Dejani, curmatura Bratilei si muchia Vacarea

Toamna asta nu a iesit deloc asa cum mi-am imaginat-o la final de vara, respectiv asa cum mi-o doream. Nu a fost rost nici de epice prin Apuseni, nici de lacurile oachese ale Retezatului, nici de MPC si nu pare sa fie rost, si nici macar de frunze galbene, caci la apogeul lor noi vom fi plecati prin Sicilia. Zilele sunt prea scurte pentru bicicleta dupa munca, diminetile prea reci pentru un MTB matinal, toamna vine inevitabil si octombrie cel frumos si calduros, desi abia a inceput, mi se va scurge printre degete. Sunt deja consolata si il tot pisez pe Radu la cap sa monteze trainerul. Si in acelasi timp sunt determinata sa smulg tot ce pot din putinele zile de weekend ramase pana ce ploile vor strica definitiv potecile. Asa ca dupa un maraton personal compus din Bucuresti+ tren + Zarnesti si culcat la ora 12 noaptea, nu ma vait cand alarma ceasului suna la 6.00. Dupa o cafea si ceva dulce incep sa si vorbesc si deja viata e frumoasa, afara e cald si placut, frunzele galbene sunt la datorie si noi mergem in Fagaras, prin locuri vechi si noi in acelasi timp.

Il avem alaturi de noi pe Laurentiu care ne promite o tura faina in Fagarasul estic cu o coborare noua pentru noi, pe Vacarea. Si urcarea e una mult-dorita, respectiv direct din Dejani spre Curmatura Bratilei. Nu stiu prea multa lume care sa se simta confortabil cu un carry bike de 600 m diferenta de nivel pe o poteca similara cu Valea Cerbului, dar pe noi nu ne deranjeaza. Avem multe asemenea sectiuni sub picioare (si sub umeri), ne-am facut ucenicia pe alte vai neumblate din Fagaras, astfel incat, atunci cand se termina drumul pe la 1500 m si trebuie sa ne dam jos pe biciclete si sa le punem pe rucsac, o facem aproape mecanic.

Urcarea e curata, fara jnepeni, arbusti si copaci care sa incurce si cele doua ore de efort vor fi rasplatite inzecit cand veti pedala pe traseul de creasta al Fagarasului. Chiar daca poate nu e cea mai maiestuoasa zona, poteca e numai buna pentru MTB, suficient de tehnica, suficient de antrenanta, suficient de abordabila (din a treia sau a patra incercare pentru mine). In final ma simt bine pe bicicleta, o cunosc, o inteleg si in scurte momente o simt ca pe o extensie a mea. Pacat ca la primavara vom reveni la aceeasi relatie de mortal-combat pe care o avem la inceputul fiecarui sezon.

Insa pana una alta baietii se opresc des la poze si eu profit de asta pentru a merge in ritmul meu, fara sa ma grabesc sau sa fiu grabita. Ma apropii in invartit de pedale de Crai si cand ajung la punctul de belvedere de dupa Berevoescu fac o pauza prelungita, trantita in iarba, absorbind soarele si frumosul prin toti porii.

Dupa Comisul ne lasam pe mana lui Laurentiu si descoperim cu aceasta ocazie o coborare foarte frumoasa pe Vacarea, cu cateva scurte portiuni mai tehnice/ inclinate, insa in mare parte un drum placut si rapid de pamant. Dar si muchia e lunga si pana sa incepi sa cobori, mergi kilometri buni fara sa piezi prea multa diferenta de nivel, coborand scurt si recuperand mai tot pe gaturi abrupte.

In partea inferioara a muchiei toamna e instalata confortabil si padurea radiaza de galben si rubiniu atunci cand soarele se anina prin frunzele sale in drumul sau spre apus. Timing-ul este perfect, caci finalul de zi ne gaseseste deja in sat, pedaland spre masini si desi eram dotata la mine cu o frontala si un far de bicicleta, am reusit sa scoatem toata tura pe lumina, in ritm confortabil de mijloc de toamna. Imi doresc sincer o re-editare la vara, in iunie, cand o sa fie ziua lunga, alaturi de pinguini.

Text: Mihaela
Track si date aici.

La inceputul urcarii dinspre Dejani cu padurea imbracata in straie de toamna.

Curmatura Bratilei in departare cu push-bike-ul de rigoare.

Punem bicla in spate si trecem in modul de drumetie. Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta.

Greutatea din spate oricum nu depaseste greutatea unui rucsac de 15-16 kilograme, mai complicat e cu strecuratul prin locurile in care poteca e ingusta. Noroc ca aproape toata urcarea e cat se poate deschisa.