Soarele dispare treptat la orizont, ascunzadu-se tot mai mult dupa plafonul inalt de nori in spatele caruia a stat mai toata dupamasa. In jurul nostru, pe langa turnul de stanca pe care ne-am pus corturile auzim cum se invart rotocoale de vant. Stanca ce face legatura dintre turn si muchia inierbata care urca spre Scara ne tine adapost iar noi urmarim in liniste cum se sting si ultimele nuante rosiatice la orizont.

Locul in care ne gasim acum si in care am pus corturile l-am zarit de cativa ani dar nu am avut niciodata timp pentru a a petrece o noapte aici. Pana acum o ora si un pic nici nu eram convins ca se poate ajunge cu usurinta pana pe el caci de la distanta era cam imposibil sa-ti dai seama daca umarul prin care e legat de muchie poate fi parcurs cu usurinta sau nu. Astazi am descoperit si chiar daca vantul ne mai ia in primire din cand in cand si chiar daca lumina de la apus nu e foarte spectaculoasa locul chiar e foarte frumos. Trebuie revenit aici si vara urmatoare, intr-o dupamasa linistita in care sa poti sa stai la soare ca si soparla cu o carte in brate.

In schimb cu cateva ore inainte in timp ce curgeau apele de pe noi spre cantonul Coltii Morarului lucrurile nu pareau in schimb asa de roz, asta mai ales dupa o vara intreaga in care cam toti ne-am dezobisnuit de caratul greutatilor in spate. Valea Morarului in schimb arata la fel de spectaculos ca intotdeauna. Pentru mine e sigur valea din Bucegi pe care am calcat de cele mai multe ori pana acum, fie la urcare ca o varianta mai salbatica de a ajunge la Omu fie la coborare pe schiuri, mai ales in ultimii ani. Dar mai o pauza, mai o sueta, mai o discutie despre mancare si urcusul a trecut pe nesimtite.

Dupa o vara si o toamna petrecuta in goana bicicletei trebuie sa recunosc ca imi place ritmul domol al drumetiei, mai ales atunci cand poti sta de vorba cu oameni pe care nu i-ai mai vazut de mult. Intr-un fel o tura de drumetie se confunda destul de usor cu o lunga socializare, mai ales atunci cand nu te grabesti si atunci cand vremea nu te goneste nicaieri. Iar atunci cand timpul e ocupat in mod diferit pentru fiecare dintre noi cu bicicleta, alergare sau catarat, drumetia e poate cel mai simplu numitor comun.

Dupa o noapte in care vantul ne pune somnul linistit la grele incercari, dimineata ne bem cafeaua de dimineata cu o priveliste de 5 stele spre Crai dupa care pornim usurel, la pas, spre Tiganesti si apoi spre Malaesti si Busteni. Fata de ziua e ieri cerul e complet senin, vizibilitatea e pe masura si e incredibil de cald si de placut la soare. Daca acum un an zona alpina a muntilor era de mai bine de o luna si ceva sub zapada, anul asta poti sta linistit la soare in tricou aproape de mijlocul lui Noiembrie. Tare sunt curios cum o sa arate iarna ce urmeaza dar dupa o astfel de toamna, oricum ar fi, primavara parca nu mai e chiar asa e departe…..

La plecare, privind usor invidios la lipsa de bagaje a alergaretilor ce ne-au insotit astazi

Inca putin pana in Poiana cu Urzici.

Stau sa ma gandesc ca iarna trecuta cu greu puteai sa te strecori pe sub copacii din fata.

Cu sute de metri de stanca deasupra noastra.

Inca o pauza, inca o sueta. Sigur se vorbea despre mancare.

In canion.

Iesim la aer, in caldarea intermediara a Vaii Morarului.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare.

Din nou la drum pe un Morar ce nu mai vede soare in perioada aceasta a anului.

La 4 ore de la plecare in sfarsit soare.

De la balcon.

Inca o pauza, inca o prajitura, inca o discutie despre mancare. Nu e de mirare ca nu stam bine cu kilogramele la perioada asta din an.

Stai!

Deasupra hornurilor.

Pacat ca nu am avut o coasa la indemana.

Desert.

Strajerii din cetatuie.

Cu tot cu vrajitoarea.

In asteptarea apusului.

Ultima geana de lumina.

Mom, mom, mom si suficient de multa liniste incat sa putem auzi pastele cum se umfla.

In asteptarea primelor raze de soare.

Locul pentru cafeaua de dimineata.

Lectia de geografie.

Spre tiganesti.

Inca o pauza, inca o prajiturica.

Primele raze de soare la Malaiesti.

Budinca de dimineata.