Inca o dimineata la munte, dar si de data aceasta cerul e aproape senin in dimineata asta, doar cu cativa nori inofensivi la linia orizontului. Si daca e munte, e din nou iarna, pentru a treia oara de cand am plecat din Romania. Drumul catre Alacam serpuieste pe culmile unor munti-dealuri pe la 1200-1400 de metri cu privelisti superbe catre adevaratii munti care se vad in departare catre est.

Din loc in loc sunt catune imprastiate pe coastele dealurilor si dupa numarul de grajduri si dupa peisaj, e clar ca oamenii nu pot sa traiasca decat din cresterea animalelor aici. Drumul e in schimb unul din cele mai frumoase drumuri pe care am fost pana acum in excursia asta, in primul rand pentru ca are o deschidere incredibila si esti tot timpul pe sus. Urci de behai pana in ultimul pas de la 1440 de metri, dar literalmente, de aici pana pe malul marii urmeaza o coborare de 30 de kilometri continua, cu asfalt bun si cu panta numai buna pentru a nu uza prea mult sabotii de frana. Fara comentarii, a fost absolut superb!

Din Alaciam pana in Samsun sunt 80 de kilometri, 28 pana in Bafra si inca 52 din Bafra pana in Samsun. Ajuns la ora 12 in Alaciam eram destul de increzator ca pot sa ajung in Samsun fara probleme pana seara, asta pana cand s-a pornit vijelia dinspre est. Am mai vorbit despre experienta pedalatului impotriva vantului, dar de data aceasta totul a fost la un alt nivel. Verificand Foreca oamenii spuneau vant de 60 de kilometri la ora, iar eu pe plat pedalam din greu pentru a inainta cu 8-9 kilometri la ora. Dupa 3 ore si jumatate abia ajunsesem pana in Bafra, cu o medie de 9 kilometri pe ora.

Ce e cel mai frustrant, in schimb, e senzatia ca muncesti degeaba, si ca daca te-ai opri si ai astepta sa treaca vijelia (care de data aceasta era sporita si de faptul ca totul era plat si nu avea ce sa opreasca vantul), a doua zi kilometri acestia ar curge mult mai usor. Iar dupa media asta orara incep deja sa am mari dubii ca pot sa ajung pana in Samsun, dar in acelasi timp acolo ma asteapta gazdele gasite pe warmshowers, un dus cald si cel mai important posibilitatea de a-mi spala hainele. Si nu pot decat sa apreciez din nou inventia masinii de spalat. Oricum, ca si experienta, pedalatul impotriva uraganului pot sa o compar cu lupta impotriva morilor de vant, un exercitiu in neputinta.

In Bafra opresc la o benzinarie pentru a reumple bateriile cu ce altceva decat cu cola si cu chips-uri, si aici sunt luat in primire de toti de la bezinarie care ma intreba de unde vin, incotro merg, managerul benzinariei e tot biciclist, povesteste despre cum e cu biciclistii prin Turcia, vor sa-mi dea ceai, dar eu nu am timp, si in vreme ce se apropie lasarea serii vreau sa o iau din loc pentru a incerca totusi sa ajung pana in Samsun in seara asta.

Dar odata cu lasarea serii vantul incepe sa se opreasca si pot din nou sa inaintez cu 15-20 de kilometri la ora. Si e incredibil, cum dupa vantul de la pranz, acum desi bate tot din fata, chiar mi se pare ca am vant din spate, si dupa inca doua ore de pedalat ajung in sfarsit la Hasan Ali, biciclistul si gazda primitoare din Samsun. Dar per total au fost cei mai obositori 130 de kilometri pedalati pana acum.

Cand esti pe bicicleta, esti in voia vantului, a ploii, a ninsorii si a elementelor in general. Un vant din fata nu inseamna doar o jumatate de litru in plus la consum, ci o veritabila lupta pentru fiecare kilometru. Si totul se schimba atat de repede, iar ziua de azi cred ca a fost exemplul perfect pentru cum poti trece de la o extrema la alta. De la iarna la 1400 de metri la primavara pe malul marii. De la lupta impotriva uraganului, la un usor vant din spate, toate in interval de cateva ore. Nu ai cum sa te plictisesti in modul acesta.

Datele zilei:

Distanta: 130km.
Diferenta de nivel: 500+ / 1700-.
Moral: 6.
Obiective: 8.

Cerul de dimineata.

Tot la deal.

Detalii.

De aici doar la vale.

Tot in jos pana la mare.

Moeciu de Turcia.

Drumul meu si marea in departare.

Cu lemnele catre sat.

Pedaland catre Samsun