De cand am auzit de duatlon, anul trecut dupa maratonul pietrei craiului mi s-a parut foarte interesant ca idee, iar la motivatie s-au adaugat si filmuletele foare reusite facute de om bun si de altii pe traseu. Desi nu am facut prea mare lucru in ultima vreme pe partea de antrenament in ultima luna si am iesit aproape doar la catarat m-am inscris la “Profi Masculin”, pe principiul unui raport pret/lungime traseu mai avantajos (desi raportul mentionat mai inainte merge mana in mana cu raportul pret/suferinta).

Ce a fost in timp foarte tare a fost ca din grupul nostru de prieteni au participat foarte multi, majoritatea fiind la prima participare la un concurs de genul acesta. Intr-o ordine complet haotica prezenti la linia de start au fost Em, Catalin, Mike, Adi, Florin, Vali, Muha la hobby, si Kya si Cerasela, Gabi si Alois, Andrei si Claudia la stafeta. Cel putin in momentul cand l-am auzit pe Andrei ca vrea sa participe impreuna cu Claudia trebuie sa recunosc ca am ramas cam fara cuvinte, si nu am fost singurul.

Revenind la povestea concursului, la mine a inceput in seara dinaintea concursului in momentul in care cablul de la deraiorul spate al “tancului rosu” a plesnit lasandu-ma cu perspectiva unui concurs de MTB cu un singur pinion. Dupa cateva telefoane gasesc salvarea Mihai Simian, la ora aceea fiind imposibil sa mai dau de vreun magazin deschis de unde sa gasesc asa ceva. In fine, schimbat cauciucuri, mai o pana, bagaje peste bagaje reusim sa ne culcam pe la 1 noaptea pentru 4 ore de somn. Dimineata montam cu success 4 suporti impreuna cu 4 bicle pe masina (aveam mici emotii daca vor incapea) si ne pornim la drum pe o vreme superba de toamna spre locul faptei. Oarecum presati de timp ajungem pe la 9, iau cablul de schimbator de la Mihai si ma apuc de reglat astfel incat dupa 30 de minute am functionale toate pinioanele si doua foi, cea mare si cea mijlocie, din oarece motive dubioase de constructie ale deraiorului fata foaia mica ramane in schimb inaccesibila cum a fost si pana acum.

Inainea startului.

Timpul trece repede cat stau sa reglez la bicla, astfel incat in ultimele 10 minute cobor si-mi las bicla in stand, ma intalnesc cu oamenii, ascultam sedinta tehnica si ne indreptam spre linia de start. Din punct de vedere al organizarii totul a fost foarte ok, si mi-a placut foarte mult locul in care au fost standurile, oarecum izolat de restul orasului, fara trafic si cu multa verdeata. Nici vorba de timp pentru incalzire, astfel incat ramane sa ma incalzesc pe traseu. In scurt timp ne inghesuim la start si dupa oficiala numaratoare in cor se da startul. Ca de obicei lumea pleaca destul de tare, prima portiune e in coborare si las picioarele sa curga depasind ceva concurenti, pana cand incepe prima portiune de urcare, unde parca motorasele nu trag asa cum ar trebui. Clar pentru MPC trebuie sa las ceva mai multe zile de odihna (acum ordinea a fost miercuri alergare, joi basket, vineri un pic de bouldering si intre ele destul de multa plimbareala cu bicla), Prima urcare merge totusi cum merge si din nou pe coborare mai depasesc cativa concurenti. Urmeaza cele 160 de scari care urca foarte abrupt inapoi in varful dealului, care au mers destul de bine prima data, dar nu extraordinar. Din nou o scurta coborare si ne indreptam din nou spre punctul in care se face tranzitia, care din unele motive ma tot asteptam sa apara mai repede, cand am vazut cat de mult ne-au ocolit m-am cam demoralizat, oricum alergarea nu a mers la fel de bine precum ma asteptam sa mearga.

