Dupa ziua de pauza in care ne-am uscat echipamentul am hotarat sa incercam sa vedem cum sunt ceva trasee mai lungute din zona, astfel incat alegem ca destinatie Monte Popena Basso unde sunt o serie de rute de 150-200m cu o retragere facila ce iti permite sa faci mai multe trasee in aceasi zi.

Astfel pornim 6 cutezatori la drum, eu, mike, octavian, vio, oana si mihai. Desi aveam practic un singur echipament complet de catarat pentru 4 oameni reusim pana la urma sa incropim suficient material pentru 3 echipe, eu cu oana, mike cu mihai si octavia cu vio. Oricum pe traseele usoare nu ai nevoie de foarte multe bucle, mai importante fiind mobilele care sunt chiar utile pe alocuri. Lasam masina ceva mai incolo de Albergo Dolomitici si dupa ce balaurim poteca prin padure alegem sa urcam de-a dreptul spre perete. Pana la urma gasim si poteca adevarata si dupa un pic de grohotis ajungem la baza peretilor unde ne impartim pe trasee , eu si oana intram in Via Mazorana-Adler (IV, 140m), iar mihai,mike,octavian si vio intra in Diedro Mazorana (IV, 119). La despartire stabilim sa ne vedem sus, chestie ce a creat cateva mici problema.

Via Mazorana-Adler a fost un traseu chiar frumos, pe care aveam sa-l fac si cu mike seara. Complet natural, cu un traverseu foarte fain pe prize sanatoase si cu un horn putin surpombat la final la sfarsit, toate intr-un grad IV de Dolomiti. Stanca e de asa natura incat ofera o groaza de prize, pe un teren aproape vertical. Sus ajungem in schimb intr-o mare de jnepeni care face orientarea imposibila astfel incat pornim cuminti pe poteca de coborare spre baza peretilor in timp ce oamenii ne asteptau la sfarsitul traseului lor. Ajunsi jos intram repede in celelalt traseu, adica in Diedro Mazorana un traseu frumos ce urmareste linia unui diedru-horn. Foarte interesant ca si catarare, si destul de taricel pentru gradul lui, la un moment dat e un horn din care trebuie sa iesi in exterior, pe prize sanatoase dar destul de expus.

Via Mazorana-Adler

Si Diedro Mazorana

Oana pe traverseu, in spate cele trei Cime

Ne pregatim de coborare.

Ramonand cu spor.

Priveliste de vis.

Sus oamenii ne asteptau destul de suparati de cam o ora jumatate, degeaba am incercat sa le explic ca habar n-aveam unde in marea de jnepeni ar fi trebuit sa iasa traseul lor. In cele din urma pornim din nou spre baza traseelor, si intram o ultima data in perete, eu si mike pe Via Mazorana-Adler si Octavian cu Mihai in La prima volta di Martina, un traseu de VI+ si 90m. Iesim cu putin inaintea oamenilor din traseu si ajungem jos la timp pentru a constanta ca la primul rapel uitasera un nod pe coarda si cineva trebuia sa urce sus pentru a debloca coarda, astfel incat dau o fuga pana sus si dupa ceva balaurit reusesc sa gasesc punctul de rapel si eliberez nodul.

Mike suparata dupa o ora si jumatate de asteptare.

Si din nou pe traverseu.

Mihai cap in traseul de alaturi.

Si din nou mult pozatele cime.

La coborare soarele era deja la apus, dupa o zi lunga cu vreme superba in care facusem 3 trasee insumand in total cam 512m. Zona arata superb, ai tot timpul in fata cand te cateri cele Tre Cime di Lavaredo, lacul Misurina si Cadinii di Misurina, iar traseele sunt foarte bune ca acomodare cu zona.

In loc de incheiere.