Daca sambata am facut tura luand-o prin partea de vest a Vaii Prahovei, pentru ca aveam o jumatate de zi libera de la munca am zis sa incerc si varianta prin est, prin muntii Baiului. De data aceasta in schimb sunt singur, si am si un target anume, respectiv sa prind ultimul tren care se intoarce din Sinaia spre Bucuresti.

Asa ca plec de la munca in pauza de masa, si ma sui intr-un personal care se misca cu viteza melcului turbat spre munte, ajungand in Comarnic pe la 16:20. Macar a fost ieftin, biletul fiind 15 lei. De aici am cam 4 ore pentru a prinde ultimul tren din Sinaia, care pleaca la 21:06.

O mica pauza de cumparaturi, dupa care trebuie sa incep alergarea din pacate pe un DN1 foarte aglomerat si plin de gaze de esapament. Dupa 2 kilometri fac stanga, pe una din stradutele Comarnicului care incepea sa urce pe un versant, si dupa un pic de invartit printre stratude si livezi pline de copaci inverziti, prind in cele din urma un forestier ce pare sa mearga in directia buna.

Din pacate dupa 20 de minute descopar ca nu prea exista o muchie continua care sa plece din Comarnic spre Baiului, si trebuie sa cobor pana in firul unei vai si sa urc din nou, avand parte si de un pic de boschetareala in tot procesul. In schimb de aici traseul a fost alergabil cam 100%, fara nici un fel de probleme de orientare. La inceput urc pe un forestier care serpuieste pe un versant sudic din Baiului, si pe masura ce castig altitudine prind si forestierul care vine din Creasta principala. Mi se pare foarte tare cat de usor poti sa ajungi aici, cel putin ca si timp.

Pe creasta principala in schimb se cam termina bateriile, mai ales atunci cand descopar ca Piscul Cainelui nu e muchia care ma asteptam sa fie. E plin de branduse in schimb pe aici, si lumina e foarte faina, cu aproximativ o jumatate de ora inainte de apusul soarelui. Fiind in schimb cam cu o jumatate de ora inainte de apusul soarelui, trebuie sa ma si grabesc pentru a ajunge pe lumina in Sinaia. Coboarea pe Piscul Cainelui e geniala in schimb la alergat, chiar o recomand ca o varianta ideala de a cobora din Creasta Baiului, poteca avand inclinatia numai buna pentru asa ceva.

Pe strazile inflorite ale Comarnicului.

Acolo sus trebuie sa ajungem, si mai departe.

Si dupa o ora, tusti sus.

Drumuri serpuite.

Portret de alergator la apus.

Baiul Mare la apus.

In Sinaia incerc sa gasesc fara success o pizzerie care sa prezinte incredere, dupa care ma urc in rapidul de 9 (la care pretul biletului a fost putin cam usturator) si dupa o ora jumatate de studiat chestii pe Kindle ajung inapoi in Bucuresti.

Un RT laconic, despre cum poti petrece o dupa-masa la munte, in timpul saptamanii.