Ajung in cele din urma in punctul de tranzitie, iau bicla, casca si borseta si dai cu bicla in spate la deal pe scari pana in punctul in care puteai sa te urci pe ea. Incerc fara succes sa urc pe foaia 2 prima panta destul de abrupta astfel incat ma apuc sa imping la ea cu spor pe primele serpentine destul de abrupte. In fata il vad pe catalin fata de care pastrez dinstanta constanta, desi in foarte multe portiuni el merge pe bicla. Urmeaza o scurta portiune de coborare, cu ceva pietre si radacini care imi pun la incercare tehnica precare. In schimb de la damburi la un moment dat imi sare lantul pe foaia 1, hopa stai ca nu e chiar asa de rau astfel incat pana la sfarsitul urcarii il las pe foaia 1. La un moment dat trece pe langa mine si Horatiu care tragea destul de serios, imi dau seama cat de praf sunt la bicla daca sunt prins din urma dupa primele 15 minute de traseu. Urmeaza un forestier ce serpuieste destul de aprupt, unele portiuni merg pe bicla, altele imping cu spor dar una peste alta la urcare nu sunt foarte multi care se departeaza sau care ma depasesc.

De la punctul de alimentare continuam pe drum pana la punctul de belvedere inainte de care am reusit sa si gresesc traseul de altfel foarte bine indicat, astfel incat fac un detour de vreo 10 minute pana la un fel de restaurant unde cativa oameni se uitau destul de mirati la mine. Incerc sa aflu pe unde au luat-o ceilalti, imi iau bicla in brate si ma duc sa-i intreb, oamenii zic ca inapoi pe drumul pe care am venit deci a mai fost probabil inca un aiurit ca mine care a ratacit traseul. Dai inapoi spre pe forestier pana la punctul de belvedere, inainte de care vine o bucata de urcare in cu biclele in brate urmata de alta bucata cu biclele in brate, cel putin pentru cei cu mai putina experienta pe coborare. Cu putin inainte de a trece din nou pe al punctul de alimentare imi iau o cazatura destul de artistica pe iarba in momentul in care furca s-a dus prea mult de la un damb si m-am dat peste cap, in schimb a fost fara consecinte mai grave decat cateva julituri si ceva iarba prinsa prin diferite locuri.

Pauza de hidratare la punctul de alimentare unde ma intalnesc cu Andrei, urmata de o scurta coborare urmata de o superba portiune de urcare pe un single-trail foarte fain. Cred ca din tot traseul portiunea asta mi-a placut cel mai mult, mai ales pentru ca mi s-a parut mai facubila pe bicla exceptand cateva portiuni mai abrupte. Pe urcare depasesc din nou cativa concurenti, printre care si doua fete care erau la profi feminim. Din pacate sau din fericire (pentru ca nu-ti mai scuipi plamanii la urcare) dintr-o mica poiana incepe o coborare ceva cam tehnica pentru maiestria mea inexistenta, astfel incat merg cu morcovul infipt destul de adanc si pe coborare sunt depasit cam de toti cei pe care i-am depasit la urcare. E fun, doar ca dupa cazatura de mai inainte am o teama destul de puternica de a nu ma duce peste cap. E foarte tare in schimb cum strangi experienta pe masura ce cobori, cel putin in cazul meu (cam asta a fost prima coborare mai serioasa dintr-un concurs, celelalte doua la care am fost pana acum fiind mai de campie – Prima Evadare si Fara Afalt).

In curand ne intersectam din nou cu traseul de la hobby, moment in care poteca incepe sa serpuiasca din nou pe o fata a versantului printre pietre si radacini, timp in care in stanga era o rapa destul de abrupta pe alocuri. Nu apuc sa merg 50m si il vad pe un nenica 10m in rapa mai jos, intr-o pozitie cam ciudata, cu capul in jos si cu picioarele prinse pe dupa un copac. Oprit era si Vali si dupa cateva cuvinte schimbate hotaram sa coboram impreuna cu un pusti dintre organizatori pentru a vedea daca e ok cel din rapa. Coboram cu ceva emotii acolo si il deblocam pe nenica, care in mod miraculos nu avea nimic in afara de ochelarii ce erau cam indoiti, si dupa ce ne chinuim un pic sa scoatem si bicla din rapa il repunem pe drumul lui. Vali mi-a povestit ca a vazut live faza, cu om bicicleta si bustean rostogolindu-se la vala simultan, brr.

