Pentru mine exista suisuri si coborasuri, perioadele pline de motivatie alternand cu cele in care cheful nu vine mereu chiar asa de usor. Iarna aceasta a trecut pentru mine fara prea multa motivatie si fara prea mult chef de alergat, si chestia asta s-a cam vazut pe la toate concursurile la care am mai fost si care au ramas restante la capitolul povesti. Din categoria asta fac parte semi-maratonul Gerar, semi-maratonul din Piatra Mare si Postavaru Night. Si cam dupa fiecare din concursurile astea imi promiteam ca o sa ies mai mult la alergat, chestie care din pacate nu prea s-a intamplat.

Asa a trecut si primavara si s-a apropiat si EcoMarathonul, cu mine incercand sa ingras porcul in ajun fara prea mult success. Daca nu cu antrenament macar cu paste, carbo-loading si strategie. Ca obiective, ca inainte oricarei curse imi place sa ies in primi 10% si inainte primei fete (target-uri la care am esuat cu brio la ultimele concursuri), si binenteles un timp mai bun ca anul trecut, poate un loc in primii 10 tinand cont ca anul trecut am fost pe 11.

Revenind acum la concurs, vremea se anunta ciudata la fel ca in ultimele doua luni ale unei primaveri capricioase, cu ploaie si ninsoare in a doua parte a zilei. Totusi dimineataun soare ascuns de un strat fin de nori incalzea atmosfera. Multi cunoscuti, multi ce par bine pregatiti, multi cu care mi-ar place sa merg in pluton, dar pana la start ne asteapta un pic de inghesuiala in spatele portii de start. Se intarzie un pic, macar e bine ca fiind destul de bine inghesuiti nu se simte racoare.

In cele din urma incepe si editia din anul acesta, cu forestierul de cativa kilometri buni pe langa Moiecelul Cald (mult prea tare numele de parau). Ma simt bine, sunt in partea din fata si nu prea, incerc sa ma tin de Dan Stefan, la un moment dat trec si pe langa Suca care alearga in spatele meu o perioada. Toate bune, frumoase si in plan pana la prima urcare mai abrupta de pe bucla 1. La urcarile abrupte ramasesem cu amintirile de anul trecut, cand urcam ceva mi bine decat majoritatea, si in consecinta ma asteptam ca si acum lucrurile sa mearga cam la fel. In schimb cum incepe urcarea cum Suca tasneste in fata, in timp ce sunt depasit si de altii. Ceva clar nu e in regula, nu-i nimic, o sa urmeze o coborare unde tot din amintirile de anul trecut imi aminteam ca a mers destul de ok si ca am depasit destul de multa lume. Doar ca a venit si coborarea si nu a mers chiar asa de vijelios precum ma asteptam.

Cu limba de-un cot.(fotografie de Laurentiu Pavel)

In fine, imi zic ca maratonul e lung si ca e timp pentru revenire si mai incolo, asa ca ii dau inainte pe bucla 1, cu inca doua mici urcari pe care parea ca incep sa ma apropii decei din fata, si totusi nu prea. Totusi coborarea pana inapoi in Moeciu e parca la fel de fun ca si data trecuta, desi merge ceva mai incet. Din nou aceasi bucurie a alergatului la vale. Pamantul e putin reavan si amortizeaza foarte bine, astfel incat in foarte multe locuri poti sa dai drumul la picioare fara prea multe probleme.

Alergand la vale pe bucla 1, de parte cea mai tare poze cu mine alergand. (fotografie de Laurentiu Pavel)

Ma uit la ceas in momentul cand termin prima bucla, si timpul parea sa fie cam la fel ca anul trecut, poate marginal mai incet. Nu-i nimic imi zic, oricum imi propusesem anul trecca prima tura sa o fac putin mai incet, si stiam bine ca urmeaza fatidica urcarea spre complexul de la Cheile Gradistei-Fundata, pe care anul asta imi propusesem ca o alerg. Dar pana la urcarea cu pricina bucla 2 incepe cu o urcare abrupta spre Coama Lunga, si cu o coborare lunga si frumoasa spre Cheile Gradistei. Aici castig cateva locuri, dar in fata nuse intrevede nici o urma de plutonul fruntas, sau de plutonul de dupa plutonul fruntas. Tot pe aici am inceput sa ma tot intrec cu Robu George, un pusti de treaba din Moeciu cu care m-am mai tot intrecut pe la MPC. Eu in intreceam pe urcari in timp ce el trecea pe langa mine ca ghiuleaua pe coborari. Pe urmatoarele doua bucle aveam sa ne tot intrecem, fiind in schimb cam singura fata cunoscuta din plutonul in care eram atunci.

