Urmeaza inca un jurnal ramas restant de asta vara, m-am gandit povestesc un pic si despre traseele pe care le-am facut in Dolomiti, in speranta ca voi reusi sa-i inspir si pe alti sa exploreze acesti munti. Dupa parerea mea Dolomiti sunt ceva aparte, e greu sa-i compari cu alti munti, si clar se merita vazuti cel putin odata intr-o viata de om.
Revenind la traseul nostru Primo Spigolo e o ruta de V+/450m ce urca pe primul umar din Tofana di Rozes. Pentru noi avea sa fie primul traseu mai lung pe care aveam sa-l urcam, dupa ce in ziua de dinainte incercasem cateva trasee mai scurte (150-200m) in alta zona, era una peste alta un traseu de 14 lungimi de coarda, mai lung decat multe din traseele din peretele Vaii Albe.
Primele lungimi au fost foarte frumoase, un diedru horn foarte placut si expus la catarare, in schimb dupa ce s-a terminat acesta am balaurit traseul putin intr-o zona mai usoara in care erau 50 de variante, reintrand in traseu putin mai sus inainte de o alte portiune interesanta si ceva mai dificila. Ca specific ca peste tot in dolomiti mobilele sunt un must, pe cam tot ce inseamna mai putin de gradul IV+ pitoanele sunt ori foarte putine ori inexistente. In schimb in momentul in care crestea dificultatea incepeau sa apara si pitoane mai dese. Traseele in schimb foarte frumoase ca si catarare, fiind relativ sus nu exista iarba in trasee iar stanca e de asa natura incat ofera foarte multe prize pe un teren vertical si chiar surplombat pe alocuri. Mi-a placut foarte mult si pasul cheie al traseului din a 3-a lungime, care a fost pentru mine primul contact cu un V de dolomiti, un diedru larg pe care l-am prins destul de ud, dar foarte frumos ca si miscari. Au foarte frumoase si lungimile 7-8, cu un caracter puternic vertical.
In jumatate din traseu am mers oarecum concomitent cu cei doi italieni, un tip si o tipa cu care am apucat sa dialogam destul de mult. Tipul avea cam 50 de ani si avea un aer serios, a fost tare o discutie din a 8 sau a 9 regrupare dintre Mihai si nenica, unde in timp ce eu balauream dupa traseu si incercam sa ocolesc niste surplombe pentru a iesi inapoi in creasta nenica a zis ceva de genu (scuzati italiana extrem de aproximativa):
– Non e necesario di cercare gli strampiobi..
– Noi gli troviamo senza gli cercare (replica lui Octavian).
Pana la urma pe ultimele lungimi ne-am miscat ceva mai repede pentru ca parea sa se apropie si ploaia si ne-am distantat putin de ei, pana la urma iesind din traseu cam cu o jumatate de ora inainte lor. In total traseul ne-a luat cam 6 ore, iar coborarea cam o ora si jumatate, pe un brau si dupa aceea pe poteca turistica inapoi la masini. Ce echipament am avut dupa noi un set de nuci si cateva friend-uri medii, echipament care e recomandat si necesar cam pentru toate traseele clasice din zona. Traseul il recomand fiind in traseu foarte bun de introducere in zona, si extrem de spectaculos.
Leave a Reply