“Faina primavara am avut iarna asta!” , vorba asta mi-a tot ramas in minte in ultima saptamana, mai ales dupa ce s-a dus si ultima bruma de zapada proaspata si dupa ce treaba prin jurul Brasovului a inceput sa semene mai degraba cu mijloc de martie nu cu mijloc de ianuarie. E clar o iarna ce pana acum contrasteaza puternic cu iarna trecuta, pe principiul una calda una rece, respectiv una cu zapada, una fara zapada.

Dar asta avem cu asta defilam iar planul pentru zilele de weekend il croim in concordanta cu vremea: dimineata Azuga Morning Glory cu rasarit peste Bucegi si dupa amiaza cursiera la 10 grade pe dealurile de langa Campina.

Ora 7:00, incepem sa urcam cu avant pionieresc pe partia Sorica cu gandul de a prinde un rasarit de pe Cazacu. Luna plina straluceste deasupra Bucegiului, iar cerul incepe deja sa se coloreze in nuantele crepusculului. Toate bune si frumoase pana la prima panta, loc in care ne dam seama ca partia e absolut bocna si orice pierdere a aderentei se soldeaza cu o cativa metri alunecati fara control la vale. Nu e deloc de gluma cu gheata asta, dar daca tot suntem aici ii dam cu spor la deal.

Rasaritul arata absolut genial peste Bucegi si norocul face ca fix atunci cand duceam lipsa de subiect apare Rares. Trebuie revenit neaparat aici intr-o zi cu mult mai multa zapada si ar trebui urcat pana pe Cazacu pentru a te intalni si cu primele raze de soare ale zilei. Cand urca si Mihaela si Claudia glumim ca am cam carat degeaba schiurile pana aici, nu de alt,a dar partia inghetata nu se anunta prea distractiva nici la vale. Probabil snowline-urile ar fi fost la fel de potrivite pentru o fuga aici.

Dupa ce facem un pic ca pisica pe gheata pe partie ajungem in cele din urma jos la masina, aruncam schiurile, scot bicicleta si cules de Iustin si de Suzi urmeaza partea a doua a zilei, o tura e cursiera primavaratica pe dealurile prahovene.

Prin Prahova ne-am facut veacul destul de mult atunci cand stateam din Bucuresti si desi in ultima vreme am ajuns mai rar, e indeajuns prima urcare a zilei pentru a ne reaminti ca uneori cele mai crancene urcari se gasesc la deal si nu la munte. La munte mai face si inginerul o serpentina, in timp ce la deal, de multe ori, soselele urmeaza vechi drumuri de care, drumuri ce au uneori gradienti de-a dreptul prohibitivi. Pentru mine lucrurile merg prost prima ora pana cand corpul se consoleaza cu faptul ca mai vreau ceva de la el pe ziua de azi. Dupa pedala merge chiar rotund, mai putin pe infama urcare de la Sultanu.

Sunt putine urcari pe la noi care iti dau impresia ca pot sa te biruie daca lasi un pic garda jos, iar Sultanu e clar una din ele, mai ales cu 36 / 28. Vorba unui prieten, cea mai buna comparatie e ca apesi la presa cu greutate aproape maximala vreme de cateva minute. Poate ajuta daca nu ai multe kilograme si daca nu esti in mijloc de sezon de iarna / ski, dar usor cred ca nu o sa fie niciodata.

Pana la urma a iesit un duathlon cu 600m de metri de urcare si de coborare pe schiuri si cu 70 de kilometri si 1300 de metri pe cursiera, deloc rau pentru o zi frumoasa de primavara in mijloc de iarna. Si inca nu-mi vine sa cred ca anul trecut pe vremea asta bifasem deja nenumarate ture faine de schi de tura si nenumarate coborari prin pulver.