Pentru cei care nu stiu zmeclaul e substanta amorfa in care se transforma o parte din gunoaiele dintr-o groapa de gunoi dupa un anumit numar de ani, denumirea a fost incetatenita de catre Mara cu ocazia igienizarii de anul trecut de la Caltun, iar acum a prins cu succs si la noi. Descompunerii rezista in general sticlele, conservele si peturile. Si acum sa revenim circumstantele prin care am ajuns sa scormonim prin gunoi intr-o frumoasa zi de sambata : gabi, motorul actiunii de weekend-ul care a trecut venise cu ideea de a ecologiza zona de langa refugiul din Vistea Mare, alaturi de cateva reparatii minore aduse refugiului.

Astfel incat cu 2 zile inainte ma hotarasc sa particip si eu, alaturi de Mike si alti 20 nebuni dispusi sa infrunte ploaia prin Fagaras. Lucrurile pot fi privite in doua feluri, unii ar spune ca strangi gunoaiele altora, chestie adevarata, dar in acelasi timp faci curatenie intr-un loc care ti-e drag. Presupunand ca ajungi seara intr-un refugiu in care gasesti mizerie si gunoaie, vei face curatenie inainte de a dormi in el, daca extinzi aceasi logica la o scara mai mare a strange gunoaiele altora de pe munte incepe sa devina o chestie justificata. Apropo, nu vreti sa stiti cate urari de bine si-au luat cei care au lasat gunoiul acolo, iar pentru cei care zic ca muntii erau mai demult mai curati pot sa zic ca nu e asa, am gasit conserve care erau acolo probabil de pe vremea parintilor nostrii acolo, daca nu mai demult.

Sa revenim la firul intamplarilor totusi. Ca un preambul la poveste trebuie sa mentionez ca saptamana aceasta m-a plouat 4 zile din 5 in Bucuresti, si de fiecare data ploaia ma prindea ploaia la jumatate drumului. Primele doua zile am fost revoltat, urmatoarele doua oarecum consolat si deja incepuse sa-mi placa sa pedalez prin ploaie si prin baltile murdare ale Bucurestiului. Am ajuns destul de tarziu in locul in care am lasat masinile (aproape de sfarsitul forestierului ce urca pe valea Vistei), astfel incat pe la 12:00 noaptea incepeam sa bocanim fericiti spre locurile de cort, ce se gaseau in caldarea inferioara a vaii Vistei, eu, mike, claudiu, andrei si laura impreuna cu oamenii din CTA Ciucas. Binenteles ca in momentul in care a inceput o ploaie torentiala la 20 de minute de cand am plecat de la masini eu eram la fel de consolat ca si in zilele de dinainte in care ma prinsese ploaia pe bicla.

Experienta potecii spre Valea Vistei urcata pe o ploaie torentiala in mijloc de noaptea a fost in schimb destul de puternica pentru a incepe sa te intrebi ce dumnezeu cauti acolo si un prilej cu atat mai bun pentru a-i “binecuvanta” in gand pe cei ce au aruncat gunoaiele. Una peste alta n-am inteles nimic din drumul acesta si am ajuns uzi ciuculete la locurile in care ceilalti pusesera corturile la fix pentru a prinde ultimii stropi de ploaie. Bine macar ca nu am pus si cortul pe ploaie, altfel experienta ar fi fost completa.

A doua zi dimineata in schimb ne-am trezit pe un senin perfect, cu o tenta de mare de nori in campie astfel incat urcusul pana la refugiu a fost o placere, nici nu mi-am dat seama cand am ajuns si in acelasi timp am reusit sa usuc la urcare si toate hainele pe care le-am udat in noaptea de dinainte. Ajuns mai devreme decat ceilalti in schimb eram complet nepregatit pentru situatie, sacii si manusile fiind la ceilalti, eu aveam la mine decat o bormasina fara baterii, astfel incat m-am apucat sa strang conservele de pe langa refugiu dupa care am trecut la storcirea conservelor, moment in care au inceput sa apara si oamenii. O pare au urcat inainte pe Moldoveanu, multi din ei fiind pentru prima data pe varf.

Treaba a mers destul de repede, cu Mara dirijand lucrurile cu experienta ingienizarii de la Caltun in spate, dar mie unul mi s-a parut cam odioasa scormonirea prin fundul gropii de gunoi, prin gunoaie pe jumatate transformate si degradate pentru a alege plasticele si conservele de acolo. Pana la urma am gatat groapa de langa refugiu si am strans o colectie impresionanta de 12 saci de gunoi.

