luam o pauza un pic mai lunga urmarind puhoiul de oameni care se varsa de la telecabina. E incredibil cat de antropizat pare platoul, si cum oaza de salbaticie reprezentata de abruptul prahovean stransa parca in menghina intre platoul Bucegilor si Valea Prahovei.

Poteca de la Babele spre cerdac e superba, mi-a placut foarte mult, si merge pedalata in proportie de 100%. Tot superb a fost si pedalatul pe deasupra cerdacului, practic pedalezi pe un drumeag la 2400m altitudine, chiar sunt curios daca sunt si alti portiuni atat de inalte pe care sa se poate bicicli si-n alti munti. Ultima portiune inainte de Omu facem carry/push bike, eu experimentand metoda lui Em cu bicla pusa pe rucsac, cu care am destul de mult spor astfel incat la 14:45 suntem la Omu unde e o atmosfera superba de toamna, fara vant, cu un soare placut care te incalzeste si cu nori linistiti ce impodobesc cerul. Stau tonalit la soare in fata catabanei,timp ce Em si Florin cauta un geocache ce e in zona, sporovaim vrute si nevrute pana la 15:15 cand ne asternem din nou la drum, dupa operatiunea de coborare a seii.

Trecem pe sub releul Costila.

Florin odihnidu-se pe iarba, varful Omu in funda.

Drumul de iarna ce se asterne frumos pe deasupra cerdacului.

Mecetul turcesc, bastion de calcar intr-o lume a conglomeratului.

Pozele regulamentare ale fiecaruia, si momentul de glorie al bidiviului.

Em bucurandu-se de o cana de ceai.

Pastrand directia.

La coborare, aproape de varful furnica, pe care l-am ocolit pe drumeagul ce se zareste in poza.

Coborarea incepe destul de dur cu bolovanii de pe poteca ce coborara de la omu si cateva portini destul de tehnice pe sub cerdac, unde em isi ia o cazatura destul de artistica pentru cei 5km/h pe care ii avea in momentul respectiv. In schimb surubul de prindere al seii pare sa fi cedat pe bidiviul meu, iar cablul de schimbatorul spate s-a dereglat astfel incat pierd ceva timp mesterind la ea, pauze binevenite pentru mine dupa efortul destul de intes de a amortiza din brate ceea ce furca fata nu prea avea cum sa amortizeze. De la Babele continua pe platou, de unde deviem spre Piatra Arsa, spre Furnica si dupa care la vale pe drumul de vara. care s-a dovedit destul de tricky in partea superiora fiind brazdata de cateva santuri de scurgere neacoperite. Geniale si serpentinele dintre cota 1400 si Sanaia, destul de libere la ora 17:00 in care puteai sa negociezi virajele cam cum voiai tu (la un moment dat am trecut cu biclele si pe langa un urs pozat de cativa oameni cu masinile, dar care nu prea s-a sinchisit de prezenta noastra). La 18:00 eram inapoi la masini si la 20:00 in Bucuresti, dupa o superba zi de toamna fructificata la maxim, urmata de o noapte in care am petrecut pana dimineata la nunta lui Vlad si a Georgianei.

La final filmuletul cu biciclitul pe deasupra cerdacului.