Soarele incepe sa se ghiceasca palid prin plafonul de nori pe masura ce lasam padurea in spate, iar odata cu razele sale initial firave se trezeste in noi speranta ca-l vom vedea si noi astazi la fata, chiar daca doar pentru cateva ore, si toata indoiala care era sa ne faca sa nu mai plecam de la masina e demult uitata.

Asa ca incepem sa urcam din ce in ce mai repede, intrecandu-ne cu un plafon de nori ce se ridica si el, spre un soare din ce in ce mai puternic. Suntem la aproape 2000 de metri atunci cand iesim deasupra norilor, mai e putin pana la apus iar in departare se vede toata potcoava Iezerului, creasta tapetata de zapada a Craiului, Bucegiul si in departare Piatra Mare si Postavaru.

E frig, telefonul cu care incerc sa fac ceva poze cedeaza subit, la fel de subit cum ingheata si mainile scoase din supramanusi. Atunci cand suntem in miscare in schimb e bine, vantul nu adie deloc si cei 15 – 20 de centimetri de zapada proaspata scartaie sub schiuri. Rare sunt momentele in care zapada se aseaza atat de frumos, chiar si pe muchii, fara ca vantul sa-si faca de cap si sa o mute de colo colo. Poate si mai rare sunt momentele in care am prins o astfel de mare de nori, compacta, luminata de lumina apusului.

Dupa pauza de poze si de absorbit momentul vine si timpul sa dau pieile jos si sa pun schiurile in picioare, si sa pornesc la vale, plutind pe zapada proaspata si rece. Virajele par dintr-un cadru suprarealist, cu marea de nori la picioare, cu zapada buna si cu lumina apusului colorata si mai frumos de ochelarii e schi. Tot putin ireale sunt si momentele de imponderabilitate din zonele in care zapada e mai adanca si nu mai atungi stratul inghetat de dedesupt. Si cand stai sa te gandesti ca in urma cu 3 ore atmosfera sumbra si intunecata de la Voina era sa ne intoarca din drum.

Au fost doar 4 ore pe munte, rupte dintr-un weekend petrecut mai mult pe drum, dar au fost ore care au meritat din plin ocolul si efortul si care ne-au amintit ca si atunci cand ziua se arata mohorata are sens sa pleci la deal. Nu se stie niciodata ce vreme o sa te intampine in varf de munte.

Padurea la plecare, imbracate in straie noi de iarna.

Primele raze firave de soare, deasupra stanei din Vacarea.

Noile perechi de schiuri, care ma cam indoiesc ca vor vedea la fel de multe ca Iki-urile pe care le-au inlocuit dupa 10 ani de zile de folosinta.

In distanta, Craiul tapetat de zapada, Postavaru, Piatra Mare si o bucatica din Bucegi.

Deasupra norilor.

La aproape 2000 de metri, cu Bucegiul maiestuos in fundal.

Momente magice.

Zapada de vis.

Ultima geana de lumina, si fuga spre masina.