Un pic mai multe poze aici.
Jurnalul Mihaelei aici.

Am promis ca o sa incerc sa scriu totusi cateva randuri dupa fiecare tura, si pentru ca dupa weekend-ul care a trecut nu am avut de ales prea multe poze de data aceasta chiar am apucat sa le scriu la timp.

Elvetia Saxona o sa fie cu siguranta unul din locurile care o sa-mi lipseasca, si cel mai probabil o sa apucam sa exploram prea putin din intreaga zona in timpul pe care il vom petrece aici. De fapt sincer chiar daca ai trai cateva vieti nu ai avea timp pentru toate traseele de catarare deschise in zona. Sunt in total 12.000 de trasee intr-o zona care ca suprafata nu depaseste un masiv muntos de dimensiune medie. La o rata de 4-5 trasee pe zi ar dura 8 ani de catarare continua, zi de zi, dar tinand cont ca nu ai voie sa te cateri 24 de ore dupa o ploaie, si ca ai si iarna in ecuatie sunt convins ca o viata nu e suficient.

Poate cel mai mult e sentimentul de aventura pe care il ai in momentul in care te cateri in zona, si cam in fiecare iesire mi-a fost confirmat faptul ca nu ai neaparata nevoie de pereti de sute de metri pentru a trai o mica aventura. Cred cu tarie ca aventura apare doar atunci cand exista o sansa mai mica sau mai mare de a esua. Si in functie de aventura pe care o traiesti a esua poate insemna diferite lucruri, de la a te pierde pe undeva prin mijlocul pustietatii, pana la abandona la un concurs care te pune pe genunchi, pana la a te da jos dintr-un traseu de catarat. Dar intotdeauna pentur a exista aventura trebuie sa existe si o oarecare indoiala asupra reusitei. Si cateodata, destul de rar ce e drept, la anumite trasee de catarat sau in anumite stiluri de catarat a esua poate sa echivaleze cu capatul liniei.

Cert e ca ultimele luna in care am tot iesit la catarat, fie la panou, fie la diferite faleze de catarat din Germania nu m-au pregatit deloc pentru Elvetia Saxona. Asigurari prea dese, sau prea solide (sincer in momentul in care pui o nuca bine in calcar sanatos, stii cu siguranta ca daca o sa cazi de acolo nu o sa dai cu fundul de pamant), magneziu, dar in primul rand prea multe prize, si prea sanatoase.

Pentru ca gresia mancata de ploaie din Elvetia Saxona are cam de toate dar la capitolul prize sanatoase de care sa poti sa te tii cum trebuie e cam deficitara. De fapt daca ar fi sa compar, tot stilul de catarat e complet diferit, si mergi mult mai mult la echilibru, nefiind prea multe prize si chiar si pe traseele usoare trebuie sa ghicesti miscarile. Nu am nici o problema sa am asigurari precare sub mine, sa am noduri sau anouri date pe dupa colturi rotunjite, atat timp cat am de ce sa ma tin, dar in momentul in care urci la echilibru cu miscari pe care nu ai nici un fel de siguranta ca poti sa le refaci pentru a cobori incep sa ma simt putin nesigur.

De multe ori trebuie sa siguranta ca esti pe unde trebuie, si nu intr-un traseu alaturat de 3 ori mai greu, pentru ca de multe ori nu e deloc usor sa ghicesti liniatraseului. Iar ghidul in germana cu zeci de prescurtari si cu descrieri laconice nu ajuta intotdeauna, dar deh inteleg ca trebuiau sa inghesuie textul pentru a incapea 12.000 de trasee (si asa sunt 6 volume diferite pentru toate sub-zonele). Si te bucuri de fiecare data cand mai bate putin vantul, sau cand soare intra putin in nori, pentru ca poti sa-ti mai usuci putin mainile inainte de mai urca putin.

Revenind la weekend-ul care tocmai a trecut, Mihaela a scris deja un jurnal destul de detaliat, dar am zis sa mai scriu si eu cateva randuri. Dupa o incercare complet esuata de a descoperi o zona noua de catarat, Affenstein am facut o tura foarte frumoasa de trail-running pe potecile din zona, pe inserate, in momentul in care potecile se golisera complet de turisti. Spun complet esuata pentru ca am ajuns pe doua trasee care mi-au cam testat un spirit de aventura cam inexistent in ziua respectiva. De fapt a fost clar una din putinele zile de pana acum cand nimic nu s-a legat la capitolul catarat.

Affenstein.

Privind spre Piatra Iernii.

Cu gandul la Mehedinti.

Seara ne indreptam din nou spre Winterstein, pentru a incerca un alt loc de boofen (bivuac in aer liber), de data aceasta intr-u cort de piatra, cocotat undeva sus pe o platforma unde se putea ajunge decat dupa ce se catara la liber un mic peretel de cativa metri. Izolat, aerian, intim, cu o priveliste pe masura dimineata, a fost de departe cel mai frumos loc de bivuac pe care l-am avut pana acum.

Cortul nostru de piatra.

Si rasaritul zilei.

Privelistea de dimineata.

A doua zi in schimb ne-am luat revansa la catarat, pe primele trasee tot stangaci, dar pe masura ce ziua a inaintat cu din ce in ce mai multa incredere. De data aceasta ne-am mutat in schimb din nou in Bielatal pentru reacomodare, aici stanca fiind ceva mai fragmentata si ceva mai bogata in prize. Pana la un traseu destul de epic care pe parcursul a 40 de metri a avut de toate, de la perete compact, pana la traversee expuse, pana la hornuri cu ramonaj. Pfeilerweg din Verlassene Wand, in traducere libera drumul coloanei din peretele parasit.

My friends, si la propriu si la figurat.

Cred ca ne place atat de mult zona tocmai pentru e imbinare extrem de ciudata intre etica, aventura si putina lipsa de sens. Pana la urma de ce s-ar catara cineva astazi asigurandu-se cu noduri, uneori pe trasee ce nu pot fi asigurate, fara magneziu, la fel cum se catarau si cel care au deschis traseele respective. De ce ar urca cu rucsaci pentru a dormi sub cerul liber sau in mici grote suspendate printre stanci cand campinguri si pensiuni, si cazari si dusuri calde.

Pentru ca poate par lucruri fara sens, dar sunt aproape de sufletul nostru, si oarecum extrem de departe de tenta comerciala/industriala pe care poata sa o aiba uneori escalada, pentru ca un momentul in care urci pe un turn experienta e mult mai aproape de a aceluia care acum 100 de ani urca pentru prima data pe turnul respectiv. Iar ca si incheiere, cautand prin tenebrele internetului am dat peste un set de poze antice extrem de interesante din Elvetia Saxona de la inceputul secolului, si intamplat fix pe unul dintre trasee, Pfeilerweg, am fost si noi weekend-ul asta.