Astazi aveam de gand sa parasim pentru prima data asfaltul peruan si sa facem cunostinta cu off-roadul. Ruta aleasa promitea niste drumuri pe la 4000 m, cateva lagune si altceva nimic. Nicio asezare permanenta, pustietate si zari deschise, caci vaile in Peru sunt largi, drumurile se catara pe versanti in serpentine fara numar si privirea e libera sa hoinareasca in voie.

Dupa ce facem o aprovizionare strasnica din piata din Humanchuco, ocazie cu care radem si prima noastra mancare cu peste (cheviche) precum si doua sucuri proaspat facute in fata noastra, ne asternem increzatori la drum. Cu mancarea stam bine, problema va fi cu apa de baut si sunt destul de sigura ca vom ajunge sa testam pastilele de purificat apa cumparate in Cuenca.

Primii 10 kilometri merg snur pe asfalt. Intrarea in off-road e total nepromitatoare, cu niste pietre mari si un drum scarmanat. Din fericire asta nu dureaza si in scurt timp drumul devine placut la pedalat. Cea mai apreciata calitate a lui este gradientul, caci el e facut cu bun simt si iti permite sa pedalezi mereu in cadenta. Cu un gradient potrivit urcarile la 4000 m si peste sunt umane.

Din ultima comunitate vizibila pe View Ranger luam apa de baut si tot de acolo ne avantam in necunoscut. In jurul nostru sunt doar versanti verzi sau galbeni, in functie de cum bate lumina, pavati cu smocuri de iarba scurta si aspra. Si mai e panglica alba a drumului care urca incet si sigur, purtandu-ne spre primul pas de aproape 4100 m din Peru. Altitudinea ne apropie si de cativa pereti si muchii stancoase si trebuie sa recunosc ca pana acum a meritat parasirea asfaltului, caci peisajele sunt chiar faine, aduc si nu aduc a Himalaya, Anzi peruani, chiar si in zona asta fara ghetari si varfuri spectaculoase, au ceva al lor. Si mai important de atat nu bate vantul si norii de pe cer sunt doar niste bulgari de vata scarmanata, complet inofensivi.

Totusi varfurile din jurul nostru se apropie probabil de 5000 m si in pas pregetam indelung, sorbind prin toti porii lumina calda a finalului de zi. Lagunele unde planuim sa campam sunt deja in umbra, asa ca nu e nicio graba sa coboram, mai ales ca noaptea la 4000 m nu are cum sa fie calduroasa. Dar va fi instelata, caci e luna noua si suntem la zeci de kilometri de orice asezare umana mai mare, ce ar putea fi o posibila sursa de poluare luminoasa. Singura hiba a zilei a fost masa de seara, care nu s-a ridicat nici macar la rangul unei jumatati de stelute si din care cea mai gustoasa parte a fost o supa chimica. Altfel ar fi fost o zi de 5 stele.