Si continuarea tot de la Mihaela. Pentru primele 2 zile :Zilele 1&2:De la bordeluri pe apa, la mori de vant vechi de 300 de ani.

Greu cu planificarea

Urmatorul oras important unde vroiam sa ajungem ar fi Delft, iar pentru asta avem 2 variante: de-a dreptul, prin aglomeratia urbana, sau pe ocolite, coborand mult in sud si mergand pe malul unul afluent al Rinului (Oude Maas) pana aproape de Rotterdam. Evident ca alegem varianta care presupune mai multa natura, asa ca revenim la morile de vant din Kinderdijk si apoi mergem tot spre sud.

Mergem cu spor si punctele de intersectie raman unul cate unul in urma noastra.

Si aici sunt magnolii

Cand trece cate un vas mic-mititel dar cu catargul cat Everestul, trebuie sa ridice
oamenii soseaua. Cu totul!

Ajungem inca devreme in Rhoon si ne cocotam pe un delusor ca sa “admiram” portul din Rotterdam.

Sus pe deal

Nu tineam musai sa ajungem aici, dar daca tot am ajuns, hai sa aruncam o privire asupra celui mai mare port al Europei si al treilea port din lume.

Haideti sa va dau niste repere ca sa vedeti ca este chiar mare:

Ca sa ajungem in Rotterdam, trebuie sa trecem de un alt canal numit Nieuwe Maas. Trecerea se realizeaza printr-un tunel, numit Tunelul Benelux ce leaga 2 suburbii din aglomerarea urbana Rotterdam-Schidam, respectiv localitatile PeRnis (cu R da, ca sa fim clari) de Vlaardingen.

Despre Pernis, ca tot v-am starnit curiozitatea pot sa va mai spun ceva: aici se afla cea mai mare rafinarie din Europa(click pentru foto)ce tine de grupul Shell.

Dar sa revenim la tunel.Acesta este divizat pentru traficul motorizat, metrou si ciclisti/pietoni, iar tuburile sunt separate unele de altele. Accesul se face via lifturi/scari rulante, iar tunelul este destul de lung (1000-1500 m). In interior este montata o oglinda de otel, cu rolul de a mari optic dimensiunile interioare ale tunelului, iar pe pereti este scrisa cu litere imense… urmatoarea poezie:

Draga Ari

Nu te teme

Lumea este rotunda

Si a fost dintotdeauna asa.

Oamenii sunt buni

Oamenii sunt rai

Dar toti merg pe acelasi drum

Cu cat traiesti mai mult

Cu atat dureaza mai putin.

Vii din apa

Si treci prin foc

De aceea draga Ari

Nu te teme

Lumea se invarte

Si va fi mereu asa.

Nu cred ca asta ii ajuta prea tare pe ciclisti, dar pentru pietoni poate fi un mod de a-ti distrage atentia de la lungimea drumului.

In tunel

Dupa ce ne-am luat portia de urbanizare, ne refugiem din nou in natura, sau cat de aproape de ea poti fi in Olanda.

Cam asa arata bacul oamenilor. Nici nu e nevoie de ceva mai mare ca sa te treaca pe malul celalalt

Ruta e frumoasa, si avem parte de un drum pe malul unui canal, cu un polder aflat la -3 m, trecand apoi prin 2 orasele fermecatoare: Maasland si Schipluiden. Aici oamenii se pregatesc de sarbatoare si toate strazile sunt decorate cu mici stegulete portocalii ce flutura vesele sub vantul bland de primavara. In doua zile va fi ziua Reginei!

Pentru mine aceste doua orasele intruchipeaza cel mai bine Olanda. Si nu mi-am schimbat parerea nici in zilele urmatoare

Apoi vine la rand un sat mic, mic de tot numit ‘t Woud, sat format din 2 ferme, 9 case, un han si locuinta preotului, sat intemeiat in 1561 cu exact acelasi numar de case ca si acum si ajungem inainte de Delft intr-o zona agricola- Westland. In serele de aici, insirate cat vezi cu ochii se cultiva “bomba de apa olandeza” (adica banala rosie) si evident flori. Si sincer cred ca le cultiva in paritate de 1:1 pentru ca Olanda exporta ¼ din toate rosiile care se exporta in lume! Desi doar 4% din populatie e implicata in mod direct in agricultura, prin mecanizarea foarte eficienta, olandezii nu numai ca produc pentru consumul propriu, ci si exporta foarte multe legume si fructe. Iar aceasta eficienta nu se vede doar in agricultura ci si in cresterea animalelor, pentru ca in primele zile am fost putin socata de alura destul de deformata a vacilor, cu un uger absolut imens,cu niste tate minuscule (din cauza mulgatorilor automate) si picioarele din spate destul de scheletice. Productie pe banda rulanta, ca altfel de unde lapte pentru branza?