Forestierul de 5 kilometri a mers totusi destul de ok, dar sus cand ma uit pe foaia pe care erau trecuti concurentii imi dau seama ca planurile pe care mi le facusem erau putin cam indraznete. In momentul respectiv eram pe 28, cam pe la sfarsitul puterilor si cu inceput de carcei, astfel incat mi-am dat seama ca nu prea am resurse pentru incerca sa mai castig ceva timp pe urmatoarea jumatate de concurs. Cam de aici incolo mi s-a parut ca totul s-a petrecut cam agonizant de incet. Aveam in minte felul in care se petrecusera lucrurile acum un an si parca atunci, desi a fost mult mai urat cu carceii parcat totul a trecut mult mai repede.

Coborarea de pe bucla 2 a mers ok, cu exceptia unui trunchi de copac destul de masiv care a declansat ceva carcei in momentul am incerca sa trec de el luandu-l intre picioare. Pentru bucla 3 imi lasasem la sosire cateva bete de lemn, pentru prima portiune abrupta. Dar din nou pe urcarea abrupta cam aceasi poveste ca tot concursul, motorasele care nu mai trageau asa cum imi amintesc eu ca ar trebui sa traga. Asta mai ales pe urcari abrupte si pe plat. Daca as fi avut ceva probleme neprevazute, gen raceala, bataturi, o zi proasta ar
fi fost ok, dar pur si simplu eram mai slab si mai putin antrenat ca anul trecut. Asta e, pana la editia de anul urmator si pana la urmatoarele concursuri de anul aceasta sper sagasesc mai multa motivatie si sper sa curga mai multa sudoare.

Desi e mai frig, desi nu am probleme prea mari cu carceii, desi am iepurii in fata, nu am cu ce sa trag astfel incat ma consolez si sper sa se schimbe lucrurile mai incolo. Cativa localnici repara una dintre casutele de langa Bisericuta, le dau binete, oamenii imi zic gluma sa las tigarile. Macar de-ar fi tigarile de vina. Babuta de pe bucla 3 la locul ei, opresc la un pahar de apa si la o vorba, la care babuta intreaba daca fete nu avem in concurs. Las ca-i bine totusi, macar inaintea primei fete.

La coborarea spre ultimul punct de alimentare trec din nou de George, care avea ceva probleme cu carceii, trec si de Jinca Nicusor care avea si el acealasi probleme. Si pe platuldinspre ultimul punct de alimentare din nou abia ma tarasc. La punctul de alimentare ma incurajeaza Elena a lui Suca, da-i inainte ca esti tanar. I-as da inainte daca as avea cuce. Urcarea merge repede, ma tin dupa George care urca mai bine ca mine, si mai depasim inca un concurent. Tot pe urcarea asta trece pe langa noi ca acceleratul un alt pusti caremergea super bine. Tot pe urcare incepe sa ninga la un moment dat. Bun asa, macar acum am inca o motivatie sa merg mai repede, aceea de a nu ingheta. Stau si ma gandesc la voluntarii care au stat sus atatea ore in frig, respect.

Pe coborare viscoleste dintr-o parte. Inaintea mea e un concurent care merge mai incet la inceput, il depasesc dupa care incep sa pierd eu ritmul si sunt depasit. Chinuitoare si lunga coborarea asta, mai ales ca pe mare parte din ea gravitatia nu te ajuta suficient si chiar trebuie sa muncesti si tu. In spate nu se mai vede nimeni, nu pot sa zic ca am tragere de inima sa-l prind din urma pe baiatul din fata, asa ca ultima bucata merge fara prea mare tragere de inima si cu cativa stropi de ploaie, asa ca ajung si ceva mai frant ca anul trecut dupa 4h51. Cu 5 minute mai mult ca anul trecut, poate nu e chiar asa de rau pana la urma. Doar ca toti ceilalti au mers inainte, astfel incat locul 11 de anul trecut s-a transformat in 26 anul acesta. Nu-i nimic, mi-a placut la fel de mult si de-abia astept Hercules-ul acum.

Ziua a trecut incurajand concurentii, ba sub umbrela, ba in ploaie, ba in ninsoare, vorbind cu prieteni si cunoscuti, dupa care spre seara un mini-concert, premierea si tombole. Organizarea a fost ireprosabila, a fost mai ok ca anul trecut (si anul trecut a fost aproape perfect totusi), cu mici retusuri si adaugiri pe ici pe colo. Nota 11 tuturor organizatorilor. Mi-a placut premierea, au fost cateva momente frumoase si a mers foarte repede, poate un pic spre partea expeditiva in anumite momente. Oricum e frumoasa atmosfera, in jur doar fete tinere si zambitoare, indiferent de varta pe care ar arata-o in alte conditii ridurile. De fapt daca ar fi un cuvant care sa caracterizeze atmosfera acela ar fi tinerete. Si mi-ar place sa raman asa de tanar cel putin pana la varsta lui Cristi Chiurlea.

PS. Mike a scris si ea un jurnal despre cursa ei aici.
PS2. Seara asta am gasit si un filmulet numa bun de facut chef de alergat.