E noapte, intuneric bezna si o padure intr-o liniste deplina in timp ce urc spre advanced base camp-ul de la Curmatura. A trecut ceva vreme de la ultima urcare facuta singur si initial trebuie sa recunosc ca mi-e urat. Ca de fiecare data pana acum uratul asta dureaza fix 5 minute pana cand alungi toate gandurle legate de intuneric si pana cand mintea incepe sa rumege linistita ganduri ce se astern la rand unul cate unul. Imi e greu sa ma plictisesc singur si cred ca din cand in cand, ture in care mergi in ritmul tau si cu gandurile tale sunt cat se poate de binevenite.

Alin si Octavian vor sa plece maine dimineata la ora 7 de la Botorog dar cum tentatia rasaritului prins din creasta e prea mare, probabil diferenta de timp dintre noi va fi si ea prea mare pentru a merge impreuna pe creasta. Dar asta ramane pe maine, momentan trebuie sa fac slalom pe adevaratul patinoar ce s-a format pe urcarea spre Poiana Zanoaga. Ma simt ca in Tom si Jerry, in episodul in care apartamentul se transforma in patinoar. E atat de rau incat atunci cand ajung in cele din urma la Curmatura imi cumpar o pereche de snowline-uri, o restanta de mai bine de un an, timp in care le-am tot imprumutat de la Mihaela cand a fost nevoie. Oricum, sunt o mare inventie pentru poteci inghetate.

Putin mai tarziu ascult focul cum arde in soba, o soba surpinzator de fotogenica. Sunt singurul turist din cabana in noaptea asta si e chiar fain sa petreci o noapte in liniste aici. Musai in schimb de facut treaba asta in timpul saptamanii caci in weekend rezervarile se fac cu 3-4 saptamani inainte. Dorm putin si prost dar ma trezesc fara sa sune ceasul la 4:45. Urmeaza micul dejun cu un baton cu ovaz si cola, echiparea si atacarea traseului cu punct rosu ce urca spre varful Turnu. Zapada e inghetata si datorita urmelor unui grup ce a coborat pe aici cu cateva ore inainte, urcusul merge cu spor.

Ajung in creasta odata cu prima geana de lumina, si odata ea incepe si mica nebunie de inainte de rasarit. La 1000 de metri sub mine Zarnestiul trage de ultimele clipe de somn, luminile din oras fiind in curand acoperite de marea de nori ce se intinde pana la orizont. Ultimele 2 stele se vad deasupra Bucegiului, incetosate de norii de inalta altitudine iar eu ma chinuiesc sa scot si sa asez trepiedul si sa fac cateva cadre care sa redea o parte din spectacol. Uitasem cum e sa alergi 10 secunde la turatie maxima prin zapada, in coltari pentru a te aseza la locul potrivit. Lumina albastra invaluie in departare Iezerul si Fagarasul si schimbarea graduala a nuantelor se prelungeste incredibil de mult caci soarele e ascuns in continuare de nori mult dupa ce a rasarit.

Ultimele stele pe cer deasupra Bucegiului.

La Ascutit refugiul e aproape complet invelit de zapada si in fata se zareste nordica Craiului, semeata si misterioasa ca de obicei. De la Ascutit, varful La Om pare la o aruncatura de bat si toate urcusurile si coborasurile de care ai parte pana acolo sunt ascunse de Timbalul Mare. Zapada e inghetata bocna si coltarii musca fix cat trebuie din ea. Urmele din zilele trecute sunt complet intarite si merg cam ca in ritm de vara.

O capra neagra dezgroapa cu copita smocuri de iarba si se uita indiferenta la trecerea mea. intre Crai si Bucegi marea de nori se ridica si devine mai compacta iar eu imi aduc aminte la fiecare pasaj ce implica un pic de catarare ca o sa vina probabil in curand si momentul in care o sa ma reapuc si de sportul asta. Nu de alta, dar chiar si cu bocanci cu 3-4 numere mai mari tot se simte foarte fain cand ai parte de un pic de catarare si cand trebuie sa-ti misti corpul, cu grija, intr-un echilibru precar.

La Om e cald e incredibil de cald, vantul nu bate deloc si iti vina sa stai aici cu orele. Marea de nori de la picioarele Craiului urca si devine din ce in ce mai compacta, iar eu trebuie sa ma hotarasc ce sa fac mai departe. As putea sa merg in continuare pe sudica dar imi e groaza de lunga intoarcere in bocanci de iarna pe la poalele muntelui pana la fantana lui Botorog. La fel de bine as putea sa-i astept aici 2 ore pe Alin si pe Octavian, dar tot aruncand priviri in spate nu se zaresc nici un fel de furnicute pe varfurile crestei. Probabil decalajul de dimineata s-a pastrat, cel putin in linii mari si ar fi cateva ore de asteptat pe varf.

Pana la urma in schimb ratiunea castiga (in mod suprinzator) si aleg sa cobor pe coltii Grindului spre la Table. Sincer ma surpridne putin si acum hotararea asta, poate o fi varsta, poate or fi zilele cu soare ce se anunta maine si poimaine de care ar trebui profitat la maxim. Cert e ca dupa o sesiune foto cu trepiedul pe muchia de coborare ajung intr-un veritabl cuptor in poienile de deasupra refugiului Grind. Zapada incepe sa se lipeasca bulgarasi de coltari, eu mor de cald, termin si ultima ramasita de apa din rucsac, schimb coltarii cu snowline-urile si incep tropaiala pe forestier spre Fantana lui Botorog. In casti se aude “Jocul cu margele de sticla” asa ca timpul trece incomparabil mai repede. Si din nou imi confirm ca pentru astfel de conditii de patinoar snowline-urile sunt probabil cea mai buna inventie, atat pentru siguranta cat si pentru usurinta de a inainta.

Trosnet de lemne puse pe foc, caldura uscata si cateva ore de somn la cabana Curmatura.

Zarnestiul vazut de pe varful Turnu. Totul a durat mai putin de cateva secunde, ulterior patura de nori a devenit mult mai compacta si nu s-a mai zarit nimic. Iar pentru astfel e momente sunt putin recunoscator pentru stabilizarea de imagine din aparat.

Selfie la inaltime, la a 5-a dubla.

De la stanga la dreapta, Postavaru, Piatra Mare, Ciucasul si o bucatica din Neamtului.

In asteptarea rasaritului ce nu a venit.

Jocul cetii peste Rucar-Bran.

Cu Nordica in fata, si cu Iezerul in departare si cu refugiu Ascutit transformat intr-un iglu.

Alpin in prim plan, si cat se poate de domol in planul secund.

Nordica si urmele ce merg matematic pe Creasta, cu Varful La Om in plan indepartat.

Caprita in cautare de smocuri de iarba, caprita ce s-a sinchisit suprinzator de putin de trecerea mea.

Ora 10:30, Nordica terminata si o pauza de alimentare si de cafea.

Coltarii de unica folosita si bocanci cu cateva numere mai mari si batranul piolet de la Austri-Alpin ce a a vazut mai bine de 10 ierni.

La cateva sute de metri sub mine, Saua Joaca si poienile domoale din jur.

De aici tot la vale.

Ultima privire peste marea involburata.

Caldura Mare la Grind. Oricat de mult iubesc soarele trebuie sa recunosc ca am fost putin recunoscator cand am scapat de el si cand am intrat sub plafonul de nori.

Patinoarul din Prapastiile Zarnestiului.