Dupa o scurta pauza de masa am avut o tentativa esuata lamentabil de a rezolva si o alta groapa de gunoi, care era acolo de pe vremea bunicilor nostrii si care era deja cam acoperita si “integrata in peisaj”. Momentul a fost demoralizant mai ales pentru ca majoritatea creadeau ca am terminat, dar pana la urma tot nu am reusit sa o rezolvam. Cand m-am apucat sa scormonesc putin cred ca am ajuns cam la o jumatate de metru adancime si tot mai dadeam de conserve si mai ales de multe sticle borcane si cioburi, acolo decat sa vii cu lopata si sa strangi tot ce e acolo ar merge, altfel e o groaza de munca, si in plus alegerea cioburilor nu e chiar cea mai safe activitate. Astfel incat ne dam seama ca nu avem cum sa caram toate gunoaiele de acolo la vale si renuntatam cu gandul de a reveni la un moment dat, dar pana atunci facem ca pisica si acoperim groapa cu pietre pentru a nu se vedea ca a fost odata groapa acolo.

Pe la 3 terminam cam tot ce era de facut, cinste lui gabi care pune geamurile lipsa la refugiu si mai face si alte mici reparatii in timpul acesta, si ne luam sacii de gunoi in spinare si ii dam la vale majoritatea. Intre timp vremea s-a deschis si incerc sa mai conving pe cineva sa urce cu mine pe Moldoveanu dar fara sorti de izbanda, astfel incat pornesc singur spre varf pe o vreme superba. Mi s-a parut genial si urcusul, si momentul de liniste de pe varf. Nu doar ca eram singur dar nici nu se mai vedea nimeni pe creasta, intr-un fel tot ce vedeam era doar pentru mine, dar in acelasi timp imi parea rau ca nu erau si altii care sa impart momentul. Oricum superb, inspre iezer se inseninase vreama dar dinpre campia nordica norii se ridicau si invaluiau varfuri si creste oferind un spectacol incredibil in acelasi timp. Stau cam 20 de minute pe varf si ma perpelesc la soare, pana cand imi dau seama ca norii incep sa se burzuluiasca ceva mai urat si ii dau pana la urma la vale. Intr-un moment de neatentie reusesc sa-mi rup batul de treking la coborare, a fost pana la urma un fel de ofranda dar sincer nu-mi pare prea rau de el, si-as da multe bete de treking pentru cele 20 de minute de pe varf.

Aici e si un mic filmulet care poate reda mai bine atmosfera:

La coborare Gabi si cu Mara au reimprospatat marcajul, i-am prins din urma in parea inferioara a vaii, cu putin inainte de corturi. Spre seara vremea s-a inseninat din nou si ne-am strans cu toti la o mini campeneasca insotita de licori de tot felul, majoritatea facute acasa dar si foarte reusite in acelasi timp. Pe la 21 a dat o scurta repriza de ploaie de 30 de minute care ne-a manat la corturi, eu si mike am cazut pe baricade atunci dar altii au continuat cu voie buna pe langa foc pana noaptea tarziu.

A doua zi dimineata planul era sa coboram sacii pana la drumul forestier, lucru mai dificil deoarece de data aceasta rucsacii erau deja plini cu saci de dormit corturi si alte cele. Salvarea a parut sa vina de la ciobani care coborau cu magarii pana in forestier pentru a urca cu provizii, doar ca planul de acasa nu prea s-a potrivit cu cel din targ astfel incat am cules sacii si gunoaiele cazute de pe magarii in primele 15 minute de coborare. Asta e, noroc ca am fost suficienti oameni si ca am reusit sa le punem cu rucsaci intr-un mod relativ ok. La coborare Gabi si Mara au mai remarcat marcajul in locurile in care era nevoie, in special la trecerile apei pe care noaptea nu prea le nimeresti.

Tura s-a incheiat asa cum a inceput, cu o ploaie de vara care a fost de data aceasta parca placuta si racoritoare, cu o baie de ulei care si-a dat obstescul sfarsit pe forestier si cu o masa pe cinste la complexul de la Sambata. A fost chiar fain, e uimitor cat de bine poti sa intelegi cu oameni pe care nu i-ai mai vazut decat de foarte putine ori, e uimitor cum ne-a ocolit ploaia cand prin jur a plouat torential, e uimitor ca ne-am strans totusi atatia.

Sincer, nu cred ca as fi putut sa-mi petrec weekend-ul in vreun mod mai fericit, si-mi pare bine ca mi l-am petrecut alaturi de oamenii cu care am fost, scormonind prin gunoaie, razand cu lacrimi la momentul de reculegere tinut in cinstea gunoiului ingropat, urcand la 2 noaptea printr-o ploaie torentiala, muscati de roiuri intregi de muste …

Un RT ceva mai serios si cu o detaliere mai exacta a celor desfasurate puteti gasi aici:
http://www.carpati.org/jurnal/am_luat_muntelui_ce_nu-i_apartine/1489/