Daca dupa calatoria de anul trecut in care am baut cantitati imense de ceai negru m-am intors cu un oarecare atasament fata de ceai, calatoria de anul acesta o sa fie cel mai probabil calatoria in care o sa dobandesc acelasi atasament pentru cafea. Dupa saptamanile petrecute cu Spaska in Kyrgystan, atunci cand cafeaua de dimineata era la ordinea zilei, am vazut ca nu e chiar asa de greu sa faci cafea pe drum si a inceput sa-mi placa gustul si plusul de energie pe care ti-l da, asa ca in ultimele saptamani am trecut la regimul de doua cafele pe zi, una de dimineata inainte de plecare si una la pauza de pranz.

In cazul zilei de astazi, cum am reintrat in desert si cum nu e nici un loc adapostit si lipsit de nisip in jur, cel mai bun loc pentru cafeaua de la pranz e fix in mijlocul unei portiuni de drum nou construita pe care nu e absolut nici un fel de trafic, la jumatatea drumului spre Nukus, ultimul oras mare in drumul spre Kazakhstan. Oamenii de aici nu sunt uzbeci si chiar daca pentru ochiul neantrenat fizionomia lor e identica cu cea a uzbecilor sunt cateva mici diferente, cum ar fi fetele mai rotunde si ochii ceva mai mici.

Kilometri de asta s-au scurs suprinzator de repede si in prima parte a zilei nu a trebuit sa lupt impotriva vantului, care a revenit in schimb pe ultimii kilometri inainte de Nukus. Tot inainte de Nukus intalnesc si primii calatori pe bicicleta dupa ceva vreme, 4 britanici care iau si ei pranzul tot in mijlocul drumului. Ma opresc si eu la un pranz prelungit caci cheful de pedalat e la minime istorice, asa ca stam de vorba aproape o ora si jumatate, schimband informatii despre bucatile de drum ce urmeaza.

Ca o paranteza, foarte putini ciclisti aleg ruta prin desertul Uzbek, varianta aleasa fiind cea prin Iran, unde chiar daca e tot desert, factorul uman e mult mai fain. Singurii care au un motiv sa vina pe aici sunt britanicii, pentru care era imposibil pana acum doua saptamani sa obtina o viza pentru Iran. Oricum oamenii sunt super de treaba si mi se pare uimitor cat de latural se leaga conversatiile cu unii calatori intalniti pe drum si cat de mult poti sa te intinzi cu povestile.

Seara ma gaseste in cautarea unui loc de cort la 10 kilometri dupa Nukus, unde ajung sa pun cortul langa casa unei familii de uzbeci care ma invita la ceai si la masa de seara. Batranul familiei vorbeste bine rusa si stau ceva de vorba cu el, si el si doi din fii lui lucreaza la una din statiile prin care se transporta gazul din zona, iar casa e undeva in mijlocul pustietatii, dar aproape de statia respectiva. Din anumite puncte de vedere omul spune ca viata era mai buna pe vreamea sovietelor, cand puteai sa te misti liber peste tot prin fostul spatiul sovietic, din alte puncte de vedere viata e mai ok acum. Si totul cu aceasi convingere ca presedintele e super ok si ca face lucrurile bine, convingere fata de care sunt extrem de sceptic. Si totusi oamenii sunt super de treaba, iar masa de seara e super buna si usor-usor impresia despre Uzbeksitan a inceput sa se schimbe in bine dupa experienta ultimelor zile.

Date:

Distanta: 105km.
Diferenta de nivel: +50 / -50.
Obiective: 3.
Moral: 7.