Nu toate zilele de vara sunt facute egal, sunt zile in care arsita soarelui invaluie totul intr-o pacla cetoasa, exista zile de vara in care nu esti niciodata prea departe de un nor intunecat din care tuna si fulgera dar sunt si putine zile de vara in care ai parte de un cer senin si nori valatuciti care iti dau impresia ca vezi lumea prin cele mai clare lentile de pe lumea asta.

Iar in momentul in care ai parte de o astfel de zi fix in timpul descoperirii unor locuri salbatice si oarecum indepartate, nu ai cum sa nu te simti norocos. In timp ce ma opresc la poze la coborarea de pe Varful Paltinului, din muntii Neamtului imi dau seama ca daca as deschide brusc ochii aici as putea sa fiu la fel de bine undeva in Mongolia caci in departare se vad doar plaiuri domoale, nori valatuciti si un cer incredibil de albastru, fara nici un fel de drum, fara nici un fel de localitate in departare.

Si in mod paradoxal pata asta alba unde nu ajung prea multi turisti e totusi in mod egal aproape de Brasov si mi se pare incredibil ca acum cateva ore eram in mijlocul unui Brasov ce se pregatea de weekend, cu turisti tragand trollere dupa ei spre centrul vechi si cu localnici in drum spre cumparaturi.

Dar iata ca sunt indeajuns cateva ore in saua bicicletei, o bucatica din Creasta Neamtului si un pic de coborare pentru a te afla “in mijlocul pustietatii”, cu destul de multe semne de intrebare legate de traseul ce urmeaza. Si astfel iti dai seama ca uneori aventura nu depinde neaparat de distanta si ca daca ai putina imaginatie si curaj poti gasi o farama de aventura aproape oriunde.

Coborarea de pe Paltinu si bucata din Grohotis ce a urmat intra perfect in categoria asta, sunt locuri prin care sunt curios daca si cand a mai ajuns cineva cu bicicleta. Coborari in cap, pante provocatoare, turma dupa turma, jnepeni, afine, matahale de caini de stana, singur, la kilometri buni de civilizatie. S-a simtit cam la fel de reala ca orice aventura, atat pe portiunile de coborare abrubta unde imi dadeam seama ca o cazatura intr-un loc in care semnalul e ca si inexistenta ar putea sa fie cat se poate de serioasa, la fel si in momentul in care faceam piruete cu bicicleta printre niste matahale de caini neascultatori de stana, dar poate mai ales atunci cand faceam carry bike printre tufe de jnepeni si de afine cautand o poteca pe vestita muchie Sloreu Marcusanu. Momentul a fost urmat de o intalnire cu un cioban ce parea sa aiba stana literalmente la capatul lumii si de la care am reusit sa aflu pe unde mergea poteca, poteca ce s-a dovedit a fi pana la urma surpinzator de prietenoasa pentru bicicleta. Cu ocazia asta cred ca marchez si un first descent caci sunt destul de convins ca nu a ajuns nimeni pana acum pe bicicleta pe acolo.

Mancarea se termina fix cand ajung inapoi la Babarunca si in DN1, e deja ora 6 si eu imi dau seama ca nu am timp sa ma tin de planul initial de traversare a Ciucasului. Incerc totusi o trecere spre Dalghiu prin Poiana Teslei, trecere care esuaeaza lamentabil dupa ce ma invart 20 de minute prin zona incercand sa gasesc crucea albastra. E deja ora 19:00, Ciucasul arata genial in lumina apusului si e timpul sa abandonez aici planurile de traversare.

Intoarcerea in Brasov e in schimb cat se poate de chinuitoare o zi intreaga de aventura a fost prea mult pentru cele cateva batoane pe care le-am luat dupa mine asa ca pe undeva prin Poiana Teslei am dat serios cu capul de zidul energetic, cu momente in care visam doar la cola si la ciocolata si in care orice efort era incredibil de greu. Noroc ca de aici pana in Brasov totul e la vale, inapoi spre orasul in care turistii si localnicii isi incheie activitatile obisnuite de sambata. Atat de aproape, si totusi atat de departe de experienta din timpul zilei.

Raman in schimb planurile pentru a face traversarea cu adevarat epica si de a adauga la lista muntilor Ciucasul si Siriul, poate intr-o alta zi lunga de vara. Si in mod sigur cu mult mai multa mancare dupa mine….

Track si date aici:

https://www.strava.com/activities/1107605179

Deasupra Brasovului, spre Valea Azugii cu un incredibil vant din spate.

Urcand cu spor pasul Azuga.

Piatra Mare dintr-un unghi inedit, din care chiar se vad pietrele din apropierea varfului.

In ultimul plan din dreapta se vede Ciucasul, loc in care sa ajung pana seara. In rest pante inierbate numai bune de a scoate suflul din orice ciclist.

Bucegiul si norii purtati de vantul cat se poate de hain.

Ridge riding.

Plaiuri, plaiuri si iari plaiuri. In departare muntii Grohotis.

Unghiul pantei si Ciucasul in departare.

Sus pe munte s-au facut afinele, si zmeura asa ca in orice tura e acum inainte ar trebui luate in calcul si pauze destul de lungi de cules fructe de padure.

Jnepening. Trebuie spus ca nu e absolut nici o placere sa cari bicicleta in spate printre jnepeni intepaciosi. Pe undeva pe Sloreu Marcusanu, in cautarea potecii spre Babarunca.

Ciucasul vazut un pic mai de aproape.

Pauza de masa, din pacate fara nici un fel de mancare ramasa in traista.

Ciucasul atins doar tangential, din Poiana Teslei. Ramane in plan pentru tura urmatoare…