In orasul de sub Tampa a venit vara. Au venit turistii, a inflorit socul, s-au umplut campurile de flori care imprastie polen in stanga si in dreapta, s-a lungit ziua. Nu s-au oprit inca ploile, dar par sa se fi hotarat pe mijlocul zilei, cat sa ne lase sa furam si noi dimineti si seri frumoase. 

Ora 5.30 nu este sustenabila pentru un morning glory repetat, asa cum se intampla iarna, dar evadari punctuale, chiar si la altitudini mai joase decat varful Postavaru sunt mereu posibile. Si ne umplu inima. Si daca iti alegi cu grija ora, chiar si locuri de altfel aglomerate precum Tampa pot avea sarmul lor. De exemplu, din punctul nostru de vedere, nu are niciun sens sa mergi pe Tampa dupa-amiaza, pentru ca va fi inevitabil plin de oameni. Nici gand sa asterni un picnic la punctele de belvedere. Dar poti oricand sa iti incepi ziua cu un mic dejun acolo. La ora 7-7.30, Tampa este doar a alergatorilor matinali. In rest, isi traieste orele de liniste. Asa ca te poti instala comod, porni primusul, incinge uleiul, praji omleta, face cafeaua si savurat totul privind si mai ales ascultand cum se trezeste orasul. Cum 300 m mai jos zgomul creste usor, usor. Clopotele bisericilor din centrul vechi masoara oricum sferturile si jumatatile de ora, asa ca ceasul poate fi lasat acasa. Sau macar uitat in rucsac. Parca am zis ca o luam slow. De la timp, pana la ce punem pe masa. In ziua asta de vineri nu ne-a insotit decat Ionut. Poate la toamna vom fi mai multi si vom face o campeneasca la bancuta de pe Gabony, asteptand rasaritul de octombrie.

12 ore mai tarziu, conducem spre Bran via Zarnesti pentru un final de zi la cort. Avem in minte un loc cu deschideri largi spre Bucegi si spre Crai, aflat pe coborarea finala de la Transilvania 100K. Zgomotul drumului national ramane repede in urma noastra si este inlocuit de sunetele variate ale padurii. Pasari. frunze ce se scutura de apa, ace calcate de talpile noastre si multe altele pe care nu le percepem. Doar 30 de minute ne despart de masina, dar totusi, aici pe dealuri este o alta lume. O lume cu iarba verde, flori, stanca, refugii, pete de zapada, vai numite si nenumite, ganduri, planuri, discutii despre ce va fi. Sacul de puf ma primeste calduros si pentru ca somnul nu se asterne, imi umplu seara cu actul doi din Traviata jucata la Salzburger Festspiele in 2005.

10 ore mai tarziu incalzesc apa pentru porridge-ul si cafeaua de dimineata. Ne trebuie energie, caci vom avea astazi de explorat cotloane noi din Ciucas cu o urcare pe la Mana Dracului, plecand din Dalgiu. Suntem gasca mare caci au venit si Cristi, Vali si Muha. Desi am rascolit sifonierul dupa outfitul de vara, tot imi e cald pe urcarea prin padure, pe care baietii par sa faca concurs sau sa isi fi pus in minte sa injumatateasca timpul de pe indicator. Poteca se catara pe versant serpentina dupa serpentina strangand metodic diferenta de nivel.

Cand in final panta se mai domoleste si drumul nostru se inscrie mai mult de-a coasta, dam peste obstacolele iernii, reprezentate de o multime de copaci cazuti ce trebuie sariti, ocoliti, dovediti. Si totusi, atunci cand in final, printr-un mic valcel inchis si umed iesim din padure, concluzionam cu totii ca efortul a meritat. Ciucasul arata cu totul diferit de aici si o multime de formatiuni stancoase ne atrag privirile in stanga si in dreapta. Varful pare sub asediu si nici nu e de mirare intr-o asemenea zi frumoasa. Noi mai avem ceva cale de mers pana acolo si poteca ne poarta printre tufe de afine, merisoare, bujori de munte (cei mai grabiti au inflorit deja) si palcuri de gentiene. Ce parea a fi o ora de la Mana Dracului e treaba de 30 de minute in compania potrivita, iar pe restul le petrecem stand pe varf la bai de soare.  Coborarea spre Dalghiu prin Poiana Teslei este lunga, insa ne da ocazia unor planuri potrivite pentru seara de samabata. In loc sa stam cu berea in mana pe canapeaua din apartement, am putea sa stam cu ea in mana in fata unei plasme naturale, la locul stiut de pe Coama Lunga.

Asa ca luam mancarea la pachet si in plus cate ceva de infipt in bat si urcam spre poiana unde vatra de foc ne asteapta, de data asta fara vant. Si astfel incheiem 38 de ore, din care am petrecut mai mult de jumatate din ele in natura. Ceea ce este un procent excelent.

Text: Mihaela.