Tranzitia de la toamna la iarna, mie una, imi iese foarte greu. In noiembrie e nevoie de un mare efort de vointa sa ma extrag de la 18 -20 de grade si sa aterizez la 0 -2 grade cate sunt in fiecare dimineata afara. Am sperat si anul acesta la un noiembrie calduros, cum au fost ultimile doua, dar nu e cazul. In timpul iernii, la 0 grade imi e chiar cald, dar nu si in noiembrie cand intra in ecuatie ceata uda de Brasov ce acopera orasul pana pe la 13-14. Teoretic, cu putina vointa, daca urci pe Tampa sau in Postavaru, iesi la soare, dar in noiembrie, vointa aia e greu de gasit. Inca nu stiu cum am gasit-o sambata.

Ma mir si eu de mine, d-apoi Radu. Perspectiva de a pleca la 6 de acasa, sa conducem pana la Piatra Arsa, sa iesim deasupra plafonului inalt de nori, preferabil la rasarit si sa pealam o zi intreaba pe platou parea un plan bun pe hartie, dar mie imi parea ceva de neconceput caci asta insemna ca o sa fac frigul o zi intreaga. As fi mers la trekking, dar nu stiam cum e glezna, asa ca sunt atat de nehotarata incat imi e mai usor sa nu merg nicaieri. Radu insa e determinat sa ma scoata afara din casa, asa ca sambata la 5.30 dimineata este darnic in facut zgomot, aprins lumini si toate cele.

Evident ca imi sare somnul si articulez, cu jumatate de gura, ca merg si eu. Arunc in bagaj o groaza de haine, ce mancare gasesc prin frigider, o carte, o pereche de pantofi de trekking si ma instalez pe locul pasagerului din dreapta dand caldura la maxim. As putea sa sper ca vom ajunge la Piatra Arsa, vom fi tot in ceata si ne vom intoarce cuminti acasa, ca sa deschid sezonul pe trainer. Dar stiu ca sper degeaba. Globul de cristal, respectiv camera web de la Cota 2000 din Sinaia nu minte. Zice ca sus e senin. Se vad stelele. Noroc ca drumul pana la Piatra Arsa e lung si am timp sa imi adun tot curajul de care dispun ca sa fac fata zilei de astazi. Prognoza a avut dreptate si cam cu 2 kilometri inainte de Piatra Arsa iesim din nor.

E fascinanta tranzitia asta, desfurata pe repede inainte, cu ajutorul vitezei. In 30 de scunde si cam 500 m, ceata se coloreaza in galben pal, se subtiaza ca o esarfa veche de matase si se ridica precum o cortina, lasand in fata ochilor versanti pudrati cu chiciura si un cer impecabil de albastru. Radu se agita in sus si in jos, in stanga si in dreapta. Eu inca mai caut ceva curaj sa ies din masina. O fac cu toate hainele pe mine si chiar si cand plecam la drum nu intrevad vreo sansa sa dau ceva jos de pe mine prea curand. Totusi, la bariera ce marcheaza intrarea pe drumul spre Babele renunt la pufoaica si la pantalonii de fas. 100 m mai sus renunt si la hanorac.

La Babele deja imi suflec manecile de la bluza de lana si pot sa ma relaxez. Am destule haine in rucsac pentru coborare. E inca devreme si pe platou e pustiu. Tataru, Iezerul, Craiul ies usor din nor. Tot ce e sub 1900 m ramane sub plafon intreaga zi. Un alt mister al zilei este cum am reusit sa strangem 1300 m elevatie pe platou. Dar ne-a iesit si asta. Spre Omu e deja zapada, incepe la Cerdac. Alegem drumul de iarna, dar nu ajungem pana la Omu caci nu are sens. Ne oprim pentru o cura de vitamina D pe o movila cu iarba uscata ce strajuieste poteca ce merge spre Batrana.

De-a lungul zilei ceata a urcat constant si o vedeam cum isi croieste drum incet si sigur pe vaile de langa Omu. Asa ca ramanem cat mai mult timp la peste 2200 m unde parea sa fim in siguranta. Pe dupa-amiaza, lumina a inceput sa se schimbe si am pregetat pana la apus, vanand o glorie, pazind ceanul cu aburi din zona Caraimanului, ori asteptand cuminti nuantele rosiatice ale apusului. Ziua asta imi aduce aminte de zilele acelea glorioase de iarna- primavara, caldute, cu zapada firnuita, pe care canturile prind perfect, cu mare de nori la picioare si soare glorios deasupra capului. Nu stiu cate din acestea vor fi iarna asta, cate vom prinde pe munte, dar stim sigur ca o alta carantina nu ne mai prinde inchisi in casa.

Text si date aici:
https://www.strava.com/activities/4336760145

Text: Mihaela

Data 14 noiembrie 2020.