Cutiile cu biciclete troneaza inca in mijlocul camerei iar saptamna s-a evaporat fara sa ne dam seama cand s-a facut vineri. Dar cum zapada la munte este si cum vremea se anunta buna nu are nici un sens sa ramanem in Bucurestiul gri si incetosat. In plus sa treci in cateva zile de la a-ti croi drum pe strazile inguste ale medinei din Marrakech la zapada si doage de lemn e cel putin interesant.

Singura si prima data pe schiuri de pana acum de dupa operatie a fost cel putin cam dureroasa, ajungand in momentul respectiv sa-mi dau seama ca nu mai tin minte cum sa iau virajele, pe un teren si pe o zapada pe care n-ar fi fost nici o problema inainte. Claparii care brusc au ramas cu 5 numere mai mari nu ajuta deloc, si erau si conditiile atenuante ale primei zile pe schiuri dar tot nu a fost deloc placut.

Astfel incat planul pentru weekendul acesta e sa ajung din nou pe partie si sa reinvat cum se face miscarea. Cu ocazia asta imi dau seama ca au trecut ani buni de cand am fost pe partiile din Romania. Pana la urma ajungem la Azuga, unde exceptand pretul putin exorbitant pentru un abonament pe o zi a fost destul de ok, mai ales tinand cont ca era weekend. In minte aveam amintirile cozilor la care stateai cate o jumatate de ora de acum cativa ani asa ca acum am ramas complet surpins cand desi era sambata la jumatatea zilei nu se statea mai mult de 5 minute. Abonamentul a ramas in continuare obscen de scump dar pana la urma si asta e unul din motivele pentru care ne-am luat schiuri de tura.

Revenind acum la schi, ziua de sambata am petrecut-o aproape in intregime pe partie, incercand sa-mi amintesc cum se face. Claparii tot cu 5 numere mai mari au ramas dar dupa cateva coborari a inceput sa conteze mult mai putin decat mai asteptam. Mai problematic e cu centrul de greutate care s-a mutat si el in spate, si cu initierea virajelor. Oricum per total nu e dracul chiar asa de negru precum ma asteptam si spre sfarsitul zilei limitarea principala era clar lipsa de antrenament si oboseala si nu lipsa degetelor de la picioare.

Ziua de duminica in schimba fost ceva mai interesanta pentru a fost prima zi pe schiuri de tura pentru Claudia, si mi s-a parut foarte interesant sa-mi amintesc cum a fost si pentru noi prima data, acum 7 ani de zile in Calimani, intr-o tura plina de peripetii. Oricum e foarte faina senzatia atunci cand esti la inceput si cand iti dai seama ca ai dat peste o noua modalitate de a descoperi muntele.

Asa ca duminica am plecat in formatie extinsa impreuna cu Claudia, Octavian si Viorica si Ioana sa ne invartim putin cu schiurile de tura pe langa Azuga, unde pe versantii din partea nordica zapada s-a pastrat destul de bine atat pentru urcat si pentru coborat. Daca la partie claparii nu m-au omorat in schimb la tura la urcare a fost putin groaznic, caci piciorul e mult mai putin stabil pe talpa claparului si ajungeam sa atunci de foarte multe ori cu tibia claparul. Dupa cateva ore de-abia ateptam sa-i dau jos, desi sunt aceasi clapari pe care ii am de 6 ani de zile cu care ma simteam perfect pana acum. Iar din pacate la clapari chiar nu prea am cum sa gasesc o pereche care sa-mi vina cat de cat bine la dimensiunea piciorului. E o problema e care sigur nu am cum sa o rezolv in iarna aceasta si oricum ar trebui sa mai astept pana cand se mai desensitivizeaza zona, dar iarna viitoare o sa trebuiasca sa gasesc o solutie. Pana una alta sa ne bucuram de zapada cat mai e.

Perspectiva asupra Bucegiului.

Starea partiilor in primele ore ale diminetii.

Antrenament pentru Postavaru Night.

X Marks the spot.

Ultima coborare.

Azuga, unde zapada se duce vazand cu ochii.

5 ani de zile, si probabil schiurile mai rezista inca odata pe atat.

Poza de grup, la putin dupa erau deja cateva victime ale echilibrului intinse pe zapada.

Spre Creasta.

Ski-Mountaineering.

Inca o urcare.

Insarcinata cu foci.

Omat bun.

Din nou la deal

Inserare.

In padurea cu omat bun.

Halou si caini de paza, si cu mine in mijloc. (Foto claudia)