E ora sapte fara cateva minute cand in departare incepe sa se zareasca capatul partiei Sorica. In jur nici un suflet, spre est apare prima geana de lumina in timp ce luna plina apune peste norii ce acopera platoul Bucegilor. Aceiasi nori alearga si deasupra mea, manati de un vant puternic dinspre Transilvania.

Bucegiul se lumineaza magistral peste drum, in timp ce norii de deasupra Baiului isi schimba nuantele intre rosul aprins al primei gene de soare pana la rozul sters al rasaritului tarziu. Pulverul mult promis din Baiului in schimb nu prea se vede. In distanta, iarba, iarba si iar iarba. Vantul si-a facut de cap si pe aici.

Pe masura ce merg spre Cazacu in schimb promisiunelile lui Alin si ale lui Laurentiu se adeveresc si dau peste doua valcele flancate de pante de zapada perfecte pe amandoua partile. Scurta, cu doar 200 de metri diferenta de nivel, dar cu zapada si cu panta perfecta.

Imi ia in schimb cam doua coborari ca sa ma asez din nou pe schiuri prin zapada mare. Pe deasupra alearga aceiasi nori ca de dimineata, iar eu strang coborare dupa coborare si viraj dupa viraj pana cand nu se mai lipesc focile si pana cand se scurge si ultima picatura de energie. La ultimele 3 coborari totul face click si ajung jos cu un zambet larg cat toata fata. Or fi faine si coborarile pe partii perfecte in Postavatu, dar ce e aici e aproape de perfectiune. Asa ca boscoroditul iernii dispare cel putin momentan din spatele mintii mele, pur si simplu e mult prea misto.

In spate Bucegiul s-a curatat de nori si arata magistral, semnaturile mele din zapada fac cinste peisajului, zapada deja s-a inmuiat si e timpul sa fac cale intoarsa spre Brasov.

E doar ora 12 cand intrept schiurile spre Azuga si s-au strans deja 5 ore de tura si aproape 2000 de metri diferenta de nivel. Urmatoarea oprire e sauna, ca metoda de a lupta impotriva virusilor gripali si paragripali ce se invart prin jur. Trebuie sa recunosc in schimb ca merge foarte bine sauna dupa schi, mai ales atunci cand vii inghetat si cu muschii incordati. Vreme de o ora nu faci altceva decat sa inmagazinezi caldura si sa te reglezi termic, iar atunci cand pleci de la sauna pleci un alt om.

14:30, inca invaluit de aburul saunei incerc sa arunc cat mai repede haine la uscat la calorifer pentru tura de seara. Norii de dimineata au disparut complet si Brasovul e cuprins de o lumina faina ce promite un apus pe masura. O masa de pranz care intra incredibil de bine dupa tura de dimineata, pus pieile inca umede pe schiuri si sar la Andrei in masina pentru urcarea de seara in Postavaru.

16:00, in Poiana e aer de primavara iar zapada cazuta peste weekend a inceput sa se topeasca deja. Partiile sunt inca pline, desi au trecut minute bune de oprirea gondolei. Urcam pe un Sulinar destul de inghetat pe alocuri uitandu-ne la stilul dezlanat al majoritatii oamenilor. Circumstantele in schimb sunt extrem de atenuante, oboseala de dupa weekend si partiile destul de schimbatoare nu fac din ultima coborare a zilei o treaba neaparat placuta.

De la lac incolo e complet liniste in schimb, s-au scurs si ultimii schiuri, noi dam de brazi inca acoperiti de zapada, iar spre vest soarele incepe sa se apropie de linia orizontului. Cu un pic de munca de convingere reusesc sa-l momesc pe Andrei sa urce pana la balconasul cu privire spre Bucegi si spre apus, loc in care ne si oprim la poze, imbracat si la desfocit schiurile. Imi place locul asta, imi place poate mai mult ca varful din punct de vedere fotografic. Ai si brazi inzapeziti, ai si o deschidere faina spre Bucegi, se vede si apusul si rasaritul. Trebuie sa revin aici la urmatoarea mare de nori cu lentila mai wide pentru un cadru pe care il am in minte de ceva vreme in schimb.

Nu ne suim bine pe schiuri si nu apucam sa dam cateva viraje cand dinspre est isi face aparitia de la orizont luna plina. Sunt putine momentele in care lucrurile sunt atat de sincronizate, sa ai si apus de soare si rasarit de luna, si sa fii si in varf de munte cand se intampla asta. Schimb obiectivele, caut cadrul perfect si regret in timpul asta ca tele-obiectivul de 200 de roni pe care il am merge doar pana la 210mm. Jos in depresiunea Brasovului se aprind luminile in oras, pe munte totul e invaluit in lumina albastra a crepusculului in timp ce luna incepe si ea sa lumineze peisajul. Un pic de magie si un pic de recunostinta pentru ziua de azi, inceputa cu un rasarit, continuata cu viraje prin pulver, continuata cu sauna, un apus de soare si un rasarit de luna.

Incheierea consta in prajitura la cabana urmata de o coborare pe urme de ratrac pe Drumul Rosu, un sprint pana la autobuz si o plimbare in spate cu schiurile in spate prin oras.

In acelasi timp. la sfarsitul zilei, atunci cand ma prabusesc frant in pat ma gandesc ca e cam trist sa ai ziua de nastere iarna. Si ca e cam trist nevoia asta de a-ti sarbatori ziua de nastere fix intr-o data calendaristica. Bine, tot obiceiul de a iti serba faptul ca esti cu un an mai aproape de moarte mi se pare putin trist. Sau cine stie, poate ar trebui sa serbezi ca a mai trecut un an fara sa dai coltul.

In orice caz, macar pentru cei nascuti iarna ar trebui sa fie o regula care sa-ti permita sa o serbezi intr-un interval de doua saptamani in jurul zilei de nastere, respectiv atunci cand e soare,pulver si vreme buna afara. Cu alte cuvinte astazi.