Ajungem in Delft impreuna cu lumina blanda a apusului si ne lasam rasfatati de ea in piata centrala. Spatiul este generos si putem sa admiram in voie primaria (in olandeza Stadhuis, “huis” amintind de “haus” din germana si “Stadt” de “oras”) si Biserica Noua/Nieuwe Kerk, ambele aflate fata in fata, pe linia mediana a pietii si evident, dominand-o.

Piata centrala, vedere spre Oude Kerk/Biserica Veche

Picioarele calca melancolic pe piatra cubica si placutele de la SPD-uri scot un zgomot metalic amintind parca de pintenii cizmelor de calarie. Bividiul tau modern, pe doua roti se odihneste si el, asa cum poate acum 450 de ani se intampla si cu caii lui William de Orange. Stai in locul in care a inceput poate perioada de glorie a Olandei si tu nici macar nu ai habar. Nu te speria daca la geografie sau la istorie nu ai invatat nimic despre acest mic orasel, nu totul se invata in scoala si calatoriile sunt ele-insele o scoala a vietii. Asa ca inchide orice carte si deschide ochii.

In biserica din fata, statuia lui Wiliam de Orange pastreaza vie memoria celui ce a avut o contributie capitala la intemeierea Olandei si la dobandirea unei unitati nationale.

Totul a inceput cu disensiuni religioase intre regele Spaniei (catolic) si locuitorii Olandei (protestanti). Acestia din urma sunt persecutati prin impozite exagerate si taxe ale caror cuantum ajunsese la un nivel scandalos si se revolta, pornind razboiul de 80 de ani. Au parte si de un bun conducator, Wiliam de Orange ce a reusit sa securizeze destul de bine granitele virtuale ale noului stat, cu centrul politic si administrativ la Delft. De fapt lucrurile au iesit atat de bine incat Wiliam de Orange a ajuns sa fie considerat o amenintare de catre curtea spaniola si ca atare a fost asasinat, aici, in oras, cateva case mai incolo de locul unde de aflam noi. Totusi de la el s-a format casa Orange-Nassau, din care provin si membrii actualei monarhii olandeze.Wiliam de Orange a fost inmormantat in Nieuwe Kerk si de atunci, toti descendentii casei Orange-Nassau (vechii monarhi si sotii/sotiile lor) sunt inmormantati in cripta bisericii, al carui turn este al doilea ca marime din Olanda.

Nieuwe Kerk

Orasul este foarte pitoresc si pentru ca centrul vechi dateaza cam de pe la 1700, cladirile fiind constuite in stil gotic sau renascentist.

Poate casele ar fi fost si mai vechi, daca pe la 1654 nu ar fi explodat un depozit ce adapostea arsenalul Olandei, distrugand orasul medieval…Din acest punct, orasul a inceput sa decada, fiind umbrit de Rotterdamul ce incepea sa controleze comertul, asa ca micii mesriasi au trebuit sa gaseasca o alta nisa-o arta, mai precis ..olaritul de arta. Cum portelanul chinezesc intrase deja in tara (ne aflam deja in perioada de glorie a Olandei) si era arpreciat pe scara larga, nu a durat mult pana cand mesterii din Delft care practicau o forma traditionala/locala de olarit, sa isi rafineze technica si sa produca portelanuri ce se asemanau cu cele chinezesti (pentru ca in 1620 relatiile comerciale intre Olanda si China au fost partial suspendate), ajungandu-se pana la o tenta unica de albastru: Albastrul de Delft.

