Mai e mai putin de o zi pana la plecarea spre Himalaya Indiana iar panica plecarii si a pregatirilor pe ultima suta de metri s-a instalat aproape complet. Climax-ul va fi probbil in seara de joi cand vom incerca sa punem cap la cap bagajele pentru o luna de biciclit prin prin Himchal Pradesh, Ladakh si prin Jammu si Kashmir. Uitandu-ma in spate cred ca aproape orice plecare e legata de o avalansa de lucruri pe care te straduiesti sa le rezolvi pe ultima suta de metri si pe care nu ai reusit sa le termini niciodata inainte de plecare. Dar tot din experienta ultimelor plecari stiu la fel de bine ca nu e chiar musai sa termini totul si ca multe din ele se pot rezolva foarte bine si pe drum. Dar deocamdata, panica!

Planul e destul de simplu, vineri dimineata zburam spre New Dehli, de acolo luam autobuzul spre un oras de la poalele muntilor, ne cumparam biciclete indiene sub 200 de euro si de acolo incepem sa ne indreptam incet spre Ladakh si catre Leh. De aici daca ramane timp si daca pasurile de 5000 de metri pe care trebuie sa le trecem nu o sa ne puna capac speram sa avem timp sa coboram si spre Kashmir si Srinagar.

Legat de zbor trebuie sa recunosc ca faptul ca zburam pana acolo se simte putin ca si cum am trisa, cel putin in comparatie cu orice calatorie care te poarta pe uscat. E complet pierduta insiruirea de tari, granite si obiceiuri si e ca si cum te-ai teleporta brusc intr-un alt colt alt pamantului. Poate si de asta ma intreb cat timp o sa dureze pana cand o sa ne deconectam si pana cand o sa intram complet in modul de calatorie.

In schimb poate cea mai mare diferenta fata de drumul din anii trecuti din Asia Centrala e timpul scurt, intr-o luna vrem sa ajungem si pana la capatul Indiei si sa ne si intoarcem inapoi de acolo, asa ca tare mi-e frica ca senzatia de a avea tot timpul din lume va fi una greu de gasit in calatoria ce urmeaza.

In schimb visez la momente in care transpirati si cuprinsi de oboseala unei zile petrecute in sa vom pune cortul undeva la capatul lumii inconjurati de varfuri de 6000 de metri.

Si privind obiectiv sunt destul de multe semne de intrebare care fac ca totul sa se simta ca o mica aventura: oare vom gasi biciclete indiene care sa se incadreze in buget si care sa nu cedeze dupa cateva sute de kilometri, oare nu vom ingheta in inceputul de toamna himanalayana, oare vom avea timp suficient pentru a ne aclimatiza pentru pasurile inalte pe care le avem in drum si oare vom reusi sa ne intoarcem la timp din capatul Indiei pana inapoi in New Dehli?… Ramane de vazut.

Foto credits: Joshua Cunningham. , pe care l-am intalnit acum un an de zile in Bishkek si care a continuat mai departe calatoria spre Vest. O fotografie chiar poate face cat 1000 de cuvinte.