Ne urcam din nou pe bicla dar nu apuc sa merg 50 de metri cand vad iesind din rapa din stanga un alt concurent, julit dar fara bicla. Il intreb daca e ok, nu are nimic in afara de faptul ca bicla e in rapa la 15m pe panta cam prapastioasa, omul spune ca are nevoie de o funie pentru a o scoate si de sus cam asa pare, il intreb daca pot sa-l ajut dar nu prea ar avea ce sa faca 2 oameni pe panta aia astfel incat pornesc mai de parte pe poteca. Cateva portiuni mai abrupte in care strang manetele de frana cam cu toate degetele, si in scurt timp ne despartim din nou de traseul de hobby, moment in care dau de un alt nenica care avea problem cu cablul de la schimbator, ii imprumut un imbus de 4 pentru a-l strange dar nu stu daca a reusit sa-l faca sa mearga chiar cum trebuie tinand cont ca avea mansonul spate lipsa.

Din nou ma asteptam ca traseul sa treaca din nou pe la start, pentru o pauza e rehidratare astfel incat in momentul in care imi dau sema ca intru din nou pe traseul din tura intai situatia devine destul nasoala cu hidratarea, aparad si primele semne ale crampelor. Din nou push-bike la deal, prind din urma 4 baieti din gura-humorului cu care mai schimb ceva vorbe la punctul de alimentare in timp ce golesc pahar dupa pahar. Si iar dai pana la belvedere, iar cu bicla printre pietre, iar single trail-ul superb la urcare urmata de coborarea care a doua oara a mers MULT mai bine, fiind incredibil cat de mult a contat coborarea de dinainte.

Impingand tankul rosu in zona de tranzitie.

Ajung destul de rupt la linia de start dupa ca, 3h de bicla, las bicla si dupa ce dau pe gat o groaza de apa incep a doua tura de alergare, care mi s-a parut si cam cea mai dura chestie din tot concursul, mai ales din perspectiva efortului acumulat pana atunci. Cu putin in fata mea a plecat un alt concurent de la profi care avea si el probleme mari cu crampele. La mine totusi nu e chiar asa de grav, si prin metoda pasilor mici si a ritmului crescut castig teren si il depasesc pe prima portiune de coborare. La urcare in schimb motorasele nu prea mai au cu ce sa traga, astfel incat sunt destul de multe bucati pe care le merg, e mai bine pe coborare unde pot sa las picioarele sa curga si gravitatia sa ma ajute.

Punctul culminat au fost scarile care urcate a doua oara dupa 3h30 de efort s-au dovedit un challange veritabil. Noroc cu balustradele si cu faptul ca puteai sa-ti tragi picioarele moarte in sus cu ajutorul bratelor. Cred ca au avut loc de un super spectacol cei care stateau pe bancuta de la jumatatea scarilor. Si sa nu uit smile-face-urile de pe scari pe care le blestemai in gand in vreme ce simteai cum iti iau foc muschii, nastrusnica idee ca sa zic asa.

Trec pana la urma si astea si umeaza ultima bucata a traseului pe care o alerg in ritm cam de relanti, in afara de sprintul inante de final, care ma pacaleste fiind oarecum in doua etape. Una cand intrii in zona de tranzitie si inca una la final-ul propriu-zis. A fost foarte fain sa fiu incurajat de toti pinguinii, in doua randuri chiar.

Sprintul de dinainte de final.

Cand am ajuns la final eram rupt de deshidratare si de efort, una peste alta probabil din cauza ca experienta mea de bicla e destul de limitata in momentul de fata l-am perceput ca efort cam cat un maraton montan, desi nu am tras la capacitate maxima tot timpul. Oricum mai dur fata de cum ma asteptam sa fie, si per total m-a cam daramat fizic destul de tare. Ca loc am terminat undeva spre coada, 18 din 27, dar chiar imi pare bine ca am participat la profi, traseul de bicla fiind chiar fain iar faptul ca l-am facut de doua ori a adaugat destul de mult la capitolul incredere. A urmat o seara cu o masa foarte faina in Brasov, cu povesti si discutii la un pahar de vin.

Medalia bine-meritata.

Poza regulamentara de biciclisti.

A doua zi a fost pentru mine, pentru Adi si pentru Florin dedicata escaladei la Belvedere, in timp ce mike a fost cu alt 3 prieteni pe valea galbinelelor. Mi-a placut la Belvedere, fiind chiar multe trasee faine in zona de incercat.

La Belvedere.