Si daca am ajuns pana la arta, nu e cazul sa fugim prea repede de la subiect, pentru ca in Olanda, istoria, dezvoltarea economica si arta merg mana in mana. In secolul 17, cand Olanda devenise o importanta putere economica, militara, avand comertul la degetul mic, oamenii se imbogatesc si pentru locuintele somptuoase comanda diverse lucrari de arta, asa ca pictorii din toate colturile Europei se stabilesc in Olanda. Scoala de pictura, creste si creste si creste, Wikipedia listand nu mai putin de 350 de pictori ce au trait si creeat in secolul 17, 30 dintre acestia fiind considerati “cap de afis”. In tot acest peisaj artistic, Delftul si-a avut propria constibutie, dand cateva nume importante (dintre care cel mai cunoscut este Johannes Vermeer) si intemeind o scoala de pictura proprie, ale carei punct forte constau in imagini ale vietii de zi cu zi, reprezentarea interiorului si exteriorului locuintelor, strazi si piete din Delft, astfel incat acum ne putem face o idee despre viata (citadina) in Olanda seclului 17.

Vermeer-View of Delft

O lista cu picturile lui Vermeer este disponibila pe Wikipedia si merita sa aruncati un ochi pentru ca majoritatea tablourilor sunt scene din viata de zi cu zi a secolului 17.

Ne place oraselul si sincer ar fi de pregetat aici poate si o zi intreaga, dar noi nu mai avem acest timp. Trebuie sa mai pedalam cam 10-15 km si mai ales sa gasim iaras in loc de camping, iarasi marcat cu un bat.

Dupa Delft, mergem oarecum din localitate in localitate, trecand pe la periferia orasului Haga, mai precis prin suburbii. Mici orasele, dezvoltate pe marginea unui canal in general, cu poduri fotogenice si mici ecluze interesante.

In Voorburg

Dar cel mai mult ma impresioneaza casele. Nu mai avem parte de palatele din Veech cum s-a intamplat in prima zi, ci de case aparent normale la exterior. Insa interiorul este cel care surpinde. Olandezii, ca si nemtii nu folosesc perdelele, astfel ca si din goana bicicletei, privirea iti ramane agatata pe cate un element de mobilier dintr-o camera invaluita in lumina galbuie a sfarsitului de zi. Totul este aranjat impecabil, parca niciun fir de praf nu are voie sa tublure linistea si echilibrul artistocratic din aceste case. Timpul a intepenit si el undeva intre cele 2 Razboaie Mondiale si ai impresia ca ultimile 2 generatii s-a straduit sa prezerve comorile bunicilor. Si nu numai sa le prezerve, ci si sa le foloseasca…cu masura, nu de alta, dar olandezii sunt calculati. E o expozitie de bun-gust si mai ales o ordine desavarsita si locurile imi par atat de tihnite, acum cand noi ne grabim spre un par infipt in pamant pe care nici nu stim daca il vom gasi (si implicit daca vom gasi un loc unde sa punem cortul in seara aceasta, avand in vedere ca in Olanda trebuie sa iti planifici atent ziua in functie de locul in care vrei sa innoptezi).

Spre padure

Ajungem la padurea cu pricina si cum ziua e inca lunga, avem ceva timp sa o scanam in lung si in lat, pe toate potecile posibile, cu ochii transformati in girofar, doar doar om gasi un indiciu…Trebuie sa ne transpunem in mintea celor care au imaginat acest sistem, sa le intelegem mentalitatea, sa gandim ca ei pentru a-l gasi, dar asta presupune o leaca de experienta, presupune sa fi gasit deja mai multe locuri de acest gen ca sa poti trasa un pattern. Noi suntem abia la al doilea, si prin zona centrala nici nu mai avem pe unde sa ne exersam acest skill pentru ca pana la finalul turei nu vom mai avea astfel de locuri (pentru ca nici paduri nu vor mai fi). Din fericire il gasim si desi e cam umed fiind adanc ascuns intre copaci si lipsit de iarba, nu suntem mofturosi si ne pregatim de o noua noapte in cortul nostru vechi de aproape 6 ani, care a ajuns sa stranga in interior atatea vise, atatea nopti lungi de iarna si atatea nopti lungi de vara, emotiI si bucurii…si mai ales mirosuri, din cele mai diverse, umezeala, sos de paste, aburii ceaiului fiert din zapada topita in lungile seri de iarna…hmm, sosete purtate vreo 2 zile, transpiratie…si maine o zambila ca sa le combata pe toate.

Noapte buna!

Si locul de cort