Dupa introducerea in Turcia din Edirne a venit momentul sa bat si cei 210 kilometri pana in Istanbul. Pana cand nu ajungi in Turcia si pana cand nu te uiti pe o harta e greu sa-ti dai seama cat de lunga e tara asta. De la un colt la altul sunt 1700 de kilometri, mai mult decat din Bucuresti pana in München, si probabil o sa petrec prin Turcia undeva intre doua si trei saptamani.

In Turcia, in comparatie cu Bulgaria, primavara si-a intrat in drepturi si temperaturile sunt ceva mai ridicate si totul e mult mai verde. Dezavantajul e in schimb ca si ploua mult mai mult si parca intre frig si ploaie as alege frigul. Iar daca ar fi sa aleg intre vant din fata, sau frig, sau ploaie, vantul din fata e ultimul pe care l-as alege.

Prognozele de la meteoblue dupa care m-am ghidat in ultima perioada au cam dat-o in chix destul de des si incep sa ma cam indoiesc ca au un grad mai mare de adevar decat datul cu banul. Pe de o parte, te bucuri putin atunci cand trebuia sa ninga si nu ninge, dar si cand se petrece reversul medaliei incepi sa-i blestemi putin pe cei de la care iau oamenii cu site-ul prognozele.

Astfel incat, dimineata, spunea meteoblue putina ploaie si vant potrivnic de 9 kilometri la ora. Ar fi fost ok, mai o ploicica, mai o briza care sa te mai zvante. Trei ore mai tarziu in schimb, pedalam din rasputeri pentru incredibila viteza de 13-14 kilometri la ora, pe plat, printr-o ploaie serioasa de primavara ce nu dadea semne sa se opreasca. De curiozitate verific din nou prognoza si normal ca se schimbase la realitatea din teren, dar nu prea vad ce folos avea sa-mi spuna corect cum e vremea acum.

Din toate zilele de pana acum cred ca aceasta a fost cea mai muncita, si cei 85 de kilometri i-am simtit mult mai grei decat cei 180 facuti in Ianuarie pana la Slatina. Cel mai tare era cand venea o panta la vale si trebuia sa pedalezi pentru a cobora cu 20 de kilometri la ora. Cred ca vantul care m-a ajutat prin Bulgaria s-a hotarat sa egalizeze putin balanta.

Si cu asa vant si cu ploaie am incercat o singura varianta ocolitoare prin satele turcesti, varianta care desi frumoasa in momentul in care s-a adaugat in ecuatie si un drum de tara cu ceva namol si pante mai serioase am revenit pe drumul principal. Imi dau seama ca pe drum sunt zile si zile si puse in balanta de cand am plecat majoritatea zilelor au fost cu vreme buna, iar spre sfarsitul zilei ploaia s-a mai potolit si m-am si zvantat, si am putut sa pun si cortul la uscat. Sa vedem cum o sa fie ziua de maine.

Datele zilei:

Distanta: 85km.
Diferenta de nivel: 900+ / 900-.
Moral: 4.
Obiective: 3.

Drum intins.

Singura tentativa de scurtatura pe ziua de azi, inainte de a veni ploaia.

Si trece si ploia, catre Istanbul tot inainte.

Dimineata vine si e ca toate diminetile de pana acum: umeda, cu foarte multa roua si cu cortul plin de umezeala. Vestea buna e in schimb ca se anunta o zi cu soare si ca vantul nu mai bate chiar asa de tare din fata astfel incat sperantele ca pot ajunge pana in Istanbul intr-o singura zi incep sa reinvie. Initial voiam sa ma trezesc la 5 pentru a profita mai mult de momentul pana cand se starneste vantul, dar caldura sacului de dormit m-a facut sa aman momentul pana cand a rasarit soarele.

Bun, a iesit si soarele, strang si cortul ud, impachetez totul in coburi si ma asez din nou la drum. De curiozitate am verificat si sunt 150 de kilometri pana la gazda la care trebuie sa ajung, si daca vantul e ca si cel de ieri imi dau seama ca nu as avea nicio sansa. Pe de alta parte, nici dupa ce intri in zona metropolitana a Istanbulului nu prea e cale de intors si nu prea ai cum sa pui cortul. Dar pe principiul incercarea moarte n-are, hai sa incepem sa mancam kilometri.

Din fericire vechiul drum de la Edirne spre Istanbul are un fel de banda de urgenta pe care poti sa mergi fara probleme cu traficul, dar experienta de a pedala pe el e departe de a fi idilica. In schimb dupa ploaia de ieri nu am niciun fel de dorinta de a mai incerca drumuri secundare cu noroi, si asa pana la locul de cort m-am incarcat cu noroi cat pentru toata ziua.

Pe masura ce se ridica soarele incepe sa se inteteasca si vantul, si viteza de deplasare incepe sa scada. Nu e ca si ieri, si acum pot totusi sa inaintez cu 15-16 kilometri la or, vantul bate putin oblic, dar ce e la fel de important e ca am parte de soare si cer albastru.

