Dimineata ne intampina cu vreme ceva mai buna si creste speranta in noi ca o sa avem parte de soare si poate chiar se va lumina cat sa merite urcusul pana la Lagunas Vertes. Dar entuziasmul se consuma repede, caci cat timp pregatim masa, reincepe ploaia. Strangem total lipsiti de entuziasm, asteptand o fereastra uscata, in care sa ne asternem la drum. Intuim ca daca o sa pierdem ceva diferenta de nivel, o sa indrepte si vremea si aici suntem sub ceva nor cvasi-permanent. Ne urnim insa dupa 10, parasind un loc confortabil, cu apa curenta, toalete, camere uscate si gresie rece. Totusi reusim sa nu ne udam prea tare pe prima bucata si dupa 100-150 m diferenta de nivel, deja incepem sa vedem destul de clar paramo-ul din jur. Ne intalnim si cu doi belgieni ce veneau din sens opus cu care stam putin de vorba despre tara, mancare, interactiuni umane, vreme. Vestile primite zic numai de bine, asa ca ne bucuram de coborarea spre El Angel, caci acolo ne asteapta si soarele.

Descoperim un orasel cu de toate, unde ne oprim pentru prima masa de pranz (o supa densa iar ca felul doi o farfurie cu de toate-orez, cartofi prajiti, salata de varza, niste linte fiarta si niste pui prajit).Ca o prima impresie mancarea oamenilor pare stearsa si fara gust, dar cu 2 dolari mananci chiar ok, mult mai ieftin decat daca ai cumpara ceva din magazin. Definitivam pranzul cu o inghetata la cornet despre care suntem asigurati ca intruneste gustul clasic italian…Ei bine, era departe de acesta, dar decenta pentru o inghetata la cornet. Apoi, dupa cateva pauze de aprovizionare cu esentialele formate din paine si benzina, ne asternem la drum. Avem de urcat pana la 3400 m si apoi ne astepata o coborare uriasa pana la 1000 m in valea unui rau. Ne facem planul in asa fel incat astazi sa coboram pana la maxim 2000 m, sa dormim safe (adica fara riscul tantarilor), urmand ca maine sa coboram restul diferentei de nivel si sa urcam din nou la peste 2000 m.

Dupa-amiaza asta are sa fie exact asa cum mi-am imaginat o zi in Ecuador. Dupa cativa kilometri de asfalt, il parasim intr-o mica localitate linistita numita San Isidro si luam in piept o urcare de 400 m diferenta de nivel pe piatra cubica. “O placere”, ce sa zic (desi fusesem avertizati despre aceste urcari in filmuletul de prezentare). Muncim insa cu folos, caci pe masura ce urcam se deschid zarile, apare soarele si incepem sa vedem si noi, in sfarsit, ceva imprejurul nostru. Munti de 4000 m, versanti parcelati si lucrati, nori scamosati, ierburi inalte ce unduiesc in bataia vantului. E in sfarsit frumos, iar seara va aduce cu ea si locul de cort mult-visat, pe o pajiste, cu deschidere in trei zari, cu un apus prelung si colorat si pentru cateva instantanee, in functie de goana norilor, cu primele vederi spre Cotopaxi si Chimborazzo. Ah, si cu un cer de mii de stele sub care am gatit pentru prima data, in sfarsit, afara.