Dupa weekend-ul care a trecut am ajuns la concluzia clara ca pozele din traseele de alpinism sunt in general poze nasoale. De ce? pentru ca sunt facute din pozitii incomode in care ti-e frica sa scapi aparatul, pentru ca nu ai nici un fel de perspectiva, nici un fel de suprapun ere de planuri si pentru ca pozezi acelasi amarat perete de stanca in fiecare poza. Cu toate astea pentru ca in general cam toate pozele sunt nasoale in momentul in care te chinuiesti sa le alegi pentru jurnal nu prea ai cum sa le diferentiezi, toate fiind cam la fel de nereusite. Astfel incat in momentul cand alegi pozele in loc sa alegi putine poze interesante te gasesti cu 20 de poze dubioase dar pe care nu ai cum sa le diferentiezi, toate fiind cam la fel de proaste calitativ, dar asta e trebuie sa te descurci cu ceea ce ai…

Revenind la povestire, am plecam din Bucuresti decat 3 pinguini spre cheile Rasnoavei, eu, mike si catalin, eu cu catalin cu ganduri de catare iar mike cu gandul de a rupe cursurile in doua. Alegem varianta Targoviste-Sinaia, proasta alegere astfel incat ajungem hurducaniti bine pe la 23:30 in Poiana Inului.

Dimineata ne trezim devreme, noaptea a fost destul de frig astfel incat pe folia de la cort e inghetat condensul, iar afara e destul de cancer pentru ceea ce ne asteptam. Facem echipamentul si ne urnim cu greu din loc si in mod surprinzator pe masura ce urcam si dam de soare lucrurile se incalzesc, astfel incat in momentul in are ajungem la baza peretului deja poti sa stai fara nici o treaba inr-o helanca.

Ne alegem primul target pe ziua de azi, Mielul cel Bland cu gandul sa rapelam inapoi din ultima regrupare pentru a scuti retragerea prin padure. Am mers cap primele 2 lungimi, una de 50m destul de usoara si una de 10m ce mergea intr-un traverseu spre stanga, iar catalin a mers cap ultima lungime care e de fapt si lungimea tehnica a traseului. Pe la jumatatea ultimei lungimi dam si peste un grup de lilieci inghesuiti intr-o fisura care chitaiau de nebuni cand m-am opriat de ei. Initiam am crezut ca e un cuib de cine stie ce pasare, dar mirosul pestinential din zona nu prea se incadra in imagine.

De aici rapelam de doua ori, rapeluri lungi de 50m pana la baza traseului, unde intampinam ceva dificultati in recuperarea corzii care se incalcise binenteles in singurul maracine din zona. Ne chinuim si pana la urma dupa un hei-rup sanatos coarda se deblocheaza cu jumatate de maracine cu tot, proiectandu-ma in acelasi timp intr-un alunecus de cativa metri pe frunzele umede din padure, noroc ca a fost fara urmari in afara de un genunchi putin busit.

Al doilea target pe ziua de azi , Cotofana, pleaca cu cativa metri mai la dreapta si ajunge in in cele din urma in acelasi loc cu Mielul cel Bland. Plec din nou cap pe prima lungime, intinsa de 50m destul de usoara si cu la fel de multa iarba ca si prima lungime din Miel, dar parca putin mai sustinuta. A doua lungime mi s-a parut cea mai frumoasa din ziua respectiva, a mers Catalin cap astfel incat am avut ocazia sa merg destul de relaxat. Lungimea consta intr-o traversare de 10m pe sub o arcada urmata de o iesire in bavareza, cu miscari intinse si atletice dar cu prize bune. Din regrupare plec cap pe ultima lungime, care mi s-a parut din nou destul de tehnica. Posibilitati de catarare libera sunt, poate mai putin la traverseul initial, dar pasii au fost prea tehnici pentru mine pentru momentul acesta, astfel incat am mers in cea mai mare parte a lungimii din bucla in bucla.

Dupa ce am ajuns sus au urmat inca doua rapeluri pana la baza traseului, de data aceasta fara incidente, si o retragere scurta la tabara de baza unde ne-am bucurat de un festin format din paste si alte bunatati.

A doua zi plecam tot de dimineata, cu gandul la Lupul cel Rau, dar afland ca inca o echipa voia sa intre in traseu in dimineata aceea alegem sa incercam Cangurul. Altfel pentru ca ne-am fi miscat mai incet ne-am fi aglomerat cu siguranta intr-una dintre regrupari, si a fost mai bine asa, pentru ca probabil nu am fi avut timp de un al doilea traseu pentru ziua de Duminica.

Plec din nou cap pe prima lungime din Cangur, lungimea a fost din nou intinsa si ierboasa, cu un pas ceva mai vertical dar cu un piton bine plasat si cu o traversare destul de dubioasa pe o brana inierbata. De aici ne schimbam si pleaca Catalin cap pe urmatoarea lungime, inainteaza pana la fisura de sub hornul final, fisura ce se cere trecuta la liber , pitonul salvator fiind undeva mult deasupra. Ultima lungime iese la un fel de mixt, Catalin prima parte si eu a doua parte, astfel incat jumatatea zilei ne prinde din nou rapeland spre baza traseului.

Un moment interesant a fost cand a intrat prima echipa in Lup, cand capul echipei de 3 a dislocat un bloc de piatra de marimea unei dormeze care a trecut destul de milimetric pe langa cei doi secunzi dupa care a inceput sa se rostogoleasca voios prin padure. In prag de primavara peretele e deocamdata destul de framantat fiind necesara un pic de curatenie de primavara, deci daca ajungeti in zona incercati cu constinciozitate fiecare piatra ce pare mai subreda.

In momentul respectiv in Lup erau 3 echipe, si nici noi nu ne prea simteam in stare pentru un traseu ceva mai dificil, astfel incat ziua o incheiem cu clasicul iepuras, un traseu frumos care mi-a confirmat inca odata ca hornul de la iesire de munceste ceva, ajung in pozitii care mai de care mai dubioase de data aceasta.

Se vede ca a fost abia a doua iesire la catarat pe anul asta , la sfarsitul zilei de duminica ramanand cam fara piele pe degete, fiecare priza mai aspra sau care se cerea intepata provocand senzatii care mai de care mai neplacute. De asemenea luni am cam fost in pioneze, chestie relativ normala daca stau sa ma gandesc bine. Dar una peste alta a fost frumos, am muncit ceva weekendul asta, am vazut 3 trasee noi, am repetat un traseu fain.

Primavara a venit, se apropie vara cu planurile ei, dar pe de alta parte cand stateam atarnat in regrupari vazand cum se topeste zapada vazand cu ochii in Baiului si in Piatra Mare mie dor sa mai pun si schiurile in picioare, pentru cat s-o mai putea anul asta.