Ghicitul vremii din fiecare toamna in functie de vremea din primul weekend din octombrie pare sa functioneze anul asta si norii, picurii ori zapada de la MPC par sa fie an de an garantia unei toamne lungi, calde si placute. Frunzele galbene sunt acum la apogeu si deviza este: nicio zi de weekend stata in casa. Daca initial cochetam cu ideea unei ture in Bucegi, ne-am dat repede seama ca cel mai frumos e la altitudini mai mici, acolo unde se impletesc cel mai bine ruginiul si auriul foioaselor cu verdele inchis al padurii de brad.Asa ca refacem o tura de anul trecut, in care legam cateva poteci faine de la poalele Bucegilor cu clasica urcare in Baiului pe Zamora. In tura ni se alatura si Iustin, Suzi si Dani, ultimii doi veniti de la Bucuresti, dupa Moon Time Bike. Cu totii eram in modul relaxare si doar frigul diminetii ne-a indemnat sa pedalam cu aplomb spre inceputul forestierului ce ne va conduce spre Cabana Diham via Forban Steaua. Subiectele de discutie nu intarzie sa apara si tot vorbind si pedaland ajungem pe nesimtite in Saua Grecului. Profitam de modul fain in care se vad Bucegii pentru a face putina geografie, insa chemarea stomacului care intuieste deja micul dejun de la cabana suprascrie lista de varfuri, vai si muchii, care sunt oricum greu de retinut pana cand nu calci si tu pe acolo si pana cand nu iti legi amintiri de toate acele nume.

Omleta, cafea, bai de soare si apoi cu picioarele grele pornim din nou sa cucerim panta de deasupra cabanei si intram in padure. Poteca pe curba de nivel marcata cu punct rosu ne conduce frumos spre Pichetul Rosu si de aici mergem pe mana lui Dani pentru o coborare spre Poiana Izvoarelor. Cum nu exista an in care firele de apa ce traverseaza poteca sa fie uscate, ne consolam cu trecerile repetate pe lemnele puse ici si colo in zonele problematice. Cu totii asteptam cu mare interes jumatatea inferioara a coborarii, unde speram sa se lege ceva. Ce e drept, Dani o asteapta din experienta datului la vale cu MTBul, eu si Radu o stim prea bine de la trekking, iar Suzi si Iustin ne cred pe cuvant. Frunzele fasaie sub rotile noastre, cate un con se aude cum se zdrobeste sub cauciuc si viteza ne duce cat ti-ai tine respiratia la Gura Diham. De acolo rulaj usor pe asfalt cu obiectivul Lidl, caci se planuieste un pranz pe pantele de iarba ale Zamorei. Burdusim cu mancare cele 3 rucsacuri pe care le avem la noi si plecam spre Castelul Cantacuzino, caci avem din nou intalnire cu toamna. Drumul forestier are avantajul ca in zona inferioara este croit printr-o padure de foioase, asa ca pedalam la deal sub o ploaie de frunze si atmosfera e destul de colorata si vesela. Radu se alatura sporavaielii continue dintre mine si Suzi si tot tinandu-ne de vorba si opintindu-ne in pedale in zonele mai abrupte, iesim intr-un final din padure. Se stabileste ca pauza de masa sa fie in punctul in care poteca turistica de pe muchie intersecteaza drumul forestier si toti asteptam cu mare interes ori pauza, ori masa, ori pe ambele.

Ne luam timp suficient pentru pranzul nostru si insotim rosiile, branza si salata de vinete cu povesti despre traseele de catarare din Peretele Vaii Albe. La poalele Bucegiului padurea a inceput parca sa se scuture si domneste mai mult caramiziul frunzelor intarziate inca aninate in copac. Sus bradul e rege si doar zadele mai adauga putina culoare peisajului. Insa abruptul prahovean, cu vaile, valcele si peretii sai strange toate onorurile celor 5 ciclisti ce il privesc admirativ de peste drum. Imi par atat de departate momentele in care ma cataram alaturi de Radu in Peretele Vaii Albe. Insa la fel de consolator imi este gandul ca intr-un an de antrenament, m-as putea intoarce din nou acolo.

Dar cum ciclistilor le sade bine cu drumul, pornim spre culmea Baiului si apoi spre Popasul Uriasilor. Dani ne deturneaza din nou si ne propune sa coboram pe o poteca ce ne va scoate direct in Valea Azugii si nu pe Drumul Carutasilor cum planuiam initial. Poteca cu pricina se numeste Poteca Afinarilor si din cauza faptului ca era destul de plina de frunze, intru cumva cu retinere pe ea, mai ales ca urma sa o cobor la prima vedere. Incerc sa nu ma las dusa de val, caci toti ceilalti se dau mai tare decat mine la vale si sa ma concentrez pe ce am eu de facut. Sa stau in sa. Imi iese surpinzator de bine si fiecare tura imi confirma ca RedBull Vampire Trails a distrus o paradigma si o noapte de dat a facut cat un an de frecat potecile din jurul Brasovului.

Din Valea Azugii cel mai bun drum spre Predeal este prin Susai, asa ca ne asternem la drum prin racoarea ce insoteste forestierul ce pare parca mai lung ca niciodata. De la Susai coborarea e numai una, full speed ahead pana la Cioplea si desi mai sunt inca doua ore de lumina, pur si simplu nu mai sunt picioare pentru mai mult.

Si oricum toamna inca tine cu noi, cel putin 10 zile de acum incolo. In Foreca we trust!