Orasele mai maricele trec unul cate unul la cate 20-30 de kilometri si eu imi calculez pauzele si mesele dupa ele. Ce mi se pare foarte interesant in Turcia e ca anumite lucruri pe care le mananci de pe strada sau in mici restaurante nu sunt foarte scumpe in comparatie cu ce ai lua dintr-un mic magazinas. Si la asa de multi kilometri chiar trebuie sa intre ceva calorii in sistem, destul de multe daca stau sa ma gandesc bine. Desi am o oarecare predispozitie sa ma ingras in urmatoarele 9 luni de zile sigur am scapat de problema asta si pot sa mananc absolut orice imi face cu ochiul. La un moment dat problema incepe sa devina sa mananci suficient pentru a nu ramane cu bateriile pe zero de la un moment incolo.

La jumatatea zilei sunt pe la 80 de kilometri, nu e chiar asa de rau pentru o jumatate de zi de pedalat, dar nici poze nu au fost de facut si nici locuri interesante de vazut pe drum. Si de aici pare posibil ca pana seara sa ajung in Istanbul.

Cu 80 de kilometri inainte de Istanbul in schimb incepe orasul. Desi se numeste Silivri si intre el si Istanbul mai sunt si alte orasele eu nu pot sa zic ca mi-am dat seama unde se termina unul si unde incepe celalalt, totul fiind o mare aglomerare urbana. Iar traficul devine din ce in ce mai intens pe masura ce ma apropii de Istanbul.

E greu sa va imaginati scara la care se desfasoara totul si cat de intins poate sa fie orasul acesta. E un megalopolis de 17 milioane de locuitori, mai mult decat multe tari din Uniunea Europeana, si toata populatia e stransa pe o suprafata destul de mica. Pare un mastodont ce are o viata a lui, care pulseaza si prin ale carui vene in cazul Istanbulului curge trafic. Mult trafic, imens de mult trafic si orasul e gandit pentru acest trafic cu artere facute sa poarte oameni, mijloace de transport si masini dintr-o parte in alta.

Si in toata imensitatea asta ma simt ca un pestisor de aur ajuns in canalizare, in cazul meu o bicicleta intr-un mare curent de masini, o mica particula intr-un oras imens si asurzitor. Probabil am ales si o varianta mai putin fericita dar directa de a ajunge in oras, drumul D-100 cu 6 benzi care strabate orasul de la vest la est. In momentele respective am fost mai mult decat recunoscator Mihaelei care m-a convins sa iau vesta reflectorizanta de la Decathlon (pe care am primit-o ca sponsorizare). In tot traficul respectiv sa fii vizibil e unul din cele mai importante lucruri pe care poti sa le faci, si le arati soferilor ca esti si tu acolo pe sosea. Iar cu tot traficul vajaind pe langa tine, cu iesiri si intrari de pe drumul principal care erau ciudat de negociat, atentia era intinsa la maxim.

Pana in 2050 se estimeaza ca jumatate de populatia globului o sa traiasca in aglomerari urbane de genul acesta, dar sper din toata inima ca anul respectiv sa nu ma prinda intr-un astfel de oras. Acum trebuie spus ca numarul de biciclisti in Istanbul e ca si inexistent, sau oricum inexistent in comparatie cu numarul oamenilor ce folosesc mijloacele de transport in comun sau masinile, si mi se pare ca atunci cand s-a facut planificarea orasului s-a gresit pe undeva. Imi dau seama ca mare parte din traficul spre Asia trece pe aici dar sunt sigur ca ar exista si alte solutii.

Dupa 50 de kilometri extrem de obositori prin trafic, dar care s-au scurs destul de repede tinand cont ca oricum nu aveai ce sa vezi sau unde sa iei o pauza pana la urma dau de iesirea pe care o cautam si incepe deslusirea labirintului de stradute. Noroc cu aplicatia de la Warmshowers si cu smartphone-ul, ca altfel nu mi-as putea imagina cum as putea sa ma descurc intr-un oras atat de mare.

Acum inca putin despre turci. Aici e intr-o oarecare masura la fel ca in Romania, o societate in care totul e interconectat. Fiecare stie pe cineva care stie pe cineva care te poate ajuta cu ceva. Si astfel in Istanbul am ajuns sa stau la unul din profesorii studentului la care statusem in Edirne, Yucel care a fost super de treaba si care mai gazduia in acelasi timp si un cuplu de cicloturisti nemti plecati de 2 ani de acasa astfel incat am avut ocazia sa mai folosesc putin si germana. Si imi pare bine ca nu s-a pierdut chiar asa de mult cum ma asteptam in ultimele 2 luni de zile.

Datele zilei:

Distanta: 152km.
Diferenta de nivel: 1200+ / 1200-.
Moral: 6.
Obiective: 2.

Roua de dimineata.

Cer albastru si coafura rezista.

Megalopolis vreme de 50 de kilometri.

Mic dejun turcesc.