Dupa o zi intreaga petrecuta in masina pe drum intre Oradea si Cortina ajungem in cele din urma noaptea aproape de ora 23 la campingul Olympia, camping de care auzisem de bine. La receptie pare sa nu fie nimeni si pe usa era pus o hartie pe care scrie mare « Completely full » . Ne invartim putin pe langa recepetie, nu se seziseaza numeni dar descopar in cele din urma o sonerie cu care reusim sa dam de tipul de la receptie care ne gaseste un loc chiar la intrare intre doua casute de lemn. Locul a fost foarte fain pana la urma in comparatie cu alte locuri de cort, deoarece era gazon fata celelalte corturi care erau intinse pe un fel de pietris amestecat pe alocuri cu namol.

A doua zi dimineata ma trezesc devreme si incep sa inspectez campingul, si prima chestie pe care o vezi in momentul in care iesi din cort fiind peretele dinspre Punta Fiames, care e imens in comparatie cu orice din Romania. Si acesta era decat un peretel situat chiar langa camping, avand o inaltime de cam 600m. Campingul e destul de fain, dar a fost mult mai fain « La Sorgente » anul trecut in Mont Blanc, oricum una peste alta a fost foarte fain si aici desi a fost mult mai aglomerat. Vremea se anunta haotica, dar noi ca batmanii ne-am hotarat ca daca prindem o fereastra de vreme faina sa urcam la « Cinque Tori » pentru a incerca un traseu de acomodare.

Dimineata a plouat in reprize astfel incat ne-am plimbat prin Cortina explorand orasul printre picaturi. Am facut si aprovizionarea cu alimente perisabile pe care nu puteam sa le luam din Romania, de genul iaurturi, sucuri, fructe si legume. In rest am avut multa mancare de acasa, si ne-am gospodarit in mare parte singuri. De fapt meniul pentru zilele petrecute acolo arata cam in felul urmator : dimineata cascaval, salam uscat, rosii, iaurturi cu fructe / la pranz in general alimente frugale de genul dulciuri, carnati sticks, jandarmi, cascval si ocazionala conserva de carne / seara paste din beslug, in diferite combinatii, cu branza de burduf, cu cascaval, cu salam uscat, cu diverse sosuri. Una peste alta dupa doua saptamani nu pot sa zic ca ne-am plictisit de ceva din meniul nostru, poate doar de salam uscat iar pastele au fost vedete.

In jurul pranzului ne intalnim cu Catalin al nostru care era venit de cateva zile impreuna cu Catalin Vrabie. Incercasera cu 2 zile in urma Hasse-Brandler in Cima Grande dar s-au retras dupa cateva lungimi, iar dupa aceea vremea s-a stricat si nu au reusit sa faca prea mare lucru. Iesim la o pizza cu oameni, aflam tips&tricks despre zona diferite drumuri cu taxe si alte informatii utile. Pana terminam soarele iese si ne momeste cu promisiunea unei dupa-amiezi cu vreme faina, astfel incat pe la 16 :30 urcam cu masina spre Cinque Tori. Drumul e fain, foarte ingust si abrupt, de urcat l-am curcat in pare parte cu a intaia si foarte rar cu a doua. De unde lasam masina privelistea se deschide si desi mare parte a varfurilor sunt acoperite de nori cateva masive se vad genial, munti incredibil de stancosi in toate directiile, iar exact deasupra noastra « Cinque Tori » despre care citisem o groaza pana acum. Sunt un fel de zona scoala, foarte frecventata unde se poate catara cam tot timpul anului, cu foarte multe rute in general destul de scurte, de maxim 150m dar de dificultati variate, si cu multe trasee de escalada in jurul lor.

Croda di Lago cu Sorapis in stanga.

Si-am ajuns!

Un horn imens ce despica Tore Grande in doua.

Urcam cele 10 minute pana la turnuri si incepem sa identificam rutele, si din cauza ca vremea incepea sa se deschida ne hotaram sa intram intr-un traseu clasic de IV+ (Torre Romana / Diedro Nord), era deja ora 17:00 cand intram in traseu dar si traseul era destul de scurt, de “doar” 120m. Ne impartim rapid echipamentul pentru doua echipe si plec eu primul cu Oana secund urmat de Mihai si de Mike, cu intelegerea ca daca punem mobile sa se las lui Mihai pentru a le folosi si el, pana la urma nu a fost nevoie deoarece am pus un singur friend pe traseu.

Tore Romana.

Cortina D’Ampezzo si imprejurimile.

Pe prima lungime intuiesc cam pe unde ar veni traseul, intrand intr-un horn surpblombat dar in care puteai sa te intepenesti, dar la indemnele fetelor am deviat cativa metri mai la dreapta si am nimerit intr-un traseu de escalada de 6/6+ pe care am mers cam 10m inainte de a reveni in diedru. Avea si acesta o mica surblomba la un moment dat care s-a dovedit chiar interesanta si la care am tras de o bucla pentru a iesi deasupra. Trecerea a fost interesanta si pentru fete, mai ales pentru Mike care a trecut ultima. Traseul e foarte interesant, destul de rar asigurat si cu primele doua lungimi destul de sustinute, cred ca in total sunt sub 15 asigurari fixe tot traseul, incluzandu-le pe cele din regrupari.

Traseul nostru.

Mihai si Oana in prima regrupare.

Oana ramonand pe hornul din a doua lungime.

Si vremea se burzuluieste.

A doua lungime a fost aproape excusiv de horn/diedru, cu cateva momente de ramonaj in care unii s-au intepenit cu mare arta. Cand ajungem in penultima regrupare vremea se burzuluiesti brusc si ma grabesc sa ajung pe varf, catarand rapid o lungime de grad III dar foarte spectaculoasa, cu o fisura verticala ce despica turnul in doua pe multi metri. Ajung in varf la fix pentru a fi intampinat de un fulger nu foarte indepartat si de primii stropi de ploaie astfel incat sun retragerea, nu suficient de rapid pentru ca incepe o ploaie torentiala de vara.

Sunt tare faine si momentele in care nu totul merge asa cum ai planuit si mama natura iti da toate planurile peste cap, si te trezesti cum rapelezi printr-o ploaie torentiala, doar in tricou, la 100m de baza traseului, si cu ocazionalul fulger pe langa tine. Pe de o parte esti ud si murat ca o curca plouata, apa siroieste si sare din corzi la fiecare rapel pe masura ce trece prin reverso, dar in acelasi timp nu poti sa te amuzi de situatia in care te gasesti si in care ai intrat de bunavoie si nesilit de nimeni. Astfel incat rapelurile au fost chiar fun, cu obisnuitul haz de necaz, cu cantece si voie buna, si cu opritul ploii exact cand am terminat rapelurile binenteles. In timpul rapelelor mi-am dat seama si de ce am luat-o pe Mike de nevasta, deoarece desi toate lucrurile noastre ramasesera la baza traseelor Mike a avut inspiratia sa bage macar incaltamintea in pungi, astfel incat jos macar aveam picioarele uscate desi in rest eram uzi leoarca.

Alpinist ud dar fericit.

(in momentul respectiv ma amuzam de cum sare apa din coarda noastra ce are deja aproape 3 ani, si a deveni cel putin paroasa si si-a pierdut orice tratament dry)

Lasarea noptii.

A urmat retragerea la masini si drumul pana in camping, si o zi planuita pentru uscarea echipamentului….